Biblioteca Județeană din Constanța a găzduit, astăzi, lansarea celui de-al treilea volum al poetei și publicistei Alina Ramona Ene.
”Codul Vieții” este un volum de poezie prin care autoarea a urmărit să capteze frumusețea lumii și să o retransmită, în versuri, celor din jur.
Alina Ramona Ene: ”Toate lucrurile frumoase eu le-am pus aici, în această carte. Este o structură compusă din sentimente frumoase, din fericire, din îndemnuri de a face bine și, bineînțeles,de a te apropia de natură. Sunt pe o rază, de unde captez niște lucruri frumoase de undeva din univers și le sedimentez în cuvinte vindecătoare. Iar după fiecare carte simt că trebuie să merg spre următoarea”.
Alina Ramona Ene pregătește, deja, următorul volum, denumit ”Poveștile sirenei” – o urmare a primei sale cărți de proză, denumite ”Năvodul fermecat”.
Debutul publicistic a avut loc în anul 2022, cu volumul de poezie ”Cuvintele vindecă”.
CONSTANȚA: Opt tineri dirijori din toate colțurile lumii și-au arătat măiestria, aseară, alături de Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
Opt tineri dirijori din toate colțurile lumii și-au arătat măiestria, aseară, alături de Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet...