Ascultă Radio România Constanța Live

Armenii și elogiul pe care i l-au adus, prin traducerile lor, poetului național Mihai Eminescu

Armenii și elogiul pe care i l-au adus, prin traducerile lor, poetului național Mihai Eminescu

Publicat de Adrian Băncilă, 15 ianuarie 2023, 16:38

Cărturarul H.DJ.SIRUNI este primul care a oferit cititorilor un Eminescu în limba armeană. În volumul „Mihai Eminescu, poezii în armenește“, apărut în anul 1939, cu o prefață de Nicolae Iorga, SIRUNI prezintă un studiu asupra vieții și operei lui Eminescu urmat de 38 de poezii alese din opera poetului.

„A te încumeta să-l traduci pe Eminescu este o sarcină grea. Eminescu este o simfonie, o îmbinare cumpănită, iar cugetările sale,  zbuciumul și emoțiile din el, sunt oglindite în cântece dulci și armonioase“, scria SIRUNI.

În anul 2000, la Editura Ararat, a fost publicat volumul bilingv de Poezii de Mihai Eminescu, în română și armeană. Traducerea o reia pe cea realizată de SIRUNI însoțită de scrisoarea prin care Nicolae Iorga salută entuziast inițiativa. Foarte interesant este și studiul introductiv al traducătorului care raportează opera eminesciană la Literatura Armeană: Soarta lui Eminescu a fost identică cu a multor poeți armeni.

 A cunoscut, ca BESIKTASIAN, durerea unei iubiri interzise și, la fel ca TURIAN, a sorbit din veninul vieții. S-a dedicat, ca și DEMIR GIBASIAN, unor viziuni care i-au zdruncinat din adânc sufletul și și-a lăsat cântecul neterminat ca poetul SIAMANTO. Acest volum, apărut în plin an Eminescu, aduce un omagiu marelui poet, întărind un dialog cultural cu tradiție.

Tot la Editura Ararat a fost publicat „Eminescu văzut de armeni“, articolele sunt semnate de ARȘAVIR ACTERIAN, GRIGORE M. AVACHIAN, ZAREH BARONIAN, LEON KALUSTIAN, H. DJ SIRUMI, GRIGORE TRANCU IAȘI. Iată ce spunea profesorul M. AVACHIAN, apreciind opera de traducător a lui SIRUNI.

Datorită lui SIRUNI, presa armenească de pretutindeni elogiază cu o deosebită cultură pe marele poet român.

Această carte se află în fondul de aur al Centrului Academic Internațional Eminescu. Mihai Eminescu a fost întotdeauna apreciat și ajutat de armenii prezenți în grupul Societății Literare Junimea.

Petru Th. MISSIR, descendent al unei cunoscute familii armenești din Moldova, a fost unul dintre protectorii poetului, în ultima parte a vieții sale, a consemnat pentru Radio Constanța, scriitoarea de origine armeană Anaid Tavitian, fostul secretar literar al Teatrului de Stat Constanța.

Redactor: Silvia Pascale/Redactor online: Adrian Băncilă

Spectacol tactic la CONSTANȚA: Peste 300 de luptători din trei țări iau cu asalt „DESERT STORM V”
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 20:35

Spectacol tactic la CONSTANȚA: Peste 300 de luptători din trei țări iau cu asalt „DESERT STORM V”

Constanța devine weekendul acesta epicentrul airsoftului regional. În perioada 18-19 iulie, Airsoft Club Constanța organizează cea de-a V-a...

Spectacol tactic la CONSTANȚA: Peste 300 de luptători din trei țări iau cu asalt „DESERT STORM V”
APELE ROMÂNE: Informații FALSE potrivit cărora cetățenii ar urma să fie taxați sau pedepsiți penal pentru că folosesc apa din fântânile aflate în propriile gospodării
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 19:37

APELE ROMÂNE: Informații FALSE potrivit cărora cetățenii ar urma să fie taxați sau pedepsiți penal pentru că folosesc apa din fântânile aflate în propriile gospodării

Administrația Națională „Apele Române” respinge categoric informațiile false vehiculate în spațiul public potrivit cărora cetățenii ar...

APELE ROMÂNE: Informații FALSE potrivit cărora cetățenii ar urma să fie taxați sau pedepsiți penal pentru că folosesc apa din fântânile aflate în propriile gospodării
Weekend de Constanța transformă Parcul Gării într-un laborator al imaginației
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 18:58

Weekend de Constanța transformă Parcul Gării într-un laborator al imaginației

Weekend de Constanța își continuă călătoria prin parcurile Constanței. În acest sfârșit de săptămână, pe 17 și 18 iulie, începând cu...

Weekend de Constanța transformă Parcul Gării într-un laborator al imaginației
Ministrul Mediului despre plajele lărgite: Noi vedem că avem acum, practic, un deşert până să ajungem la apă
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 18:57

Ministrul Mediului despre plajele lărgite: Noi vedem că avem acum, practic, un deşert până să ajungem la apă

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri, la Constanţa, referitor la nemulţumirea turiştilor cu privire la plajele care au fost prea...

Ministrul Mediului despre plajele lărgite: Noi vedem că avem acum, practic, un deşert până să ajungem la apă
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 18:06

Directoarea CENAFER, specializată în ciocolată, demisă

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a revocat-o din funcţia de director general al Centrului Naţional de Calificare şi...

Directoarea CENAFER, specializată în ciocolată, demisă
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 18:00

Diana Buzoianu în control pe plajele de pe litoral

Diana Buzoianu, Ministrul Mediului, a făcut vineri un nou control pe plajele de pe litoral, în prezența reprezentanților Administrației Bazinale...

Diana Buzoianu în control pe plajele de pe litoral
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 17:03

Persoană în pericol de înec la Neptun

Salvatorii de la ISU au fost apelați de urgență să intervină la un accident prin submersie în stațiunea Neptun, zona Zorile. La fața locului...

Persoană în pericol de înec la Neptun
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 16:15

TULCEA: Câine agresiv capturat de un echipaj de jandarmerie

În această dimineață, un cetățean a sesizat, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, prezența unui câine, ce părea a fi din rasa...

TULCEA: Câine agresiv capturat de un echipaj de jandarmerie