Ascultă Radio România Constanța Live

Trupa Korn va concerta la Arenele Romane din Bucureşti

Trupa Korn va concerta la Arenele Romane din Bucureşti

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 februarie 2015, 17:00

Trupa Korn va reveni în România şi va susţine un concert, pe 3 august, la Arenele Romane din Bucureşti, informează Emagic.

Korn va cânta anul acesta pentru prima dată la Bucureşti. Concertul va avea loc pe 3 august, la Arenele Romane, şi marchează cea de-a doua vizită a trupei în România, după prezenţa în cadrul ediţiei din 2010 a festivalului Peninsula din Târgu-Mureş.

Korn va ajunge pentru prima dată şi la Bucureşti, în formula Jonathan Davis (voce, cimpoi), James ‘Munky’ Shaffer (chitară), Brian ‘Head’ Welch (chitară, backing vocal), Reginald ‘Fieldy’ Arvizu (bass) şi Ray Luzier (tobe, percuţie).

Concertul va include cele mai cunoscute melodii ale Korn, dar şi piese de pe primul album al trupei, cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a formaţiei.

În deschiderea concertului, publicul va putea să-i vadă pe Point Blank din Macedonia, dar şi pe cei de la Coma, Implant Pentru Refuz şi DJ Hefe din România.

Biletele pentru concertul de la Bucureşti vor fi puse în vânzare marţi, pe www.myticket.ro, la preţul de 140 de lei (preţ valabil doar in „pre sale”, pentru un număr limitat de bilete). Ulterior, acestea vor putea fi achiziţionate la preţul de 160 de lei.

Pentru cei mai înfocaţi fani, există şi o categorie specială de bilete „early entry”, în număr limitat, care le va asigura accesul mai devreme în spaţiul de eveniment. Acestea costă 200 de lei.

În ziua evenimentului, la intrare, biletele rămase disponibile vor putea fi achiziţionate la preţul de 180 de lei.

În perioada următoare, biletele se vor găsi şi în reţeaua magazinelor Diverta.

AUDIO | Sorin Ioniță, Expert Forum: Autoritățile și sindicatele poartă împreună vina pentru blocajul Legii salarizării
Ştiri joi, 27 august 2026, 08:47

AUDIO | Sorin Ioniță, Expert Forum: Autoritățile și sindicatele poartă împreună vina pentru blocajul Legii salarizării

Vina pentru blocajul în care s-a ajuns cu legea salarizării unitare este împărțită între autorități și marile centrale sindicale,...

AUDIO | Sorin Ioniță, Expert Forum: Autoritățile și sindicatele poartă împreună vina pentru blocajul Legii salarizării
Meci dificil pentru Universitatea Craiova în play-off-ul Europa League
Ştiri joi, 27 august 2026, 08:36

Meci dificil pentru Universitatea Craiova în play-off-ul Europa League

Universitatea Craiova va disputa joi seară, de la ora 19, meciul retur cu Ararat-Armenia din play-off-ul Europa League. În prima partidă de la...

Meci dificil pentru Universitatea Craiova în play-off-ul Europa League
Dragoș Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării au eşuat oficial
Ştiri joi, 27 august 2026, 07:54

Dragoș Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării au eşuat oficial

România va pierde 770 de milioane de euro din PNRR pentru că nu a reușit să facă reforma salarizării bugetarilor în termenul asumat, iar cele...

Dragoș Pîslaru: Negocierile pentru Legea salarizării au eşuat oficial
TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului
Ştiri joi, 27 august 2026, 07:13

TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului

Joi dimineață, IGSU a emis un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului Tulcea, după ce sistemul de supraveghere radar al...

TULCEA: Noi mesaje RO-Alert din cauza dronelor în zona de nord-est a județului
Ştiri joi, 27 august 2026, 06:59

Prima seară a Festivalului Cântecului și Dansului Popular „Mamaia” – o sărbătoare a folclorului românesc

Prima seară a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” a fost o adevărată sărbătoare a folclorului...

Prima seară a Festivalului Cântecului și Dansului Popular „Mamaia” – o sărbătoare a folclorului românesc
Ştiri joi, 27 august 2026, 06:56

Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” – un sfert de secol de tradiție și continuitate

Cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” a început miercuri, 26 august, în...

Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” – un sfert de secol de tradiție și continuitate
Ştiri joi, 27 august 2026, 06:55

Vreme instabilă și răcoroasă, în Dobrogea și pe litoral

Vremea se menține în general instabilă, cu temperaturi în scădere, în Dobrogea și la malul mării. Astăzi, cerul va avea înnorări temporare...

Vreme instabilă și răcoroasă, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri miercuri, 26 august 2026, 19:58

VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord

Comisarii CJPC Constanța au organizat astăzi o amplă acțiune de control la comercianții ambulanți de produse alimentare din Eforie Nord. La...

VIDEO-FOTO | Descinderi ale comisarilor CJPC și procurorilor la comercianții ambulanți din Eforie Nord