CONSTANȚA fără apă: Unitățile de învățământ, afectate. Ce a decis Inspectoratul Școlar Județean
Publicat de Doina Sirbu, 10 octombrie 2022, 18:18 / actualizat: 11 octombrie 2022, 8:10
În perioada 11-13 octombrie, mai multe zone din oraş rămân fără apă potabilă, din cauza unor ample lucrări de investiții ce vor afecta buna funcționare a Stației de pompare Călărași.
“Astfel, se va mări capacitatea de transport de la sursele de mare adâncime către Stația de pompare Călărași, dar și către cartierul Palazu Mare și orașul Ovidiu. Investițiile fac parte din Contractul de Lucrări CL32 – Reabilitare conducte aducțiune Constanța, în valoare de aproape 40 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Totodată, RAJA va realiza, cu fonduri proprii, înlocuirea a două vane de legătură, cu diametrul de 800 mm și montarea unui nou tronson pe conducta de aducțiune”, transmit reprezentanţii RAJA.
Furnizarea apei va fi oprită din 11 octombrie, ora 22.00, până joi – 13 octombrie, ora 10.00. În acest interval de timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
- Palazu Mare, Boreal, Tomis Plus și Impact;
- Zona Comercială Nord (Dedeman, Carrefour, Selgros);
- Pescărie, Delfinariu, Stadion Gheorghe Hagi, Piața Chiliei, Tăbăcărie, Faleză Nord;
- Bd. Tomis, cartierele Tomis I, Tomis II, Capitol și Spitalul Clinic Județean Constanța;
- Zonele Peninsulară, Centru și Spitalul Militar;
- Orașul Ovidiu (partea stângă, sensul de mers spre loc. Lumina).
De oprirea furnizării apei vor fi afectate mai multe unităţi şcolare din oraş, iar reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa au transmis că potrivit “centralizării realizate la nivelul IȘJ Constanța, din unitățile de învățământ aflate în zonele afectate de întreruperea furnizării apei, 16 au transmis până astăzi adrese prin care au informat cu privire la măsurile adoptate, conform solicitării noastre din adresa cu nr. 6603A/06.10.2022. Pe lângă măsurile generale, solicitate prin adresa mai sus menționată, s-au luat în cele 16 unități de învățământ și măsuri care se raportează la Art. 11, alin. (8) din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin OME nr. 4.183 din 4 iulie 2022: „În situații speciale, cum ar fi epidemii, intemperii, calamități, alte situații excepționale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs și a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii Consiliului de Administrație al unității de învățământ, cu informarea Inspectoratului Şcolar.””
Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa mai transmite că au fost luate măsurile necesare pentru ca activitatea şcolilor din data de 12.10.2022 și din prima parte a zilei de 13.10.2022 să se desfășoare în condiții igienico-sanitare optime cum ar fi: rezerve de apă suficiente, igienizare a spațiilor în ziua precedentă întreruperii furnizării de apă, intensificarea măsurilor de curățenie, de spălare și de dezinfecție a tuturor spațiilor din unitatea de învățământ, utilizarea unor recipiente individuale de apă potabilă etc.
Reprezentanţii RAJA anunţă că în data de 12 octombrie 2022, în toate zonele afectate din municipiul Constanța se va furniza apă în intervalul orar 06.00 – 09.00, din rezerva de apă stocată la nivelul rezervorului de la stația de pompare Călărași.
Redactor online – D. Sîrbu / Foto – arhivă