Ascultă Radio România Constanța Live

Simona Halep trece lejer de Paula Badosa și este în sferturi la Wimbledon

Simona Halep trece lejer de Paula Badosa și este în sferturi la Wimbledon

Publicat de Catalin Donose, 4 iulie 2022, 19:38

Simona Halep s-a calificat spectaculos în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, luni seară, după ce a învins-o pe spaniola Paula Badosa, a patra favorită, cu 6-1, 6-2.

Halep (30 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 16, a făcut un joc excelent şi s-a impus în doar 59 de minute.

Campioană la Londra în 2019, Simona Halep, care în 2021 nu a participat la Wimbledon, fiind accidentată (ediţia din 2020 a fost anulată), a ajuns astfel la 11 victorii consecutive la Grand Slam-ul pe iarbă.

Badosa a început un ghem alb, dar apoi Halep a jucat fără greşeală şi a luat şase ghemuri consecutive (6-1). Începutul setului secund a fost echilibrat, iar Halep a fost nevoită să salveze o minge de break (singura). Halep a reuşit un prim break la 3-2 în favoarea sa, iar apoi a încheiat conturile tot pe serviciul ibericei (6-2).

Halep a reuşit 3 aşi, dar a făcut şi 2 duble greşeli, în timp ce Badosa a încheiat cu un as şi o dublă greşeală. Procentajele de reuşită la ambele servicii au fost mult mai mari pentru româncă, 89%, respectiv 68%, în timp ce ale spaniolei au fost sub 50 de procente. Fostul lider mondiale a fost superioară şi la mingile direct câştigătoare, 17-7, în timp ce Badosa a comis net mai multe erori neforţate, 21-9.

Halep a învins-o pe Badosa (24 ani, 4 WTA) şi în primul lor meci direct, tot anul acesta, în aprilie, cu 6-3, 6-1, în turul al doilea la Madrid.

Simona Halep şi-a asigurat un cec de 310.000 de lire sterline, iar în sferturi o va înfrunta pe americanca Amanda Anisimova (20 ani, 25 WTA), care a dispus de franţuzoaica Harmony Tan cu 6-2, 6-3.

Românca are 2-1 în meciurile directe cu Anisimova, pe care a întrecut-o recent la Bad Homburg, pe iarbă, cu 6-2, 6-1, în sferturi. Americanca a câştigat primul lor duel, în 2019, în sferturi la Roland Garros, cu 6-2, 6-4, iar Halep şi-a luat revanşa un an mai târziu, în turul al treilea al Openului Franţei, cu 6-0, 6-1.

Cătălin Donose

Foto – Arhivă

Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 14:07

Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale

Peste 2,1 milioane de lei au ajuns la crescătorii de animale în baza cererilor de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2026, a...

Sprijin financiar de peste 2,1 milioane lei pentru crescătorii de animale
Programul de guvernare și lista miniștrilor din Guvernul Siegfried Mureșan – depuse la Parlament
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 11:57

Programul de guvernare și lista miniștrilor din Guvernul Siegfried Mureșan – depuse la Parlament

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor propuși. ‘Am depus în...

Programul de guvernare și lista miniștrilor din Guvernul Siegfried Mureșan – depuse la Parlament
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar s-a redus cu 31% în primele 8 luni, până la 2,89% din PIB
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 11:21

Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar s-a redus cu 31% în primele 8 luni, până la 2,89% din PIB

Deficitul bugetar s-a redus, în termeni nominali, cu 31% după primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut,...

Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar s-a redus cu 31% în primele 8 luni, până la 2,89% din PIB
TULCEA: Mai multe proiecte de infrastructură au ajuns în sfârșit la final
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 10:59

TULCEA: Mai multe proiecte de infrastructură au ajuns în sfârșit la final

Străzi blocate, termene depășite și luni în șir de disconfort – o realitate cu care locuitorii din Tulcea s-au obișnuit deja atunci când...

TULCEA: Mai multe proiecte de infrastructură au ajuns în sfârșit la final
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:59

Judeșul TULCEA: ReCreație FEST – interviu cu Mircea Ciocîrlan, antreprenor și presedinte al Asociației de Promovare a Educației Sanitare și Ecologice, organizator al evenimentului

ReCreație FEST revine astăzi, 26 septembrie, la Curtea cu Flori din Malcoci, comuna Nufăru din județul Tulcea. Programul începe la ora 12.00 și...

Judeșul TULCEA: ReCreație FEST – interviu cu Mircea Ciocîrlan, antreprenor și presedinte al Asociației de Promovare a Educației Sanitare și Ecologice, organizator al evenimentului
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 08:39

Protest pentru drepturile animalelor în CONSTANȚA: Apel la acțiune lansat de Asociația Chinologică Urban Dog

Asociația Chinologică Urban Dog din Constanța organizează un protest pașnic dedicat respectării drepturilor animalelor și ale proprietarilor...

Protest pentru drepturile animalelor în CONSTANȚA: Apel la acțiune lansat de Asociația Chinologică Urban Dog
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 07:56

TULCEA: RO Alert în zona de Nord a județului. Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat în noaptea de 25 spre 26 septembrie, o ţintă aeriană ce evolua...

TULCEA: RO Alert în zona de Nord a județului. Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 19:52

Guvernul propus de Mureșan – 16 ministere, trei vicepremieri; lista Cabinetului și programul de guvernare – depuse sâmbătă, la Parlament

Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul...

Guvernul propus de Mureșan – 16 ministere, trei vicepremieri; lista Cabinetului și programul de guvernare – depuse sâmbătă, la Parlament