Ascultă Radio România Constanța Live

Sorana Cîrstea și Ana Bogdan sunt în turul secund la Dubai

Sorana Cîrstea și Ana Bogdan sunt în turul secund la Dubai
Foto: Arhivă

Publicat de Catalin Donose, 20 februarie 2023, 13:02

Românca Sorana Cîrstea (32 de ani, locul 70 WTA) a învins-o luni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia (26 de ani, 12 WTA), cu 4-6, 7-6 (7), 7-5.

Jucătoarea noastră a ieşit învingătoare după trei ore şi 29 de minute, stabilind un nou record pentru cel mai lung meci din acest sezon în circuitul profesionist feminin.

În primul set, Haddad Maia (26 ani, 12 WTA) a făcut diferenţa cu un break, realizat la 4-4. În setul secund, Cîrstea a făcut break la 4-3, dar apoi a fost egalată (5-5) şi s-a ajuns în tiebreak, unde a câştigat cu 9-7, după ce a salvat două mingi de meci. În decisiv, Haddad Maia a condus cu 4-1, dar românca a revenit şi a egalat, 4-4, a ratat apoi o minge de break, a reuşit să câştige contra serviciului şi a încheiat meciul cu 7-5.

Cîrstea a reuşit 6 aşi, dar a comis şi 10 duble greşeli, în timp ce Haddad Maia a totalizat 4 aşi şi 5 duble greşeli.

Cîrstea a pus capăt unei serii de patru înfrângeri, începută chiar în faţa jucătoarei sud-americane, 6-7, 1-6 în primul tur la Adelaide International 2. Sorana are acum 4-1 în meciurile directe cu Haddad Maia.

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 17.930 de dolari şi 60 de puncte WTA, urmând să joace în turul secund contra cehoaicei Karolina Muchova, care a dispus de americanca Bernarda Pera cu 6-1, 6-4.

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.788.468 de dolari, după ce a învins-o pe germanca Laura Siegemund, cu 7-5, 6-3.

Bogdan (30 ani, 75 WTA) a obţinut victoria după două ore de joc în faţa Laurei Siegemund (34 ani, 130 WTA), ambele provenind din calificări.

Românca şi-a creat nu mai puţin de 16 mingi de break, din care a fructificat doar patru, suficient însă pentru a obţine victoria.

Siegemund a câştigat prima partidă directă cu Ana Bogdan, în 2018, în primul tur la Rabat, cu 6-4, 6-1.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 17.930 de dolari şi 90 de puncte WTA.

Următoarea adversară a româncei va fi învingătoarea dintre americancele Claire Liu (cap de serie numărul 16) şi Shelby Rogers.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării