Ascultă Radio România Constanța Live

Județul TULCEA: Bărbat decedat după ce a căzut în Dunăre

Județul TULCEA: Bărbat decedat după ce a căzut în Dunăre

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 iulie 2022, 11:09

În cursul nopții trecute, în jurul orei 23:00, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul autorităților pentru căutarea unui bărbat de 64 de ani care se afla la pescuit pe malul Dunării, pe Brațul Măcin, în localitatea Peceneaga.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Măcin cu o ambarcațiune RIB și un echipaj SMURD dar și colegii de la Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea. După două ore, căutările au fost sistate, reluându-se în această dimineață.

Trupul bărbatului a fost găsit în apele Dunării, scos la suprafață și predat autorităților. Din păcate, nu prezenta semne vitale.

Bărbatul se afla la pescuit împreună cu alți prieteni care au anunțat dispariția acestuia.

Ancheta a fost preluată de către autoritățile competente.

Pentru a evita acest gen de tragedii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea, recomandă cetățenilor:
– să evite scăldatul în canale, râuri sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte și curenții foarte puternici, albii nămoloase sau pline de pietre, crengi și trunchiuri de copaci;
– scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate în acest sens;
– să nu se aventureze în apă după ce au consumat alcool, seara târziu sau pe timp de noapte;
– să supravegheze copiii atât în apă cât și în proximitate;
– să nu încerce acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcții; consecințele pot fi grave;

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă