Ascultă Radio România Constanța Live

„Repere istorice ale scafandreriei românești”, o istorie în cuvinte şi imagini scrisă de scafandrul Pascale Roibu

„Repere istorice ale scafandreriei românești”, o istorie în cuvinte şi imagini scrisă de scafandrul Pascale Roibu

Publicat de , 31 martie 2022, 22:22

Repere istorice ale scafandreriei românești”, o istorie în cuvinte, în imagini, scrisă de scafandrul Pascale Roibu, ne prezintă lumea nevăzută de sub ape, spectaculoasă, plină de riscuri, de aventură. Autorul ne poartă în adâncul unei istorii secrete cu eroi, din păcate, multă vreme rămași anonimi.

 

Șapte ani de documentare, de căutari în arhive,  doi ani de scriere propriu – zisă, așa a rezultat o carte care realizează o premieră în domeniu. De ce acest demers?

Încă de când am devenit scafandru, în anul 2003, mi-am dorit să aflu mai multe informații despre înaintașii mei în domeniul în care sunt. În timpurile acelea aveam foarte puține informații pentru că nici internetul nu era așa de dezvoltat, am tot căutat prin arhive, prin biblioteci, am găsit puține informații. Odată cu trecerea timpului au apărut informațiile digitale și am reușit, intr-adevăr, să găsesc mai multe informații, un reper mi-a fost și cartea domnului Petre Mihai Băcanu „Flăcări sub apă”, în care dumnealui a precizat mai mulți scafandri, mai mulți eroi ai adâncurilor, dar și misiunile lor dificile din anii ’50‚’60, a descris și câțiva scafandri importanți de la începutul anilor 1900. Urmând firul acestei cărți am căutat aceste nume și am reușit să găsesc mult mai multe informații despre acești scafandri. Am reușit să pun în ordine cronologică aceste informații, încă din anul 1868 când au apărut primii scafandri la noi în țară, aduși de Comisiunea Europeană a Dunării la Sulina pentru a construi niște diguri. Această epocă a scafandrilor grei a durat până în anii ’70, ’80. La începutul anilor ’60 a fost perioada de pionerat a scafandreriei autonome. Unul dintre acești pioneri-scafandrii a fost comandorul Constantin Scarlat, un pioner al scafandreriei militare românești, dar și a scafandreriei autonome în general, la noi în țară, întemeietorul arheologiei subacvatice din țara noastră.

Faceți o muncă de documentare pe care o pot numi o premieră în domeniu. Dacă ar fi să fie citită de o persoană care nu are pregătirea de specialitate, din zona dvs., a scafandreriei, vă rog să ne dați o cheie de descifrare, cum poate fi citită?

Chiar și o persoană care nu este în acest domeniu poate găsi interesantă această carte pentru că sunt informații relativ simple, dar importante, în care acești oameni ai adâncurilor, încă de acum peste 150 de ani, au început la noi în țară în primul rând de a lucra în acest domeniu subacvatic, de a recupera diferite epave și începând cu anii ’60 odată cu comandorul Constantin Scarlat, a apărut și prima unitate de scafandri militari de luptă.

Există o diferență între scafandrul militar și scafandrul civil?

Da, diferența există pentru că au misiuni diferite. Scafandrul civil, în general, are diferite lucrări de executat cum ar fi construcții portuare, recuperări de epave, iar scafandrul militar, mai ales cel autonom din ziua de azi, are mai multe misiuni printre care acelea de atac al unui obiectiv sau de deminare al unui obiectiv, de înlăturare a unei încărcături de explozibil.

Care ar fi cea mai …„spectaculoasă” comoară pe care ați descoperit-o dvs.?

N-aș putea spune că am descoperit vreo comoară vreodată, dar am descoperit de-a lungul anilor mai multe epave, artefacte importante. Printre acestea menționez în anul 2015 la Sulina, în bazinul Dunării, o fregată britanică din timpul Războiului Crimeei, ce s-a scufundat în condiții încă necunoscute. Ar fi trebuit acestă fregată britanică plină cu muniție și armament să participe la sediul Sevastopulului. Dar, nu a mai ajuns.

Cum este lumea de sub ape pentru Pascale Roibu?

Da, este o lume mult mai liniștită, o lume frumoasă, spectaculoasă, dar și periculoasă în același timp.

Filmul de prezentare a evenimentului de lansare a cărții, ne puteți spune câte ceva despre el?

Ideea îmi aparține, am vrut să scot în evidență faptul că adevărata comoară pentru scafandru este însăși istoria scafandreriei, la acest film m-a ajutat colegul meu Tiberiu Asfalvi, un foarte bun cameraman care a venit și el cu idei inedite și în felul acesta am reușit împreună realizarea acestui film.

Costumul de scafandru ați dorit să-l expuneți pentru a ne spune cum era începutul cândva?

Da, costumul de scafandru greu reprezintă începutul scafandreriei în țara noastră și scafandreriei mondiale pentru că acesta era costumul cu care s-a început explorarea adâncurilor. Acest tip de costum.

Cât de greu este?

Casca are în jur de 20 kg, bocancii diferă, acum în funcție de firma care i-a produs, între 10-15 kg, bocancii…plumbii de piept în jur de 10 kg fiecare, plumbul frontal și plumbul din spate, iar costumul și el are peste 7 kg.

S-a spus aici, s-a comentat faptul că scafandreria seamănă cu explorarea spațiului, ați simțit asta?

Seamănă foarte mult cu explorarea spațiului mai ales în Marea Neagră la o anumită adâncime, la peste 40 de m  peisajul este într-un fel selenar, așa se vede sub apă și mediul este asemănător, în primul rând ca și cosmonauții noi trebuie să depindem de o sursă de aer. Efortul nostru este mult mai mare față de o atmosferă normală în care suntem acum.

V-a fost teama vreodată?

Recunosc că de multe ori mi-a fost teamă,…de fapt nu neapărat teamă, am fost precaut, pentru că la cea mai mică greșeală, marea nu te iartă!

Un mentor aveți?

Da, un mentor ar fi comandorul Constantin Scarlat care a fost extrem de pasionat de mediul subacvatic, a executat mii și mii de ore de scufundare, și-a riscat viața de multe ori,  echipamentul autonom din acele perioade de pionerat era rudimentar, a făcut-o din pură pasiune pentru că salariile pe vremea aceea erau foarte mici, adică oricum orele de scufundare nu valorau mare lucru. Chiar de multe ori a trebuit din cheltuieli proprii să se deplaseze, își cumpărase special o motocicletă cu ataș ca să își poată căra echipamentul de scufundare, asta pentru locul de muncă, nu în timpul liber!

Ce ar urma după această carte, ce proiect gândiți dle Pascale Roibu?

Doresc să finalizez ce am început acum doi ani de zile, un proiect de vis al meu, de suflet, un muzeu subacvatic în apropierea Cazinoului din Constanța, în care să scufund mai multe statui pe care scafandrii, chiar și cei începătorii, pentru că adâncimea va fi relativ mică 4-6 m, să le poată vedea sub apă, un muzeu bineînțeles gratuit.

Deschis publicului larg?

Da, deschis publicului larg, oricine să-l viziteze oricând dorește.

Redactor Liliana Moldoveanu / Poze de la evenimentul de lansare al cartii

Tradițiile satului românesc de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Cultură duminică, 12 aprilie 2026, 08:05

Tradițiile satului românesc de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

Sărbătoarea Învierii Domnului, Paștele, este considerată cea mai importantă din an, praznicul praznicelor, momentul triumfului vieții asupra...

Tradițiile satului românesc de Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății
Episcopul Tulcii Visarion: „Învierea lui Hristos este cu adevărat temelia de granit a credinței creștine”
Cultură duminică, 12 aprilie 2026, 07:50

Episcopul Tulcii Visarion: „Învierea lui Hristos este cu adevărat temelia de granit a credinței creștine”

„După Învierea Mântuitorului, moartea omului nu mai este decât o trecere pe un nou tărâm. Învierea Domnului este temelia de granit a...

Episcopul Tulcii Visarion: „Învierea lui Hristos este cu adevărat temelia de granit a credinței creștine”
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie: „Lumina lui Hristos este bucurie, pace, dragoste, iertare”
Cultură duminică, 12 aprilie 2026, 07:14

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie: „Lumina lui Hristos este bucurie, pace, dragoste, iertare”

„Nu vă temeți de primejdiile exterioare, dacă avem Lumina lui Hristos! Să ne îmbrăcăm sufletul în această Lumină, să fim buni și...

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie: „Lumina lui Hristos este bucurie, pace, dragoste, iertare”
Preotul Ioan Valentin Istrati: „Hristos este Lumina Infinită”
Cultură sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:23

Preotul Ioan Valentin Istrati: „Hristos este Lumina Infinită”

În Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în Sâmbăta Mare, se aprinde, de obicei între orele 12.30 – 14.30, Lumina Sfântă –...

Preotul Ioan Valentin Istrati: „Hristos este Lumina Infinită”
Cultură vineri, 10 aprilie 2026, 10:17

Tradiții populare în Vinerea Mare

Vinerea Mare, numită și Vinerea Scumpă, Vinerea Seacă sau Vinerea Șchioapă, este considerată cea mai „neagră” zi din calendarul creștin...

Tradiții populare în Vinerea Mare
Cultură vineri, 10 aprilie 2026, 09:45

Calendar istoric MINAC: 10 aprilie – Crucea din calcar de la Callatis și memoria credinței

Vinerea Patimilor, cunoscută și ca Vinerea Mare, ocupă un loc central în calendarul creștin-ortodox, marcând momentul răstignirii și morții...

Calendar istoric MINAC: 10 aprilie – Crucea din calcar de la Callatis și memoria credinței
Cultură vineri, 10 aprilie 2026, 09:29

Sfânta și Marea Vineri – Ziua Răstignirii și a Prohodului Domnului

Vinerea Mare, numită în calendarul ortodox Sfânta și Marea Vineri, este ziua în care Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit pe cruce și a fost pus...

Sfânta și Marea Vineri – Ziua Răstignirii și a Prohodului Domnului
Cultură vineri, 10 aprilie 2026, 08:12

În Vinerea Neagră rememorăm răstignirea Mântuitorului și admirăm o icoană ce prezintă scena plângerii lui Iisus

E Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, așa cum au numit-o bătrânii satelor, ziua în care se cântă Prohodul Domnului în toate...

În Vinerea Neagră rememorăm răstignirea Mântuitorului și admirăm o icoană ce prezintă scena plângerii lui Iisus