Ascultă Radio România Constanța Live

Pompierul Romulus Pascaru: Cam după 40-45 de minute de săpat cu mâinile goale am descoperit o ureche, am curățat chipul omului și am constatat că respiră

Pompierul Romulus Pascaru: Cam după 40-45 de minute de săpat cu mâinile goale am descoperit o ureche, am curățat chipul omului și am constatat că respiră

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 septembrie 2022, 09:17

Pompierul constănțean Romulus Pascaru, unul dintre eroii care au intervenit săptămâna trecută la scoaterea și salvarea unui bărbat îngropat de un mal gros de pământ are acum câteva momente de tihnă să povestească la Radio Constanța despre munca sa, o permanentă luptă pentru viață.

Romulus lucrează pe echipajul SMURD, dar și pe autospeciala de descarcerare, în cadrul ISU Dobrogea și nu este om care să fi văzut mai multă suferință ca el, dar și lacrimi de bucurie, în toate operațiunile de salvare la care a participat. Emoțiile din viața sa le transformă apoi în cântec, în poezie și artă ca să aibă putere să meargă mai departe.

Calm, luminos, modest, plutonierul ajutant Romulus Pascaru de la ISU Dobrogea se așează aproape de microfonul Radio Constanța. Cât de greu îi este unui salvator să iasă din ritmul amețitor al vieții sale și să aibă timp de o poveste?! De o poveste în care el însuși este personajul principal? Destul de greu. Degetele lui Romulus au încă răni vizibile de la ultima misiune din 16 septembrie din Agigea când a săpat cu mâinile goale, hotărât să scoată viu, un om acoperit cu doi metri de pământ. A fost o misiunea contra-cronometru.

ROMULUS PASCARU: Nu era pentru prima dată pentru mine când aveam acest gen de misiune. A fost și o mică neșansă la început pentru că nu ne aflam la unitate. Ne aflam la o altă misiune, undeva în spatele Spitalului de Psihiatrie de la Palazu. Avusesem un apel că cineva s-a aruncat în gol într-o râpă de 20 de metri și făceam căutări, acolo, să găsim persoana care ulterior a fost găsită acasă. Și atunci a venit apelul că avem un caz cu o persoană aflată sub pământ, s-au trimis autospeciale din mai multe unități și s-a luat decizia ca noi să ieșim din echipa de căutare de la Palazu și să ne îndreptăm către omul care se afla sub pământ. Nu credeam nici noi că are șanse. Din experiență, după câteva minute fără aer sub pământ deja vorbim despre o persoană decedată. Ne-am îndreptat cât de repede am putut acolo, traficul nu a fost ușor, ne-am făcut un plan și când am ajuns am constatat că nici nu se știa nici măcar zona unde este. Era o groapă mare și nu știam în care colț al gropii să săpăm. Am săpat în mai multe zone, am asigurat malurile, de asta s-a și produs accidentul pentru că nu a fost asigurat locul. Cam după 40-45 de minute am descoperit o ureche și am curățat chipul omului și am constatat că respiră! A fost un mare moment de bucurie pentru mine că am reușit să găsim omul și, de acolo, am cam săpat cu mâinile goale pe lângă el. Am cerut imediat oxigen, o cască, am căutat chiar cu propriul corp să-l protejez. Din păcate, după mai bine de o jumătate de oră m-am simțit epuizat, nu mai puteam să sap cu mâinile. Există proceduri și în sensul acesta, ne schimbăm la o perioadă, când colegul obosește, vine altcineva în locul lui. Era și foarte cald, am ieșit, mi-am revenit în câteva minute și mi-am luat casca și m-am întors înapoi. Nu am putut să-l las acolo, credeam că nu mi-am terminat treaba deși erau foarte mulți colegi foarte bine pregătiți care făceau lucrul acesta. Dar m-am întors, am continuat și nu am mai ieșit până când omul nu a fost eliberat. Existau riscuri foarte mari să fie îngropat înapoi!

Peste 30 de pompieri au participat la misiunea de salvare de la Agigea. S-a întâmplat într-o zi în care Romulus Pascaru ar fi trebuit să aibă liber, dar o schimbare de ultim moment a făcut ca el să poată participa la misiune. În cei 17 ani de experiență în intervențiile de la Descarcerare a participat la aproape 3000 de misiuni. Mai are o amintire de suflet, cea în care a salvat o fetiță dintr-o fosă septică la Valu lu Traian. A făcut dintr-o sfoară un laț care acum, îi poartă numele. Nodul lui Pascaru.

ROMULUS PASCARU: Era vorba despre o misiune cu un copil de până într-un an care căzuse prin gaura de aerisire a unei fose septice. O groapă care deasupra avea o placă de beton de 30 de cm, greu de accesat, de spart. A venit cineva de la Primărie, cu un utilaj, a întrebat dacă putem să ridicăm placa, am zis că este exclus pentru că există riscul să se surpe peste copil. Eu sunt și alpinist de intervenție și m-am gândit atunci, pe loc, că ar fi foarte bun un laț, dar nu un laț care să stranguleze victima, ci un laț pe care să-l pot eu comanda de la distanță, și chiar mi-a venit ideea ca ochiul lațului să-l mai ancorez o dată și în felul acesta să pot să leg și să dezleg o victimă de la distanță. Am reușit acolo pentru prima dată! Mi-au tremurat mâinile pentru că era vorba despre un copil, mă gândeam să nu îl scap, să nu-mi alunece din laț la câțiva metri în aer pentru că atunci nu ar fi fost bine! Știu că mi-am scos și casca și eram cap în cap cu mămica care plângea și țipa întruna! Copilul striga și el Mama, Mama! I-am zis că-l dau în leagăn, că-l prind și am reușit să-l agăț. L-am agățat și nu a mai ieșit de acolo până când nu a ajuns în mâinile mele. S-a auzit un chiot de bucurie în spatele meu din partea colegilor și a celor care erau prezenți acolo!.

Dar au fost și multe misiuni în care nu s-a mai putut face nimic pentru victime, iar cea mai mare durere pentru Romulus Pascaru este atunci când mor copii. Trăirile sale sunt atât de puternice și suferința îl marchează atât de tare încât are nevoie de un refugiu. Și l-a găsit în artă. Pictează, scrie versuri, cântă, sculptează și scrie cărți. Volumul Pompierul artist este cartea în care Romulus a depănat amintiri din misiunile sale pentru viață. Ar fi trebuit să se facă medic, dar soarta l-a ajutat din întâmplare în întâmplare să fie erou descarcerator. Ne-a spus că poate e ușor să fii pompier, dar ca să ajungi salvator ai nevoie de chemare, de o pasiune adevărată pentru asta. Ne-a rugat să fim prudenți, atenți la detalii și la suferința celorlalți și, dacă putem să facem cursurile de acordare a primului ajutor, să le facem pentru că nu se știe niciodată când noi înșine putem deveni Salvatori.

În 2020, Romulus Pascaru a primit din partea Ministerului de Interne medalia de onoare pentru întreaga activitate.

Redactor – Silvia Pascale / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă