„Dragul nostru Vasile Cojocaru a fost un făuritor de vise și de sentimente!” Cronica unei emoționante lansări de carte: Lumile lui Zagreus, de la drama sacră la reprezentația teatrală

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 februarie 2023, 14:49 / actualizat: 25 februarie 2023, 18:39

Lansarea cărții „Lumile lui Zagreus, de la drama sacră la reprezentația teatrală“, coordonată de conf. univ. dr. Adriana Claudia Cîteia, a fost unul dintre cele mai speciale evenimente culturale la care au putut participa constănțenii, în ultima perioadă. Sala Senatului din campusul Universității Ovidius s-a transformat, vineri seara, nu întâmplător, chiar de Dragobete, într-o scenă a dorului, a melancoliei, a poeziei și a iubirii, toate dedicate regretatului actor constănțean Vasile Cojocaru.

Familia, prietenii, colegii de scenă sau cei care au vrut să-i cunoască întâia oară activitatea de profesor, actor și poet, deopotrivă, au ascultat povești despre Vasile Cojocaru rostite de oamenii dragi inimii sale pentru care a respirat, a sperat și a creat personaje legendare.

Seara s-a deschis cu discursul profesorului universitar Adriana Claudia Cîteia, nepoata actorului Vasile Cojocaru, cea care ne-a prezentat semnificațiile fascinantelor lumi ale lui Zagreus, atât de asemănătoare cu lumile interioare ale oricărui actor ce se dăruiește cu toată ființa sa, scenei.

„E o carte pe care încerc să o dau tiparului de foarte mult timp. Pentru că nu m-am familiarizat cu o situație. Încă mi se pare că jocul acesta Absență – Prezență, pentru mine și cei care au fost în preajma actorului și profesorului Vasile Cojocaru, este greu de susținut. Pentru că Volumul se numește Lumile lui Zagreus m-am gândit că un început oportun ar fi un fragment mic din Imnul lui Dionysos, de Homer, care se potrivește foarte bine cu ceea ce înseamnă arta actorului și cu ceea ce înseamnă puterea de convingere, jocul, masca, cu tot ceea ce înseamnă efortul extraordinar de a reprezenta, reconceptualiza și înțelege un text de teatru: Zeu plin de furia iubirii, fii bun, căci, noi, poeții, cu tine de începem cântul! Nu-i cu putință un cânt sacru, când tu lipsești din gândul nostru! Prin urmare, mica invocație sper să aibă succes“,  a rostit emoționată Adriana Cîteia, cea care a împărtășit din fragedă pruncie, pasiunea pentru teatrul antic, la fel ca și unchiul său, Vasile Cojocaru.

„Tot ceea ce este pus sub semnul Zeului Teatrului, înseamnă ludic și tragic, viață și moarte, înseamnă coborâre în Infern și urcare în Paradis. Despre asta este vorba și despre asta am încercat și noi să scriem, micul grup de oameni pe care eu mi l-am dorit aproape, în acest proiect. Actorul e străin și călător pe Pământ, într-o manieră mult mai specială, decât noi, ceilalți!“ – a continuat Adriana Cîteia.

Discursul coordonatoarei volumului „Lumile lui Zagreus, de la drama sacră la reprezentația teatrală“, Adriana Claudia Cîteia, a fost urmat de un moment special în care fostul Secretar Literar al Teatrului de Stat Constanța, teatrologul Anaid Tavitian, a povestit în cuvinte frumos-alese despre cel care i-a fost coleg și prieten, actorul Vasile Cojocaru:

„Este foarte greu să aduni în cuvinte și să definești portretul unei personalități atât de puternice, atât de fascinante, cum a fost Vasile, pentru noi toți, Ică Cojocaru. A fost un buchet, o alcătuire de fragilitate, de înțelepciune, de umor, de autoironie, de sensibilitate și, aș spune eu că i se potrivește, deosebit de bine, titlul unui volum de poezii intitulat «Imperfecte Melancolii». Avea o melancolie de o cu totul și cu totul altă factură, pe care o purta ca pe o dulce povară și îl făcea unic. A debutat pe scena Dramaticului constănțean, îmbogățind acea familie spirituală a celor ce au debutat la Constanța. Lista este foarte lungă. Îi voi aminti doar pe Silviu Purcărete, colegul lui de generație, Ștefan Iordache, Toma Caragiu. Unii au plecat pe alte drumuri și au strălucit acolo unde au ajuns, alții, așa cum este Ică Cojocaru, au rămas la Constanța. De foarte multe ori m-am întrebat și nu am îndrăznit niciodată să-l întreb, de ce a rămas la Constanța, dar acum, privind în urmă, m-am gândit că ceea ce l-a legat de acest oraș a fost marea. El a iubit acest spațiu, a iubit acest loc care are o culoare aparte, un parfum aparte, locul în care orice asperitate se topește în soarele care luminează marea, iar marea ne luminează chipurile noastre, ale dobrogenilor. Mai în glumă, mai în serios, când se prezenta spunea: «Eu sunt Vasile Cojocaru, actor, pescar și vânător», dar de fapt, partea aceea de pescar și vânător însemna dorința lui de a fi foarte aproape de mare. Vasile Cojocaru iubea foarte mult poezia, iubea nu numai să o scrie, ci să o și recite“, a subliniat Anaid Tavitian.

