Persoanele interesate să lucreze în străinătate au la dispoziție, în această perioadă, peste 200 de locuri de muncă în Irlanda, anunță Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Locurile disponibile sunt pentru asistent de vânzări în domeniul comercializării de produse alimentare, în diverse localitaţi din Irlanda. Candidații trebuie să aibă competențe excelente de comunicare și trebuie să cunoască limba engleză la nivel conversațional.
Salariul poate ajunge până la aproape 24.000 de euro brut pe an. Angajatorul suportă costul transportului în Irlanda și al cazării în primele două săptămâni, iar ulterior oferă sprijin pentru închirierea pe termen lung a unei locuințe în apropierea locului de muncă. Se asigură program flexibil și instruire.
Durata contractului este nedeterminată, cu normă întreagă. Persoanele interesate se pot adresa agențiilor de șomaj din toată țara.
Datorii uriașe, personal insuficient și pacienți tot mai puțini: situația Spitalului Municipal Mangalia la preluarea conducerii de către dr. Dan Lefter
Spitalul Municipal Mangalia are datorii care se ridică la suma record de 3 milioane de lei și există citații în instanță sau popriri din cauza...