Ascultă Radio România Constanța Live

Destinația zilei: Cheile Nerei – un colţ de paradis

Destinația zilei: Cheile Nerei – un colţ de paradis

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 septembrie 2014, 21:26

Sunt puţine locurile pe care dacă le vezi o dată, îţi imprimă dorinţa de a le vedea din nou. Un exemplu sunt însă cele mai lungi şi mai spectaculoase chei din România – Cheile Nerei. Un loc plin de mister, pericol şi de o frumuseţe fără egal.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cheile Nerei, arie protejată de interes național, sunt parte a Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa şi se întind pe o distanţă de aproximativ 22 km, de-a lungul râului Nera, între localităţile Sasca Montană şi Şopotu Nou. Pereţii se înalţă până la 200 de metri, apa Nerei şi a afluenţilor săi a săpat şi a format în rocă lacuri, canioane, peşteri şi cascade impresionante. O potecă turistică marcată le străbate, dar parcurgerea lor necesită traversarea râului Nera prin apă. Nu trebuie să fii alpinist cu experienţă ca să te încumeţi să străbaţi Cheile Nerei, dar trebuie să ai un minim de condiţie fizică.

Intrarea în Cheile Nerei se face pe la Şopotul Nou, iar în primul sector sunt brăzdate pe alocuri, de ogoarele localnicilor. Apoi, valea se strâmtează treptat, calcarul înlocuieşte granitul, iar pereţii stâncoşi strâng tot mai mult apele râului Nera. După aproximativ 4,5 km, aproximativ o oră jumătate de mers pe jos, se ajunge într-o poiană plină de farmec, Poiana Meliugului. Aici se află unul din reperele turiştilor care vin în chei – “Sălaşul lui Trifu”, de unde şi a doua denumire a locului – “Poiana lui Trifu”, cum îi spun localnicii. La intrarea în poiană se aude cel mai frumos şi mai puternic ecou din lume. Este cea mai mare poiană din chei, lungă de aproape 1 km, la capătul căreia se află “Moara lui Utan”, soră cu morile de apă de la Rudăria. La ieşirea din poiană, emoţiile devin din ce în ce mai profunde, deoarece trebuie traversată o punte de bârne. După jumătate de kilometru se ajunge la Lacul Dracului, ascuns de malul Nerei. Dacă nu sunteţi atenţi există riscul să treceţi de el.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lacul Dracului este un ochi de apă de o frumuseţe plină de mister, care intră într-o pâlnie de piatră şi cu boltă de stâncă deasupra. El s-a format în ziua când tavanul peşterii, între pereţii căreia este cuprins lacul, inițial subteran, s-a prăbuşit. De pe malurile înalte şi stâncoase putem privi în jos spre lac ca într-o fântână fără fund. Deşi are o adâncime de 9.3 m, sătenii spun că lacul nu are fund, pentru că apele Nerei alimentează lacul printr-o galerie înecată a peşterii. Jocul de culori şi reflectarea pădurii de deasupra în oglinda apei lacului, răsplătesc efortul făcut pentru a ajunge aici. Liane şi curpeni coboară spre apă îmbrăţişând pereţii. Ochiul de apă limpede îşi schimbă mereu culoarea, de la verde-albăstrui la bleumarin închis.

Această prezentare necesită JavaScript.


După un popas la Lacul Dracului şi după ce vă reîncărcaţi bateriile, drumeţia continuă… se revine în punctul numit “La scaune”, de unde se intră în sectorul al doilea al Cheilor Nerei – cel mai spectaculos. Pe parcursul celor 13 km veţi întâlni la tot pasul multe forme carstice de o frumuseţe unică. În scurt timp se ajunge la cel mai puternic şi mai scurt izbuc de pe chei “Izbucul Iordanului”. Apele izvorului ţâşnesc cu putere de la bazele stâncii şi se varsă la câţiva metri de Nera. Locul este minunat pentru odihnă şi pentru a potoli setea. De aici începe “Poiana Alunilor”, după care cheile devin tot mai sălbatice, iar traseul continuă pe cărarea săpată în stâncă prin truda omului. Urmează locul numit “La cârlige”, după care se ajunge la un superb loc de belvedere. După alţi 9 km de mers pe jos se observă “Cantonul Damian”, un punct de reper pentru orice turist. Se poate campa cu cortul şi rămâne peste noapte, sau drumeţia poate continua pe un drum forestier. Dacă timpul vă permite se pot vizita numeroase obiective: “Peştera Rolului” – locul unde se refugiau haiducii din Caraş-Severin din faţa poterelor turceşti şi austriece, fosta fortificaţie medievală – turnul mare a lui Alibeg, Sfinxul Nerei şi multe altele. În final, poteca duce la o punte suspendată pe cabluri, un loc unde valea se lărgeşte şi pe drum pietruit se ajunge în Sasca Română, unde “excursia” se încheie.
Acesta este doar unul din trasee, însă posibilităţile sunt multiple, la fel de inedite şi spectaculoase şi care permit şi vizitarea altor locuri.

