Ascultă Radio România Constanța Live

Irina Begu s-a oprit în sferturi la Madrid

Irina Begu s-a oprit în sferturi la Madrid

Publicat de Catalin Donose, 3 mai 2023, 05:39

Irina Begu a fost învinsă de grecoaica Maria Sakkari cu 6-7 (3/7), 6-4, 6-2, marţi seara, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.705.780 de euro.

Irina Begu (32 ani, 35 WTA) s-a înclinat după aproape trei ore de joc (2 h 52 min) în faţa numărului nouă mondial.

Begu, care nu pierduse niciun set până în sferturi, a condus cu 5-3 în primul act, dar a fost egalată şi s-a ajuns în tiebreak, unde românca a reuşit să se impună cu 7-3.

Sakkari a ridicat nivelul de joc şi a dominat setul secund, în care a condus aproape tot timpul şi a câştigat cu 6-4. Sakkari a fost mai bună şi în decisiv, impunându-se cu 6-2.

Begu a încheiat cu un as şi 6 duble greşeli, în timp ce Sakkari a avut 4 aşi şi 2 duble greşeli. Grecoaica a servit mai bine decât Begu şi şi-a creat 21 de mingi de break, reuşind să fructifice 8 dintre ele.

Sakkari (27 ani) are acum 3-1 în meciurile directe cu Begu, pe care a mai învins-o în 2018 în sferturi la Seul, cu 6-3, 4-6, 6-4, şi în 2022 în semifinale la Sankt Petersburg, cu 6-4, 6-7 (4/7), 6-4. Singurul succes al Irinei s-a consemnat în 2016, în primul tur la Miami, cu 6-1, 6-3.

Irina Begu, cap de serie numărul 31, s-a ales cu un cec de 161.525 de euro şi 215 puncte WTA.

În alt sfert de finală, belarusa Arina Sabalenka, numărul doi mondial, a trecut de egipteanca Mayar Sherif, cu 2-6, 6-2, 6-1. În penultimul act, Sabalenka o va înfrunta pe Sakkari.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun
Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 09:41

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”

La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, creștinii sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh” sau „Cincizecimea”, unul dintre cele 12...

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”
Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:44

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism

Sturioni transportați fără documente legale, depistați de polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol. La data de...

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism
Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:40

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost...

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 07:58

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea

Nuclearelectrica SA informează că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 30 mai...

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 17:48

„Povești din Dobrogea”: Cristian Tranulea, dublu vicecampion mondial și dublu campion european la înot în ape înghețate

Spre deosebire de alte sporturi, de înot se pot bucura persoanele de toate vârstele, indiferent dacă sunt începătoare sau fac performanță....

„Povești din Dobrogea”: Cristian Tranulea, dublu vicecampion mondial și dublu campion european la înot în ape înghețate
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 17:48

TULCEA: Transportul în comun din municipiu, subiect de dezbatere în Consiliul Local

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Tulcea, discuțiile de la punctul „Diverse” s-au concentrat pe transportul în comun din...

TULCEA: Transportul în comun din municipiu, subiect de dezbatere în Consiliul Local
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:42

CONSTANȚA: Persoană răpită pe stradă! Polițiștii au început cercetările

Astăzi, 30 mai, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la...

CONSTANȚA: Persoană răpită pe stradă! Polițiștii au început cercetările