Ascultă Radio România Constanța Live

Vom avea suficiente gaze iarna viitoare? Interviu cu Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele ANRE

Vom avea suficiente gaze iarna viitoare? Interviu cu Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele ANRE

Publicat de , 28 martie 2023, 08:33

Rezervele de gaz acumulate în depozite ne-au permis să trecem cu bine peste iarnă. E drept, aceasta și în condițiile în care consumul industrial a fost mai redus, iar temperaturile blânde ale iernii au generat solicitări mai mici în cazul consumului casnic. Şi în prezent stăm bine din punct de vedere al rezervelor, astfel încât se poate spune că am făcut „sanie” pentru iarna viitoare, iar prețurile ar putea fi …de primăvară. Laurenţiu Despina a realizate un interviu cu Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.
La începutul iernii, ne temeam rezervele de gaz nu vor fi îndestulătoare, nu știam care vor fi consumurile și cum vom trece peste iarnă și peste solicitările ei. Dar care este situația acum și ce ne așteaptă pentru iarna viitoare?

Foto: anre.ro

Tot timpul, la începutul iernii, trebuie ne imaginăm cel mai negru scenariu, ne pregătim pentru ce-i mai rău. Și noi, anul trecut, am reușit umplem depozitele din România, depozitele de gaze, la 98%. Am avut peste 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale, din care, cu toate iarna a fost destul de blândă, s-a extras destul de mult, deci s-a extras până în acest moment peste 1,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale, au rămas aproximativ 1,3. Suntem, în acest moment, undeva la 40% grad de umplere a depozitelor și deja, în cursul lunii martie, pentru iarăși am avut o perioadă relativ caldă, am avut câteva zile când s-a și înmagazinat gaze în depozite. Nu vorbim de o cantitate foarte mare, dar, față de aproximativ 150 de milioane de metri cubi, cât s-a extras în martie, s-au și înmagazinat 13 milioane.

Aceste rezerve acumulate în depozite sau pe conductele de transport ar putea genera și pericole în exploatare?
Nu, șansele sunt foarte mici se întâmple ceva, aici sunt niște norme tehnice foarte stricte pentru operatorul de transport, pentru Transgaz, ei sunt cei care monitorizează cantitatea de gaze care este stocată în orice moment în conducte. Practic, se numește „zestrea conductei“ și sunt niște limite de alertă la care ei trebuie reacționeze și, în momentul în care constată diverse limite de alertă, ei acționează și au grijă ca aceste presiuni fie cât de cât constante.
Cum am putea ne explicăm faptul s-a consumat mai puțin decât se estima? Numai temperaturile primăvăratice ale iernii sunt explicația sau se poate vorbi și de un consum mai responsabil al populației?
Prima explicație, categoric asta este – faptul în această iarnă temperaturile au fost destul de mari, n-am avut perioade îndelungate de frig. Acesta este primul motiv pentru care consumul a fost mai mic. Trebuie recunoaștem și faptul nici consumul industrial nu este grozav. Din păcate, spun asta, pentru industria suferă în continuare. Prețurile mari, această criză pe care o avem afectează industria, de exemplu. Şi industria chimică, în general, din România anul trecut și nici acum nu prea funcționează, nu prea avem producții. Şi aici sunt mari consumatori de de gaze naturale. Industria chimică poate consume 10-15% din consumul total de de gaze naturale din România.
Acestea au fost principalele motive – vremea caldă și consumul redus industrial, în special al industriei chimice. Dar eu sunt convins ușor, ușor, atât consumatorii industrialii, cât și consumatorii casnici sesizează momentul și această criză poate va avea acest efect benefic – fim atenți, totuși, şi la eficiența cu care consumăm energia, fie vorbim de energie electrică sau de gaze naturale și, poate, ușor-ușor, ori prin schimbare a comportamentului nostru, ori chiar prin investiții în eficiență energetică, vom reuși fim mai responsabili și mai cumpătați în consum.
Rezervele acumulate și capacitatea sistemului de a face față solicitărilor ar putea fi un semn încurajator pentru iarna viitoare?
Iarna viitoare trebuie ne preocupe și deja suntem în perioada când încep magazinările de gaze naturale pentru iarna următoare. Noi, recent, am stabilit stocul minim pentru iarna 2023-2024, care trebuie fie la nivel de 90% din capacitatea de magazinare. Asta, în cazul României, înseamnă undeva puțin peste 2,7 miliarde m³. Deci sarcina este simplă – trebuie să înmagazinăm în această perioadă de șase-șapte luni 1,4 miliarde minim de gaze naturale. Surse – le avem, o mare parte se se va asigura din gazele din producția internă și aici s-au făcut deja alocările, împărțirile pentru furnizori și pentru producătorii de energie termică. Deci ne pregătim pentru iarnă. Nu pot spun, din păcate, va fi mai ușor decât anul trecut. Anul trecut, toată Europa a înmagazinat cantități însemnate de gaz rusesc, gaze rusești care în acest moment lipsesc din piața europeană. Și asta va fi o provocare pentru toată Europa, nu numai pentru noi – reumplem acele depozite care s-au golit. Noi suntem privilegiați, am spus – la noi producția internă asigură mare, mare parte din consum și ne va fi ceva mai ușor ne conformăm și umplem depozite la 90%, dar în niciun caz nu trebuie stăm relaxați, trebuie ne preocupe acest subiect și fiecare instituție sau compania implicată dea maximum pentru a fi pregătiți.
Ca o concluzie a dialogului nostru – se poate spune rezervele de gaz ne sunt la îndemână, problemele sau grijile apar atunci când vorbim despre prețuri, despre valorile facturilor pe care le vom avea de plătit…
Și din acest punct de vedere pot spun evoluția este una pozitivă. Vedem, de trei-patru luni, o o tendință de scădere a prețului gazelor. Sunt cazuri când, având în vedere scăderea prețului pe piețele en-gros și scăderea costurilor cu achiziția gazelor pentru anumiți furnizori, deja în lunile ianuarie și februarie mulți clienți au primit facturi de gaze naturale sub prețul plafonat de 31 de bani. Dacă acest trend continuă, și nu văd de ce ar continua, pentru tot timpul primăvara ne aduce prețuri mai mici la gaze naturale, ușor-ușor vom putea vedea în facturi în oareşce scădere. E foarte posibil ca mulți furnizori reușească factureze sub acel preț plafon de 31 de bani stabilit prin Ordonanța 27.
Redactor: Laurenţiu Despina / Editor online: Alina Enache / Foto: Arhivă
Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:04

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” va avea loc joi, 16 aprilie, de la ora 17.00, la Biblioteca...

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța
Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 14:45

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște

Bilanțul activității medicale a SCJU Constanța, în perioada 10–13 aprilie, a minivacanței de Paște, a fost prezentat astăzi de dr. Bogdan...

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște
CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 14:23

CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale

Persoanele care au rămas fără adăpost, în urma incendiului produs ieri în campusul social Henri Coandă din municipiul Constanța, vor fi...

CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale
Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:52

Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române

Hackerii cu legături în Rusia au spart, între septembrie 2024 şi martie 2026, aproape 300 de conturi de e-mail, aparţinând în special...

Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:35

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat miercuri, 15 aprilie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități,...

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:17

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii...

SULINA: Sturioni prinși în plasele braconierilor, eliberați în mediul natural
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:49

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter

Spitalul Municipal Mangalia are datorii care se ridică la suma record de 3 milioane de lei și există citații în instanță sau popriri din cauza...

Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 11:18

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali

O funcție de conducere și 16 de execuție vor mai rămâne la Clubul Sportiv Municipal, după aplicarea prevederilor Ordonanței nr. 7. În...

CONSTANȚA: Reorganizarea Clubului Sportiv Municipal, pe ordinea de zi a ședinței aleșilor locali