Dacă doriţi să vă potoliţi setea de adrenalină, puteţi face rafting pe Cheile Nerei. Este un mijloc excelent de relaxare, dar şi o distracţie de neuitat, la fel ca şi tiroliana.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă vă hotărâţi să vizitaţi Cheile Nerei, trebuie să ştiţi că aveţi nevoie de un echipament adecvat: bocanci, sandale, pelerină de ploaie, lanternă, apă, mâncare şi o hartă a cheilor. Nu se fac serbări câmpeneşti, nu se poluează în niciun fel. Aşadar fără muzică, strigăte, țipete, claxoane, fluierături şi fără gunoaie aruncate la întâmplare. Încă o precizare, toţi vă vor speria că sunt vipere, însă atâta timp cât se păstrează distanţa nu există niciun pericol. Dacă o vedeţi din timp nu sunt probleme. De aceea este bine să testaţi terenul cu băţul. Trebuie să fiţi atent la picioare.

Muzică, spectacole și activități pentru întreaga familie, în weekend, la Constanța
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:23

Muzică, spectacole și activități pentru întreaga familie, în weekend, la Constanța

Primul weekend din august aduce o mulțime de evenimente pentru toate vârstele. De vineri până duminică, constănțenii și turiștii sunt...

Muzică, spectacole și activități pentru întreaga familie, în weekend, la Constanța
TULCEA: Începe cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului „Peștișorul de Aur”
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:20

TULCEA: Începe cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului „Peștișorul de Aur”

Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea, Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, Ministerul Educației și...

TULCEA: Începe cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului „Peștișorul de Aur”
Calendar istoric MINAC: 31 iulie – D’ale urbei. Mișcarea vapoarelor, fantoma lui Terente, un birjar violent și alte evenimente
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:16

Calendar istoric MINAC: 31 iulie – D’ale urbei. Mișcarea vapoarelor, fantoma lui Terente, un birjar violent și alte evenimente

Pe 31 iulie 1923, în Portul Constanța a sosit marele transatlantic sub pavilion francez Canada, aparținând companiei de navigație Cie Fabre....

Calendar istoric MINAC: 31 iulie – D’ale urbei. Mișcarea vapoarelor, fantoma lui Terente, un birjar violent și alte evenimente
Scandal în Lumina, în urma unui accident rutier. Polițiștii și jandarmii au recurs la forța fizică și la materiale iritant-lacrimogene
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 17:14

Scandal în Lumina, în urma unui accident rutier. Polițiștii și jandarmii au recurs la forța fizică și la materiale iritant-lacrimogene

Referitor la imaginile apărute în spațiul public, privind intervenția forțelor de ordine în cadrul unui eveniment înregistrat în comuna...

Scandal în Lumina, în urma unui accident rutier. Polițiștii și jandarmii au recurs la forța fizică și la materiale iritant-lacrimogene
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 16:45

AUDIO | „Carte veche – Carte nouă”, la Centrul Multifuncțional „Jean Constantin” Constanța

Timp de două săptămâni, la Constanța, în spațiul expozițional al Centrului Multifuncțional  „Jean Constantin” ne vom bucura de „Carte...

AUDIO | „Carte veche – Carte nouă”, la Centrul Multifuncțional „Jean Constantin” Constanța
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 15:59

Un nou tur ghidat gratuit va avea loc pe străzile Constanței

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a lansat proiectul cultural „Vara la Constanța – Pe străzile mai puțin știute ale...

Un nou tur ghidat gratuit va avea loc pe străzile Constanței
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 15:51

AUDIO | Crescători de oi și de capre au protestat, în Capitală, nemulțumiți de blocarea exporturilor de animale

Crescători de oi și de capre au protestat, în Capitală, nemulțumiți de blocarea exporturilor de animale până la sfârșitul acestui an,...

AUDIO | Crescători de oi și de capre au protestat, în Capitală, nemulțumiți de blocarea exporturilor de animale
Ştiri vineri, 31 iulie 2026, 15:30

TULCEA: Competiţia internaţională FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026 – Division B are loc la „Danubius Arena“

Vineri, 31 iulie 2026, este prima zi în care tulcenii au acces liber în una dintre cele mai importante investiții in infrastructura sportivă din...

TULCEA: Competiţia internaţională FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026 – Division B are loc la „Danubius Arena“