Ascultă Radio România Constanța Live

Este nevoie de sprijin pentru funcţionarea hub-ului umanitar din Tulcea

Este nevoie de sprijin pentru funcţionarea hub-ului umanitar din Tulcea

Publicat de , 18 mai 2022, 12:01

Peste 6.000 de tone de produse alimentare, de igienă, medicamente şi dispozitive medicale au ajuns în Ucraina din hub-ul umanitar amenajat la marginea oraşului Tulcea de autorităţi judeţene şi organizaţii internaţionale, iar oficialităţile tulcene vor să ştie dacă acesta va fi sprijinit în vreun fel de Guvernul României.

Înfiinţarea hub-ului a fost o necesitate, deoarece niciun alt depozit de ajutoare din judeţ nu avea o capacitate suficient de mare, iar în condiţiile în care nicio instituţie a statului, ca de exemplu Consiliul Judeţean sau Prefectura, nu putea face nimic rapid, din cauza birocraţiei, filiala teritorială a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) a fost soluţia la îndemână.

„Avem 12 angajaţi, patru motostivuitoare, am închiriat maşini, am încărcat produse şi pe barje, am asigurat câte 100 de litri de combustibil pentru 170 de camioane din cele peste 130 trimise cu ajutoare în Ucraina. În total, am trimis peste 300 de camioane cu ajutoare, adică cel puţin 6.000 de tone de produse“, a declarat pentru AGERPRES preşedintele ACoR, Eugen Ion.

Funcţionarea depozitului a fost gratuită până pe data de 21 martie, iar dacă pentru luna următoare cheltuielile au fost suportate de organizaţia Save Our Allies, cele din luna mai ar putea ridica probleme.

„Prin intermediul Prefecturii, am transmis un document către Guvernul României prin care le propuneam două variante – fie asigură banii de funcţionare, cu documente justificative, fie deschide el un hub şi-l gestionează mai departe. Până acum, nu am primit niciun răspuns“, a mai spus președintele ACoR.

CONSTANȚA: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dată în judecată de doi angajați
Social sâmbătă, 18 iulie 2026, 14:58

CONSTANȚA: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dată în judecată de doi angajați

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dată în judecată de doi angajați. Aceștia solicită plata sporului de 15%...

CONSTANȚA: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dată în judecată de doi angajați
MANGALIA: Cu Șantierul Naval în faliment, Primăria pierde bani din taxe și impozite
Social marți, 14 iulie 2026, 17:19

MANGALIA: Cu Șantierul Naval în faliment, Primăria pierde bani din taxe și impozite

La Mangalia, problemele de la Șantierul Naval se răsfrâng și asupra municipiului. Viceprimarul cu atribuții de primar Paul Foleanu spune că,...

MANGALIA: Cu Șantierul Naval în faliment, Primăria pierde bani din taxe și impozite
„Prima Dată la Mare” -120 de copii din medii defavorizate vor vedea Marea Neagră
Social sâmbătă, 11 iulie 2026, 17:29

„Prima Dată la Mare” -120 de copii din medii defavorizate vor vedea Marea Neagră

Există copii care nu au văzut niciodată marea. Un ONG le transformă visul în realitate. Asociația Împreună pentru Viitor Constanța continuă...

„Prima Dată la Mare” -120 de copii din medii defavorizate vor vedea Marea Neagră
AUDIO | Diana Chiriacescu: Azilele neautorizate, folosite de stat pentru persoanele vulnerabile din „comoditate”
Social marți, 7 iulie 2026, 11:44

AUDIO | Diana Chiriacescu: Azilele neautorizate, folosite de stat pentru persoanele vulnerabile din „comoditate”

În România mai sunt zeci de azile care funcționează neautorizat, la fel ca cele din Bihor, conduse de Viorel Pașca. Și este posibil ca unul...

AUDIO | Diana Chiriacescu: Azilele neautorizate, folosite de stat pentru persoanele vulnerabile din „comoditate”
Social luni, 6 iulie 2026, 15:25

SCJU Constanța ar fi cerut transferul unor pacienți către centrele lui Viorel Pașca. Spitalul nu oferă detalii, invocând ancheta penală în derulare

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța a transmis, în aprilie 2026, o adresă către Viorel Pașca, fondatorul centrelor sociale ale...

SCJU Constanța ar fi cerut transferul unor pacienți către centrele lui Viorel Pașca. Spitalul nu oferă detalii, invocând ancheta penală în derulare
Social sâmbătă, 4 iulie 2026, 15:15

Județul TULCEA: Rata șomajului a scăzut la 3,93% la sfârșitul lunii mai

Rata șomajului în județul Tulcea a scăzut la 3,93% la sfârșitul lunii mai, potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă. În...

Județul TULCEA: Rata șomajului a scăzut la 3,93% la sfârșitul lunii mai
Social vineri, 3 iulie 2026, 17:40

TULCEA: S-a dublat numărul cazurilor de copii în situaţii vulnerabile

Numărul cazurilor evaluate în urma apelurilor la linia telefonică dedicată special copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile – 119 –...

TULCEA: S-a dublat numărul cazurilor de copii în situaţii vulnerabile
Social joi, 2 iulie 2026, 16:45

CONSTANȚA: O nouă etapă de distribuire a cardurilor din cadrul programului „Bebe Trusou”

Primăria Municipiului Constanţa, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa, a început o nouă etapă de distribuire a cardurilor...

CONSTANȚA: O nouă etapă de distribuire a cardurilor din cadrul programului „Bebe Trusou”