Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANŢA: Centrul Regional de Transfuzii Sanguine se confruntă cu o criză de personal

CONSTANŢA: Centrul Regional de Transfuzii Sanguine se confruntă cu o criză de personal

Publicat de Doina Sirbu, 25 iulie 2022, 10:50

Pe lângă criza de donatori, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța se confruntă și cu o criză de personal. Este nevoie de la medici și asistenți medicali, până la șoferi. Directorul instituției, dr. Alina Dobrotă, spune că deficitul de angajați s-a accentuat, iar colectele mobile, de exemplu, nu mai pot fi organizate din acest motiv.

“Deficitul de personal este o problemă care, din păcate, pare să se fi generalizat. Nu ştim unde sunt absolvenţii şcolilor postliceale de asistenţi medicali, unde sunt medicii care au trecut de examenele de medic specialist, medici de familie, pentru că am organizat o serie întreagă de proceduri de concurs pentru ocuparea unor posturi, atât din domeniul medic cu profil medical, cât şi administrativ, şi nu am reuşit, practic, să ţinem acele concursuri, întrucât, chiar şi cei care, la un moment dat, s-au înscris, nu s-au mai prezentat”, a declarant dr. Alina Dobrotă.

Câte posturi sunt vacante?

“În acest moment, avem un post de economist, două posturi de asistent medical, medicină generală, un post şi jumătate de medic specialist primar Medicină de Familie, o jumătate de post de şofer, dar posturile acestea au fost blocate până la 31 decembrie cel puţin. Pentru posturile de medici, energie foarte multă a fost consumată ani de zile pentru că de peste un an de zile încercăm să găsim medici, fie colaboratori prin contracte de prestări servicii, fie persoane interesate să se prezinte la concurs”, mai spune dr. Alina Dobrotă.

Numărul redus de personal vă afectează într-un fel activitatea?

“Da, bineînţeles! Nu putem de câteva luni, ca urmare a accentuării de deficit de personal şi a perioadelor de concedii, a liberelor, pentru a face faţă, dar nu am mai putut organiza acţiuni de colectă mobilă”, a mai precizat dr. Alina Dobrotă.

Redactor – Cătălina Radu/ Foto – unsplash.com

Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 16:47

Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii

Monumentul pe care îl prezentăm astăzi este unul dintre cele mai frumoase artefacte din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie...

Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii
Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:55

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD

Inspectorii ecologi din cadrul Serviciilor de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică ale ARBDD au efectuat controale privind respectarea...

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD
AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:36

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC

Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., descoperit anul trecut de arheologii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța pe...

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC
OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:08

OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”

Astăzi, 15 Aprilie 2026, Organizația de Management al Destinației Mamaia–Constanța lansează oficial campania aniversară „Mamaia: de 120 de...

OMD Mamaia-Constanța lansează campania aniversară „Mamaia: de 120 de ani, în centrul verii noastre”
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:04

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” va avea loc joi, 16 aprilie, de la ora 17.00, la Biblioteca...

Cea de-a doua ediție a proiectului „Cafeneaua literară/ Aniversări culturale” are loc la Biblioteca Județeană Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 14:45

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște

Bilanțul activității medicale a SCJU Constanța, în perioada 10–13 aprilie, a minivacanței de Paște, a fost prezentat astăzi de dr. Bogdan...

Aproape 1.500 de constănțeni s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în vacanța de Paște
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 14:23

CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale

Persoanele care au rămas fără adăpost, în urma incendiului produs ieri în campusul social Henri Coandă din municipiul Constanța, vor fi...

CONSTANȚA: Persoanele afectate de incendiul din Henri Coandă vor fi cazate în alte locuințe sociale
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 12:52

Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române

Hackerii cu legături în Rusia au spart, între septembrie 2024 şi martie 2026, aproape 300 de conturi de e-mail, aparţinând în special...

Hackerii au compromis zeci de conturi de e-mail ale Forţelor Aeriene Române