Ascultă Radio România Constanța Live

ANPC înfiinţează Comandamentul de iarnă care va activa în zonele destinate vacanţei de sezon

ANPC înfiinţează Comandamentul de iarnă care va activa în zonele destinate vacanţei de sezon

Publicat de Doina Sirbu, 12 decembrie 2022, 13:56

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) înfiinţează, începând de luni, Comandamentul de iarnă care, în premieră în acest an, va acoperi zone destinate vacanţei de sezon din 6 zone ale ţării.

Potrivit unui comunicat al ANPC, transmis AGERPRES, cele 6 zone acoperite de Comandament sunt Valea Prahovei, Braşov, Bucovina, Maramureş, Băile Herculane – Rânca şi Cluj – Băile Felix.

„De-a lungul anilor în care s-au desfăşurat comandamente, s-a creat falsa impresie că acestea trebuie să debuteze cu o perioadă de consiliere. Nimic mai fals! Înţeleg să consiliem şi să îndrumăm operatorii economici noi pe piaţă sau pe cei pe la care nu am mai trecut de-a lungul activităţii desfăşurate de aceştia. Acolo unde, în schimb, constatările ne vor arăta abateri de la bunul simţ comercial, se vor aplica sancţiuni în funcţie de gravitatea celor constatate. A nu-ţi respecta consumatorul ce îţi trece pragul pentru că invoci necunoaşterea legii nu poate fi o scuză şi nici o justificare. Românii au ales alte destinaţii de vacanţă pentru că, în timp, serviciile puse pe piaţă de către unii dintre operatorii economici au lăsat sau lasă de dorit. Consider acest comunicat un avertisment transmis public. Cumpăraţi produse de calitate, faceţi curăţenie, înlocuiţi saltele şi cearceafuri, acolo unde este nevoie, şi trataţi turiştii ca pe membrii familiei voastre”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Comandamentul de iarnă 2022 se va afla sub coordonarea directă a preşedintelui ANPC, a vicepreşedinţilor Mihai Culeafă şi Sebastian Hotca şi a directorului general Paul Anghel.

Verificările vor fi realizate de comisarii ANPC, astfel încât, până pe data de 13 ianuarie 2023, perioada în care structura va fi activă, să poată fi monitorizate principalele zone vizate de turişti şi iubitorii sporturilor de iarnă, în perioada cea mai aglomerată din acest sezon.

Sursă: AGERPRES/Redactor online: Doina Sîrbu

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării