Ascultă Radio România Constanța Live

Profesorii nu vor desfășura, astăzi, activități didactice, între orele 11:00 și 13:00. Interviu cu președintele Sindicatului  Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, Mitică Iosif

scoala, clasa - foto - unsplash
Foto: unsplash.com

Publicat de Doina Sirbu, 17 mai 2023, 09:29

Astăzi, între orele 11.00 și 13.00, dascălii din județul Constanța, dar și din restul țării care sunt membri de sindicat și au semnat Referendumul privind declanșarea grevei generale în învățământ- nu vor desfășura activități didactice.

Mai exact nu vor pune absențe, nu vor preda, nu vor evalua, dar vor fi la catedră pe parcursul grevei de avertisment. Cu mai multe detalii, vine dascălul și președintele Sindicatului  Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, Mitică Iosif.

Așadar, din datele pe care le aveți în acest moment, care este situația la Constanța? Aveți așa, un număr aproximativ al profesorilor care vor protesta astăzi?

Mitică Iosif: Ştim cu siguranță că sunt cel puțin 3000, atât cât au semnat și pentru ideea de susținere a grevei care se va declanșa de luni. O grevă pe care legea o numește propriu-zisă, dar căreia noi îi spunem, în general, grevă generală sau grevă pe termen nelimitat. Însă semnalele mele sunt că încep să înțeleagă și membri de sindicat care nu au semnat încă pentru grevă, încep să înțeleagă și cei care nu sunt membri, că trebuie să participe la acest efort, pentru că refuzul de a participa la grevă, din punctul meu de vedere, va reprezenta o legitimare acestei politici care este lipsită de logică pe care o duce Guvernul României față de sistemul de învățământ și de salariații din acest sistem.

Dar știți cumva și la Tulcea un număr al profesorilor care vor se vor alătura protestului?

Mitică Iosif: Nu! Pentru Tulcea, nu știu. Ştiu doar atât că la nivelul federațiilor reprezentative, probabil că ați văzut și conferința de presă a președintelui celor trei federații, procentul se duce undeva spre 72% ceea ce este, din punctul meu de vedere, foarte mult și îmbucurător pentru ceea ce urmează să facem începând de pe 22 mai.

Domnule Mitică Iosif, dar care este cea mai mare nemulțumire a profesorilor din țara noastră?

Mitică Iosif: Sunt foarte multe nemulțumiri. În primul rând, nu putem să trecem peste faptul că de ani de zile se încalcă prevederile articolului 8 din Legea Educației, acolo unde se spune că învățământului trebuie să i se aloce în fiecare an cel puțin 6% din PIB. De aici pleacă toată problema legată de infrastructura din învățământul preuniversitar și universitar. Avem mare nevoie de creșe, de grădinițe, de școli noi, de licee, de ateliere, școală, laboratoare, de terenuri și săli de sport. Ori toate acestea nu se pot face decât cu investiții serioase din partea statului, investiții pe care statul refuză să le facă. Trecând peste un adevăr pe care toate statele bogate ale lumii le-au înțeles, banii care se cheltuie în educație nu reprezintă o simplă cheltuială. Este cea mai profitabilă investiție pentru viitor. Sigur că ne supără foarte tare și nivelul salarizării colegilor noștri. Gândiți-vă că un debutant, absolvent de studii superioare de lungă durată, ajunge să aibă un salariu net de undeva 2.500-2.600 lei. În aceste condiții, niciun tânăr serios, niciun tânăr valoros, după ce a absolvit facultatea, nu se va mai gândi să intre în sistemul de învățământ. Se va orienta spre zona sistemului public, unde se câștigă mult mai bine sau se va duce în zona privată și atunci apare o problemă care deja a început să-și arate faţa. Corpul profesoral îmbătrânește. Colegii noștri de mare valoare ies la pensie sau trec la cele veșnice, pentru că asta este viața şi, din păcate, nu avem cu cine să-i înlocuim. Ne supără foarte mult și aici este o supărare fantastică a colegelor noastre secretare și contabile. Acest program de salarizare EduSal, care tot timpul de erori, care tot timpul necesită o muncă pe termen foarte scurt, în momentul în care au terminat-o în dimineața, zilele următoare trebuie să o ia de la capăt, pentru că a apărut o nouă versiune. Noi am cerut tot timpul ministerului să-și elaboreze propria versiune de salarizare, propriul soft, în așa fel încât lucrurile să fie în parametri normali și logici în ceea ce privește munca și efortul colegilor noștri.

Am părăsit învățământul în jurul anului 2000, tocmai din acest motiv – nemulțumirea financiară exista și atunci. Iată, că au trecut 20 și ceva de ani și nu s-a schimbat mare lucru. Am auzit-o pe Ligia Deca, ministrul educației, care afirma aseară că speră să nu se ajungă la greva generală din învățământ și spunea că în zilele viitoare va avea noi discuții cu sindicaliștii. Ați fost fost convocați între timp la o discuție cu doamna ministru?

Mitică Iosif: Din punctul meu de vedere, nu este nimic altceva declarația respectivă a doamnei ministru decât o diversiune. După cum știți, acțiunile noastre de protest în încercarea de a rezolva problemele pe care le-am spus și o listă destul de lungă care privește și nevoile personalului nedidactic din învățământ și ale didacticului auxiliar, și ale personalului de conducere, acțiunile noastre de protest au plecat de la sfârșitul anului trecut. În mod repetat am pichetat prefecturile, am pichetat sediul Guvernului, am pichetat sediul Parlamentului. Ce i-a lipsit doamnei Deca sau unui alt ministru să ne cheme încă de atunci la discuții, să căutăm soluții pentru rezolvarea acestor probleme? Mai mult decât atât, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, alături de celelalte federații sindicale, pe 10 mai, a reușit să organizeze în București cea mai mare manifestație de protest pe care a văzut-o România în ultimii 10 ani – 15.000, unii spun 20.000 și vorbesc de colegi de-ai dumneavoastră din presă, 20.000 de oameni au fost pe străzile Bucureștilor strigându-și nemulțumirea, iar doamna Ligia Deca se gândește astăzi se cheme colegii la discuții și negocieri când luni declanșăm greva generală? Mi se pare foarte târziu şi o diversiune.

22 mai, ziua fixată pentru greva generală. Dacă reprezentanții Guvernului nu vor găsi soluții urgente și timpul pare scurt a fi, se va ajunge la această grevă generală? Ce credeți? Şi ce se va întâmpla cu elevii care sunt în prag de Evaluare Națională, de Bacalaureat? Când vor susține examenele în aceste condiții date?

Mitică Iosif: Tocmai de aceea, eu îmi doresc din suflet ca opinia publică să înțeleagă că nu facem acest lucru de nevoie, că am dorit să evităm. Tocmai de aceea, v-am vorbit de acel calendar lung de proteste prin care să  atragem atenția, să înțeleagă și elevii noștri, să înțeleagă și părinții lor să fie alături de noi, pentru că efortul nostru vizează o stare bună a sistemului de învățământ care să se transforme într-un act educațional de calitate. La catedră trebuie să meargă oameni mândri, oameni bine pregătiți, oameni motivați din punct de vedere financiar, nu oameni apăsați de statutul lor, nu oameni care se gândesc tot timpul la ziua de mâine. Nu oameni care nu au din ce să-și plătească rate la bănci. Pentru că oamenii aceia nu vor mai sta cu  sufletul și cu toată mintea lor pregătită în fața copiilor.

Domnule Mitică Iosif, se ia în calcul și înghețarea anului școlar. Este o măsură extremă?

Mitică Iosif: Vom vedea cât ne vor lăsa cinstiții guvernați să stăm în grevă. Totul depinde de ei și totul a depins de ei ca să nu ajungem aici. Din păcate, așa cum știți, iată-ne în pragul grevei de avertisment care se va desfășura astăzi în școlile din toată țara, inclusiv în județul Constanța, între 11.00 și 13.00 și mai mult ca sigur, de luni vom pleca la drum cu greva generală.

Dar cum vor recupera elevii orele suspendate astăzi?

Mitică Iosif: Vom vedea. Dreptul la grevă este garantat. Noi am dorit să-l evităm, deoarece, pentru toată lumea înseamnă niște sacrificii, inclusiv pentru colegii noștri care vor intra în grevă. Repet, cele două ore de astăzi se pot recupera foarte ușor. Nu va fi o problemă. Asta, cu condiția să nu li se taie colegilor orele. Cine a tăiat orele trebuie să se asigure și de modul în care se recuperează acele ore. Mai problematic însă, va fi ce se întâmplă de luni, pentru că depinde cât vor înțelege cei care ne conduc să ne țină în grevă.

Sunteți optimist sau pesimist în ceea ce privește declanșarea grevei generale?

Mitică Iosif: Sunt optimist în ceea ce privește declanșarea grevei generale. V-am zis, la nivel național procentul este de peste 72%. Dacă mă întrebați, raportat la decizia politică rapidă, urgentă și corectă care ar putea să ducă la anularea acestei greve, sunt pesimist.

În finalul interviului nostru, dacă mai aveți ceva de precizat și nu v-am întrebat, eu, aveți acum ocazia să faceți acest lucru.

Mitică Iosif: Le spun colegilor mei încă o dată, uniți și numai uniţi suntem puternici. Le repet elevilor noștri și părinților, bunicilor, nu facem această mișcare împotriva interesului lor, ci dimpotrivă. Dacă reușim, cred că va fi și în favoarea sistemului de învățământ din care fac parte și partenerii noștri – elevii, părinții și bunicii lor.

Interviu realizat de Larisa Calistru/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: unsplash.com

 

Două evenimente de excepție, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
Actualitate marți, 6 mai 2025, 19:07

Două evenimente de excepție, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” vă invită în acest sfârșit de săptămână la două evenimente de excepție.   ...

Două evenimente de excepție, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
IGPR: Concurs de fotografie cu tema ‘Școală în siguranță’ pentru elevii de gimnaziu, în perioada aprilie-mai
Actualitate marți, 6 mai 2025, 19:01

IGPR: Concurs de fotografie cu tema ‘Școală în siguranță’ pentru elevii de gimnaziu, în perioada aprilie-mai

Direcția Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) organizează, în perioada aprilie-mai, concursul de...

IGPR: Concurs de fotografie cu tema ‘Școală în siguranță’ pentru elevii de gimnaziu, în perioada aprilie-mai
TULCEA: Dacă aveți informații despre acest bărbat, sunați la 112. Este căutat de familie
Actualitate marți, 6 mai 2025, 17:36

TULCEA: Dacă aveți informații despre acest bărbat, sunați la 112. Este căutat de familie

La data de 06.05.2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că numitul DUDU...

TULCEA: Dacă aveți informații despre acest bărbat, sunați la 112. Este căutat de familie
AUDIO | EARTHgames4EyoUth, un proiect ce are ca scop susținerea educației de mediu prin jocurile interactive
Actualitate marți, 6 mai 2025, 16:50

AUDIO | EARTHgames4EyoUth, un proiect ce are ca scop susținerea educației de mediu prin jocurile interactive

ONG Mare Nostrum a organizat conferința finală a proiectului internațional EARTHgames4EyoUth, un eveniment dedicat educației interactive și...

AUDIO | EARTHgames4EyoUth, un proiect ce are ca scop susținerea educației de mediu prin jocurile interactive
Actualitate marți, 6 mai 2025, 16:20

DIALOGURI LA ZI | Oana Yucel, coach și trainer de dezvoltare personală, invitată în emisiunea de astăzi

Miercuri, 7 mai, comunitatea “Femeia Lider” organizează un nou eveniment din seria “Părinți și copii în lumea digitală”. Ajunsă la...

DIALOGURI LA ZI | Oana Yucel, coach și trainer de dezvoltare personală, invitată în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 6 mai 2025, 16:05

ANRE: Site-ul chestionare-anre.ro nu are nicio legătură cu instituția noastră

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) se delimitează ferm de site-ul https://chestionare-anre.ro/ și atrage atenția...

ANRE: Site-ul chestionare-anre.ro nu are nicio legătură cu instituția noastră
Actualitate marți, 6 mai 2025, 15:46

CONSTANȚA: Începe reabilitarea Teatrului de Vară

Începe reabilitarea Teatrului de Vară, cel care a găzduit mulți ani celebrul Festival de la Mamaia! Președintele Consiliului Județean...

CONSTANȚA: Începe reabilitarea Teatrului de Vară
Actualitate marți, 6 mai 2025, 15:28

Programul ‘Rabla pentru tractoare’ începe pe 12 mai; solicitanții pot aplica online, în aplicația AFM

Producătorii agricoli se pot înscrie în Programul ‘Rabla pentru tractoare’, începând din data de 12 mai, timp de o săptămână sau...

Programul ‘Rabla pentru tractoare’ începe pe 12 mai; solicitanții pot aplica online, în aplicația AFM