Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Peste 300 de copii aflaţi în risc de separare de familie, ajutaţi printr-un proiect european

TULCEA: Peste 300 de copii aflaţi în risc de separare de familie, ajutaţi printr-un proiect european

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 ianuarie 2023, 11:05

Peste 300 de copii proveniţi din familii defavorizate, aflaţi în risc de separare, au fost sprijiniţi în ultimii doi ani de fundaţia Sera România, printr-un proiect european, numărul acestora fiind mai mare cu peste 25% decât numărul celor stabiliţi prin indicatorii iniţiali ai proiectului.

Directorul executiv al fundaţiei Sera, Bogdan Simion, a declarat joi, în timpul conferinţei de final a proiectului ‘Întotdeauna în familie’, că toţi indicatorii de proiect au fost depăşiţi.

‘Iniţial, ne-am propus să ajutăm 270 de copii proveniţi din judeţul Tulcea şi zona ITI-Delta Dunării, respectiv 120 de copii din mediul rural, 50 de etnie romă şi 100 de copii cu dizabilităţi din Delta Dunării. (…) Până la urmă, proiectul a ajutat 344 de copii. Aveam iniţial 120 de copii din mediul rural şi am ajutat 237 de copii din mediul rural’, a afirmat Simion.

El a amintit că fundaţia Sera a încheiat în urmă cu cinci ani o convenţie cu Consiliul Judeţean (CJ) privind desfăşurarea serviciului mobil de asistenţă socială.

‘Prin acea convenţie, CJ s-a angajat ca după finalizarea unui eventual contract european, care iată! s-a realizat, va continua cel puţin trei ani colaborarea cu SERA pentru susţinerea financiară a pontonului. Intenţia SERA este de a păstra cel puţin trei ani pontonul pentru a asigura o rutină. Vom merge şi în Deltă, ceea ce este foarte important pentru copilul cu dizabilităţi din Deltă’, a mai spus direcoturul executiv al fundaţiei.

La rândul său, directorul general al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPC), Sorin Horobeţ, şi-a exprimat dorinţa de a continua proiectul privind Centrul itinerant de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi din Deltă.

‘Vom încerca să venim cu personal suplimentar în cadrul proiectului care să asigure continuitatea şi să găsim resursa necesară să funcţioneze, pentru că e destul de greu. Am văzut că au fost destul de multe provocări despre care nu am ştiut iniţial. A trebuit să ne adaptăm în permanenţă. E şi costisitor, şi greoi să deplasezi acest ponton pentru că înseamnă loc de acostare, accesibilizarea rampei, dar drumul a fost bătătorit, iar noi nu trebuie decât să-l continuăm’, a menţionat Horobeţ.

În timpul discursului susţinut în deschiderea conferinţei de încheiere a proiectului ‘Întotdeauna în familie’, directorul executiv Bogdan Simion a amintit oportunităţile oferite de Programul Operaţional de Incluziune şi Demnitate Socială, precum şi câteva iniţiative legislative prin intermediul cărora proiectul de la Tulcea ar putea fi continuat de autorităţile locale.

Finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, proiectul ‘Întotdeauna în familie’ a avut ca obiective generale elaborarea de măsuri inovatoare pentru prevenirea separării copilului de familie şi dezvoltarea de servicii sociale alternative de sprijin în judeţ.

Bugetul iniţial al proiectului care s-a încheiat luna aceasta a fost de 5.954.979,39 de lei.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:55

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD

Inspectorii ecologi din cadrul Serviciilor de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică ale ARBDD au efectuat controale privind respectarea...

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD
AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:36

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC

Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., descoperit anul trecut de arheologii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța pe...

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC
OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:08

OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”

Astăzi, 15 Aprilie 2026, Organizația de Management al Destinației Mamaia–Constanța lansează oficial campania aniversară „Mamaia: de 120 de...

OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”
Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:04

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” va avea loc joi, 16 aprilie, de la ora 17.00, la Biblioteca...

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 14:45

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște

Bilanțul activității medicale a SCJU Constanța, în perioada 10–13 aprilie, a minivacanței de Paște, a fost prezentat astăzi de dr. Bogdan...

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 14:23

CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale

Persoanele care au rămas fără adăpost, în urma incendiului produs ieri în campusul social Henri Coandă din municipiul Constanța, vor fi...

CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:52

Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române

Hackerii cu legături în Rusia au spart, între septembrie 2024 şi martie 2026, aproape 300 de conturi de e-mail, aparţinând în special...

Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:35

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat miercuri, 15 aprilie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități,...

Ministrul Mediului: Șezlongurile puse ilegal pe plaje vor fi ridicate