Ascultă Radio România Constanța Live

DNA cere ridicarea imunităţii ministrului Agriculturii; este acuzat de abuz în serviciu

DNA cere ridicarea imunităţii ministrului Agriculturii; este acuzat de abuz în serviciu

Publicat de Doina Sirbu, 23 iunie 2022, 16:03

Direcţia Naţională Anticorupţie cere Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru efectuarea urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu.

Surse judiciare au precizat joi, pentru AGERPRES, că ar fi vorba despre ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al DNA, Crin Nicu Bologa, a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni)”, se precizează într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada 9 februarie – 11 aprilie, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidaţi „agreaţi” dintre care, în urma susţinerii probelor scrise şi orale, doar trei au promovat concursurile respective, afirmă DNA.

„De menţionat este faptul că, la intervenţia directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidaţi, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze pe acesta în condiţiile în care nu obţinuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, arată procurorii anticorupţie.

Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi un număr de şase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Sursă – AGERPRES

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 12:38

Sistemele autonome de detecție a dronelor devin operaționale în Portul Constanța

Începând de mâine, 28 iulie 2026, două sisteme autonome maritime Triton vor deveni operaționale în Portul Constanța. Echipamentele,...

Sistemele autonome de detecție a dronelor devin operaționale în Portul Constanța
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 12:22

Deputații din Comisia de Sănătate au aprobat deblocarea angajărilor în unitățile sanitare

Angajările din sănătate vor fi deblocate, potrivit unui amendament aprobat luni de Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor la proiectul de...

Deputații din Comisia de Sănătate au aprobat deblocarea angajărilor în unitățile sanitare