Poeta Rodica Oniga – „Destin de Sisif”: poezia catharsis, poezia-terapie

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 octombrie 2022, 09:19

În ultimii ani, spațiile dintre noi s-au micșorat și experiențele, poveștile de viață ale multora dintre noi se intersectează în cel mai surprinzător mod posibil.

Atunci când am întâlnit-o pe Rodica Oniga, întâi de toate mi-a vorbit despre experiența sa ca redactor și reporter la cel puțin zece cotidiane. Pe atunci, mărturisesc sincer, nu îi citisem poeziile. Între timp, au văzut lumina tiparului „Întâmplare la marginea pământului” și „Testament pentru copilărie” (fondurile strânse în urma achiziției volumului au fost donate Asociației Hemofilicilor din România). La Testament…, deja ne știam.

La finalul verii, Rodica Oniga a urcat încă o treaptă cu volumul „Destin de Sisif” apărut la editura Amurg sentimental, în poezia catharsis, în poezia-terapie.

Bineînțeles că avem acum mijloace tehnice rapide, așa că orice doritor poate întâlni poezii ale Rodicăi Oniga găzduite pe site-uri de creații literare. Ce găsim în volumul de acum? Situații și momente date de o anumită stare pe care numai poeta este dăruită să o aibă. Ne determină și pe noi să rămânem în contemplare, în visare, să ne gândim la propria existență cu dorințe, cu pasiuni mai mult sau mai puțin duse la capăt, cu lumini și umbre.

De ce acest titlu?

Volumul acesta de poeme reflectă de fapt tragicul existenței noastre, elegia în care ne zbatem, cu lumini și umbre. De fapt, este, ca să zic așa, bolovanul sisifian pe care îl purtăm toți în suflete, în trupuri, și cu care ne rostogolim de fiecare dată la vale și, la nesfârșit, reluăm truda.

Ești implicată în viața persoanelor cu hemofilie, dintr-un episod de viată…

Este o discuție mult mai amplă și foarte sensibilă. Într-adevăr, și eu sunt implicată în viața bolnavilor cu hemofilie, soțul meu având hemofilie în formă severă…

Cum v-ați cunoscut soțul?

Pe soțul meu l-am cunoscut la Biblioteca Franceză, în București, când eu mă pregăteam să dau la Facultate, el era deja profesor de limbă franceză și eu studiam, învățam și acolo l-am întâlnit. A fost sufletul-pereche. De fapt, acest volum îi este dedicat chiar lui.

Cum să citim poezia din această nouă apariție editorială, ce să descoperim în ea?

Putem descoperi în ea propriile noastre reflecții asupra lumii și propriile noastre imagini sufletești. Și firile noastre, uneori prea bogate în elegii, alteori răbufnind de candoare și de bucurie. Așa suntem construiți.

Dacă vă rog să ne recitați un poem, pe care îl alegeți?

Aș putea să aleg din prima parte, pentru că volumul are două componente: „Eternele elegii” și „Din ultima pagină de vreme”. Deci am să aleg un poem din prima parte care se intitulează „E doar încercarea”

„Iubite, urăsc rana din suflet,
care o să-mi sfâșie trupul
și o să existe mereu în mine.
Așa gândesc când sunt singură.
Această zi de exil îmi desenează
În inima hârtiei o liniște necunoscută,
fără spațiu, rătăcită.
Îmi închipui cum e acolo unde ești tu,
Zâmbetu-mi trist se agață de gânduri ciudate.
Nu este zâmbet, ci doar încercarea
de a mă furișa de ceea ce mă doare.
Mă rostogolesc în amintiri poeme,
sortită să port aripi de ceară,
când tu erai departe odinioară,
iar întunericul se aprindea
în ceasul nerostit și amenințător
doar boala de dor îmi cerea alinare
în poezia în care mor
împingând bolovanul de dor.”

Redactor Liliana Moldoveanu