Aceasta a povestit celor prezenți în sală despre forța și expresivitatea cu care Ică Cojocaru a recitat versuri de Shakespeare, în limba română, cu atât de multă înflăcărare încât le-au înțeles și actorii englezi, pe care i-a întâlnit în cadrul unui proiect, la Londra:

„Pentru el teatrul a însemnat muzicalitate, a însemnat vers, a însemnat sensibilitate, a însemnat puterea cuvântului! Era un actor care venera cuvântul, limba română, avea grijă de cum rostește fiecare replică pe scenă. Și aș încheia spunând așa: Dragul nostru Ică Cojocaru a fost un făuritor, un dăruitor de vise și de sentimente!“

Aplauzele s-au armonizat cu o înregistrare de colecție în care Vasile Cojocaru rostește versuri cu acea forță și muzicalitate despre care ne-a povestit Anaid Anaid.

După discursul teatrologului Anaid Tavitian, a fost invitată dr. Corina Apostoleanu, reprezentant al Bibliotecii Județene Ioan N. Roman din Constanța, să spună câteva cuvinte despre profesorul, actorul, dar și poetul Vasile Cojocaru. Corina Apostoleanu ne-a recitat o poezie din albumul Imperfecte Melancolii al actorului, iar apoi ne-a spus:

„Descoperim un om care mânuiește cuvântul excepțional, iar faptul că cerul e complet ruginit, la apus, este o expresie care mie mi s-a părut absolut excepțională, oricare alt poet s-ar fi mândrit să semneze astfel de versuri…“

„Sunt păsări sure care îți vin în prag și mor, în fața ușii încuiate, Ca izbitura seacă, de toiag, în poarta grea și sură, Sunt Gândurile mele“ – au răsunat în sală versurile lui Vasile Cojocaru, recitate de Tani Ştefu.

Asemenea unei piese de teatru în care finalul încununează întreaga operă, la lansarea cărții „Lumile lui Zagreus“, fiica actorului Vasile Cojocaru, Arina Cojocaru, a vorbit oamenilor din sală despre iubire, despre firescul emoțiilor umane, despre temeri și curaj, despre frumusețea sufletească, iar toate acestea au fost transpuse în versuri, atât de dragi tatălui său. Arina Cojocaruu a recitat sonetul „Cum te iubesc“, de Elizabeth Browning:

Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.

Şi te iubesc cu zilnica iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate –
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de linguşire.

Şi te iubesc cu patima avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
Părea, cu sfinţi copilăreşti, pierdută.

Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viaţa mea! – şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare.

„Mi-am propus în seara aceasta să fiu puntea dintre actor și om, pentru că teatrul este viață și actorul, dincolo de orice altceva, este OM. Viața este ceea ce ni se întâmplă aici și acum, viața, de fapt, este emoție! Cred că cea mai puternică emoție a noastră, a oamenilor, care ne face să fim reactivi este frica, reacționăm foarte mult din frică, dar ceea ce este mai puternic decât frica, este ceea ce ați auzit în repetate rânduri spunându-se în seara aceasta și anume Iubirea! Cred că dincolo de frică, iubirea este mult mai mare și mult mai puternică…“, a declarat, apoi, Arina Cojocaru.

Lansarea de carte s-a încheiat cu un moment excepțional în care dr. Adriana Claudia Cîteia a citit prietenilor din sală, în premieră, o scrisoare pe care regretatul actor Vasile Cojocaru i-a scris-o și i-a dăruit-o mamei sale, de ziua ei. Aceasta a păstrat-o în geanta sa ca pe o comoară, până la sfârșitul vieții sale, iar vineri seara, cuvintele scrise pe această hârtie fragilă, pătată ici – colo cu lacrimile mamei, au prins iar glas, prin vocea Adrianei Cîteia. A fost o scrisoare –univers, o scrisoare în care s-au topit și au renăscut toate speranțele, toate durerile, toate dorurile și trăirile celui ce a fost – Ică Cojocaru!

Redactor – Silvia Pascale / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Silvia Pascale