Ascultă Radio România Constanța Live

Egal pentru CFR Cluj în primul tur preliminar al Ligii Campionilor

Egal pentru CFR Cluj în primul tur preliminar al Ligii Campionilor

Publicat de Catalin Donose, 6 iulie 2022, 07:20

Piunik Erevan și CFR Cluj au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, în capitala Armeniei, în prima manşă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.

La primul său joc oficial din noul sezon competiţional, campioana României a dominat în cea mai mare parte a timpului, şi-a creat mai multe ocazii de gol, a avut chiar şi o bară, însă nu a reuşit să se impună în faţa unei echipe aflate sub nivelul său.

CFR a început în atac, iar prima ocazie a venit în min. 4, când danezul Hammershoej-Mistrati a şutat din întoarcere, dar Iurcenko a respins. Portarul armean a fost la post şi la şutul lui Roger (18), iar Debeljuh (27) a tras peste poartă de la 18 metri.

Deac s-a aflat în prim plan la ultimele două acţiuni din prima repriză ale echipei antrenate de Dan Petrescu, însă Iurcenko a apărat şutul din min. 34, iar în min. 45+1 Juninho a blocat reluarea decarului ardelean.

Piunik a avut o singură ocazie, un şut al lui Otubanjo (43), prins fără emoţii de Bălgrădean.

În repriza secundă, gazdele au avut mai mult curaj, dar CFR a rămas în continuare periculoasă.

Şutul lui Cvek (48) a fost blocat la 16 metri de poarta lui Iurcenko, iar Hammershoej-Mistrati a fost imprecis din 16 metri (49).

Gazdele şi-au încercat şansa de la distanţă, prin Renzo Jose (58), însă mingea s-a dus puţin pe lângă poartă.

Cea mai mare ocazie a fost ratată de Debeljuh (73), care a trimis din foarfecă în transversală. Debeljuh a fost periculos şi în min. 76, însă a reluat alături la centrarea lui Deac. Şi Jefte (84) a trecut pe lângă gol, însă reluarea sa la centrarea lui Debeljuh a fost reţinută de portar.

CFR a avut nu mai puţin de 11 cornere (5 pentru Piunik), însă nu a reuşit să creeze pericol la niciunul. Clujenii au fost mai buni şi la şuturile la poartă (16-5) şi pe poartă (5-1).

Manşa secundă se va juca la Cluj-Napoca în data de 13 iulie (ora 21:30).

Dacă va trece de Piunik Erevan, CFR va juca în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor cu învingătoarea din meciul care opune echipele F91 Dudelange şi KF Tirana.

Piunik Erevan – CFR Cluj 0-0

Erevan, Stadionul Republican

Liga Campionilor – turul I preliminar (prima manşă)

Au evoluat echipele:

Piunik: 1. David Iurcenko (căpitan) – 15. Mihail Kovalenko, 95. Anton Bratkov, 79. Serghei Vakulenko, 6. Carlos Jamisson

Teles Dos Santos Junior ”Juninho” – 26. Renzo Jose Zambrano Tillero (88. Iuri Gareghinian, 90+3), 29. Eugeniu Cociuc (11. Hovhanes Harutiunian, 77), 9. Artak Daşian – 30. Alexander Gonzalez (13. Ghevorg Najarian, 90+3), 14. Yusuf Otubanjo (20. Nemanja Mladenovic, 77), 97. David Davidian (70. Uros Nenadovic, 46). Antrenor: Eghişe Melikian.

Rezerve neutilizate: 32. Serghei Mikaelian, 71. Stanislav Bucinev – 5. Zoran Gajic, 8. Andre Luiz Leao Lima, 21. Artur Avaghian.

CFR: 34. Cristian Bălgrădean – 4. Cristian Manea, 3. Andrei Burcă, 33. Denis Kolinger, 45. Mario Camora (căpitan) – 40. Lovro Cvek, 21. Bismark Adjei-Boateng (37. Mihai Bordeianu, 82), 10. Ciprian Deac (7. Adrian Păun, 90+1) – 20. Vito Hammershoej-Mistrati (17. Jefte Betancor Sanchez, 64), 22. Gabriel Debeljuh (9. Marko Dugandzic, 90+1), 8. Roger (11. Claudiu Petrila, 82). Antrenor: Dan Petrescu.

Rezerve neutilizate: 90. Răzvan Sava – 2. Karlo Brucic, 6. Danijel Graovac, 15. Emmanuel Yeboah, 44. Jefferson Yuri De Sousa Matias, 47. Christopher Braun, 73. Karlo Muhar.

Arbitru: Bastian Dankert (Germania); arbitri asistenţi: Bekim Zogaj, Jan Koebeli (ambii din Elveţia); al patrulea oficial: Martin Petersen (Germania)

Cartonaşe galbene: Vakulenko (62), Boateng (66), Mladenovic (83), Renzo Jose (86).

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 17:57

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie

În perioada 9 – 15 februarie, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 11.02.2026, ORA...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 9 – 15 februarie
DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:31

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a lansat recent, agentul AI, dedicat mediului de afaceri: Crina de la CCINA....

DIALOGURI LA ZI | Ruxandra Serescu, director general CCINA, invitată în emisiunea de astăzi
Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:23

Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu

Cristina Rădulescu preia conducerea SANITAS Constanța. Decizia a fost adoptată, astăzi, cu unanimitate de voturi de Consiliul Județean SANITAS,...

Conducerea SANITAS Constanța, preluată de Cristina Rădulescu
IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:08

IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”

Creșterea gradului de siguranță în mediul școlar, în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității, reprezintă o prioritate...

IPJ Tulcea susține proiectul național ,,Scoate violența școlară din anonimat”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 16:01

Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Haralambie”, organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează miercuri, 11 februarie, de la ora 13.00, un atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul...

Atelier de icoane pe sticlă cu tema „Sfântul Haralambie”, organizat de Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 15:32

FOTO / VIDEO: Clădirea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat în reabilitare

A început reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Ordinul pentru începerea lucrărilor a fost dat pe...

FOTO / VIDEO: Clădirea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat în reabilitare
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 15:02

Schimbare la conducerea Spitalului Orășenesc Cernavodă

Schimbare și la conducerea Spitalului Orășenesc Cernavodă! Din această săptămână, interimarul este asigurat de Ramona Camelia Tudor, fost...

Schimbare la conducerea Spitalului Orășenesc Cernavodă
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 14:50

MEDGIDIA: Un bătrân a fost găsit fără suflare în curtea Spitalului Municipal. Poliția anchetează cazul

Este anchetă la Medgidia, după ce un bătrân a fost găsit fără suflare în curtea Spitalului Municipal. Într-o postare pe o rețea de...

MEDGIDIA: Un bătrân a fost găsit fără suflare în curtea Spitalului Municipal. Poliția anchetează cazul