Ascultă Radio România Constanța Live

Proiectul “Sănătatea din farfurie” continuă în mai multe școli. Ce presupune acest program şi cui se adresează

Proiectul “Sănătatea din farfurie” continuă în mai multe școli. Ce presupune acest program şi cui se adresează

Publicat de Doina Sirbu, 15 decembrie 2022, 08:22 / actualizat: 15 decembrie 2022, 11:00

Proiectul Sănătatea din farfurie”, lansat de Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța “Sweet Land”, continuă în mai multe școli.

Acesta presupune organizarea unor ore de nutriție, în 5 școli din municipiul Constanța și în alte localități din județ, unde sunt elevi diagnosticați cu diabet.

Mai mulţi medici –  dr. Roxana Maraloi, diabetolog, dr. Alina Chiriţă, pediatru şi Elena Gheorghiu, biolog, se întâlnesc cu ei pentru a le vorbi despre ceea ce ar trebui să aibă în farfurie, ca să poată ține glicemia sub control.

Activitățile Asociației “Sweet Land au debutat în octombrie și au ajuns, până acum, în școlile 16 și 38 din Constanța, dar și la școala nr. 2 din Ovidiu.

Săptămâna viitoare, voluntarii și specialiștii vor ajunge la Cernavodă. Proiectul este realizat cu sprijinul Nuclearelectrica.

Redactor: Adrian Băncilă/Editor online: Doina Sîrbu/Foto: Liliana Moldoveanu

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
drapel, steag Romania - foto - unsplash
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 09:41

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”

La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, creștinii sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh” sau „Cincizecimea”, unul dintre cele 12...

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:44

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism

Sturioni transportați fără documente legale, depistați de polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol. La data de...

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:40

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost...

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 07:58

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea

Nuclearelectrica SA informează că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 30 mai...

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea