Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA/FOTO: Stadiul lucrărilor la faleză se apropie de 80%

TULCEA/FOTO: Stadiul lucrărilor la faleză se apropie de 80%

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 iunie 2022, 14:22

Stadiul general al lucrărilor în cazul proiectului ”Modernizarea Portului Tulcea” este de aproximativ 78 %, transmite ADI ITI Delta Dunării pe pagina sa de socializare.

Potrivit aceleiași surse, placarea cu beton a ajuns la un stadiu de aproximativ 25% și s-a început deja și operațiunea de placare cu granit.

Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții este de 35 luni, ceea ce înseamnă că la 2 ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (din data de 13 iulie 2020), se va ajunge la 68,5 % din timpul alocat.

Proiect:ul „Modernizarea Portului Tulcea – de la Mm 38+1530 – la Mm 38+800″ este finanțat din alocarea ITI pentru Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 2: Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient; Obiectivul Specific 2.4: Creşterea volumului de mărfuri tranzitate prin terminale intermodale şi porturi.

Beneficiar este UAT- Județul Tulcea.

Vernisajul expoziției „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare” a avut loc la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 19:42

Vernisajul expoziției „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare” a avut loc la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău

Muzeul de Artă Populară Constanța a fost prezent ieri, la vernisajul expoziției  „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive...

Vernisajul expoziției „Scoarțe muntenești și dobrogene. Un secol de motive populare” a avut loc la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din Buzău
Peste 80 de delfini eșuați au fost găsiți pe plajele litoralului românesc, de la începutul anului!
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 19:29

Peste 80 de delfini eșuați au fost găsiți pe plajele litoralului românesc, de la începutul anului!

Biologii marini de la ONG Mare Nostrum au anunțat un număr record de cetacee eșuate pe litoralul românesc al Mării Negre de la începutul...

Peste 80 de delfini eșuați au fost găsiți pe plajele litoralului românesc, de la începutul anului!
FOTO, VIDEO | Suspiciune de toxiinfecție alimentară la un restaurant din Agigea. CJPC Constanța a descoperit deficiențe grave
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 19:04

FOTO, VIDEO | Suspiciune de toxiinfecție alimentară la un restaurant din Agigea. CJPC Constanța a descoperit deficiențe grave

Inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța au efectuat astăzi, un control la restaurantul Golful...

FOTO, VIDEO | Suspiciune de toxiinfecție alimentară la un restaurant din Agigea. CJPC Constanța a descoperit deficiențe grave
Calendar istoric MINAC: 11 iunie – D-ale urbei: o învățătoare înfometată, o revoltă pe mare și un accident la Agigea
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 18:53

Calendar istoric MINAC: 11 iunie – D-ale urbei: o învățătoare înfometată, o revoltă pe mare și un accident la Agigea

Nu trecuseră decât vreo patru ani de la integrarea Dobrogei în România, iar plajele litoralului începuseră deja să fie luate cu asalt de sute...

Calendar istoric MINAC: 11 iunie – D-ale urbei: o învățătoare înfometată, o revoltă pe mare și un accident la Agigea
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 18:28

Șarpele Glykon, în expoziția „Muzeul Muzeelor” de la MNAR

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța anunță participarea uneia dintre cele mai valoroase artefacte din colecțiile sale la...

Șarpele Glykon, în expoziția „Muzeul Muzeelor” de la MNAR
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 18:23

CONSTANȚA: Autoritățile locale intenționează demolarea Corpului A al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

Autoritățile locale din Constanța intenționează demolarea Corpului A al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Acestea au solicitat Ministerului...

CONSTANȚA: Autoritățile locale intenționează demolarea Corpului A al Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 16:57

CONSTANȚA: În weekend, bulevardul Tomis devine pietonal

Tomis pietonal înseamnă ocazia de a descoperi locuri și povești urbane, de a petrece timp pe terase și de a savura preparatele restaurantelor...

CONSTANȚA: În weekend, bulevardul Tomis devine pietonal
Ştiri joi, 11 iunie 2026, 16:37

Tururi culturale în parcul Tăbăcăriei

Seria tururilor culturale a continuat astăzi cu o călătorie în timp în parcul Tăbăcăriei. Ghid a fost istoricul Raul Răzvan Ivan. Acesta i-a...

Tururi culturale în parcul Tăbăcăriei