Ascultă Radio România Constanța Live

Directorul CJAS Constanţa: Numărul contractelor încheiate pentru testarea COVID nu reflectă implicarea sau neimplicarea medicilor de familie

Directorul CJAS Constanţa: Numărul contractelor încheiate pentru testarea COVID nu reflectă implicarea sau neimplicarea medicilor de familie

Publicat de , 16 februarie 2022, 17:46

Numărul contractelor încheiate pentru testarea COVID nu reflectă implicarea sau neimplicarea medicilor de familie în combaterea efectelor pandemiei. Clarificările vin din partea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța, care precizează că medicii sunt implicați și în activitatea de monitorizare a pacienților, precum și în vaccinare și în testare.  

„Înţelegem eforturile lor, îi înţelegem pentru că vedem ce preluăm. O mare parte din activitatea lor s-a mutat în consultaţii la distanţă, ce presupun accesul la tehnologie, înregistrarea rapidă în sistemul informatic, CoronaForms funcţionează şi el cu sincope, ca şi sistemul informatic, şi-atunci foarte mulţi timpi se pierd şi aici. Iar acest efort susţinut al medicilor de familie se realizează de doi ani, deja – nu mai au sâmbete, nu mai au duminici, fac monitorizări, răspund la telefoane, este greu şi pentru ei“, a declarat directorul CJAS Constanța, Luminița Nagy.

Anul trecut, CJAS a avut 350 de contracte cu aproximativ 420 de medici. Peste 200 dintre ei au avut contracte pentru monitorizarea pacienților infectați cu COVID, 48 pentru vaccinare și 146 pentru testare. Tot medicii de familie au eliberat și 85% din concediile de izolare și carantină. Potrivit CJAS, anul trecut, medicii de familie au eliberat peste 11.500 de certificate pentru izolare și 4.442 pentru carantinare, dintr-un total de 17.377 certificate medicale Covid – 19. Precizările conducerii CJAS Constanța vin după ce, săptămâna trecută, prefectul Silviu Coșa a făcut un apel către medicii de familie să se implice mai mult în activitatea de testare.

Redactor – Cătălina Radu / Foto – unsplash.com

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:43

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB

Selecționerul Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională pentru meciurile amicale din iunie după meciul de baraj pentru Conference...

Fotbal: Gheorghe Hagi a convocat cinci jucători la națională după barajul Dinamo – FCSB
Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 11:03

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă...

Județul TULCEA: Avertizare ANM – averse torențiale, descărcări electrice, vijelii
drapel, steag Romania - foto - unsplash
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:48

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni

Ziua Românilor de Pretutindenin este sărbătorită potrivit Legii 101/2015. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată, inițial, înainte de...

31 mai – Ziua Românilor de Pretutindeni
Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:43

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău

Tenismanul român Cezar Crețu s-a calificat în premieră în finala unui turneul challenger, sâmbătă, la Chișinău, dotat cu premii totale de...

Tenis: Cezar Crețu, calificat în finala turneului challenger de la Chișinău
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 10:03

31 mai – Ziua mondială fără tutun

Ziua mondială fără tutun este marcată, anual, pe 31 mai, și reunește guverne, organizații de sănătate, societatea civilă și tineri din...

31 mai – Ziua mondială fără tutun
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 09:41

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”

La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, creștinii sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh” sau „Cincizecimea”, unul dintre cele 12...

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:44

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism

Sturioni transportați fără documente legale, depistați de polițiști în cadrul unei acțiuni de combatere a braconajului piscicol. La data de...

Județul TULCEA: Șapte exemplare de sturion descoperite într-un autoturism
Actualitate duminică, 31 mai 2026, 08:40

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă pentru furt și conducere fără permis, a fost...

Urmărire pe A2: Un șofer a fugit de polițiști si a produs un accident