Ascultă Radio România Constanța Live

Dan Șanta, reales vicepreședinte al URTI

Dan Șanta, reales vicepreședinte al URTI

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 octombrie 2022, 10:46

Dan Șanta, Director Relații Internaționale Radio România, a fost reales prin vot vicepreședinte al Uniunii Internaționale de Radio și Televiziune (URTI), în cadrul Adunării Generale a organizației, care s-a desfășurat în data de 6 octombrie la Bari, în Italia.

Realegerea lui Dan Șanta, în al cincilea mandat consecutiv, în funcția de Vicepreședinte al URTI, aduce un mesaj de continuitate a proiectelor de cooperare aflate în curs de desfășurare cu membrii URTI, precum și a platformei de schimburi de programe cu ABU – Asia-Pacific Broadcasting Union, inaugurată în urmă cu câțiva ani la inițiativa Radio România.

URTI este cea mai veche uniune de radio și televiziune din lume, înființată în 1946, când, la finalul celui de-al doilea război mondial, s-a născut ideea că o alianță între posturile internaționale de radio, care să transmită valorile educației și ale culturii, ar putea reprezenta un vector puternic capabil să împiedice izbucnirea unor noi conflicte între țări. Aflată sub patronajul UNESCO, URTI numără în prezent peste 60 de posturi de radio și televiziune membre din întreaga lume, între care Radio France, RTBF (Belgia), TVP (Polonia), ERT (Grecia), MTV (Ungaria), RTP (Portugalia) etc.

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
drapel, steag Romania - foto - unsplash
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 09:41

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”

La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, creștinii sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh” sau „Cincizecimea”, unul dintre cele 12...

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:44

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism

Sturioni transportați fără documente legale, depistați de polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol. La data de...

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:40

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost...

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 07:58

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea

Nuclearelectrica SA informează că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național în seara zilei de 30 mai...

Unitatea 2 de la CERNAVODĂ a fost resincronizată la rețea