Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer: „Dacă în ultimii ani, în UE au intrat peste 160 de molecule inovative pentru tratarea cancerului, în România au intrat doar 39“

celule cancer - foto - unsplash

Publicat de Doina Sirbu, 4 februarie 2022, 12:33

Bolnavii de cancer din România sunt victime colaterale ale pandemiei și au ajuns să lupte mai mult cu sistemul decât cu boala! Declarația îi aparține lui Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Acesta spune că în unele spitale lipsesc medicamente uzuale, accesul la specialiști este dificil, iar numărul moleculelor inovative este de patru ori mai mic decât în Uniunea Europeană. În pandemie, diagnosticarea a scăzut cu 45%, astfel că, anul acesta, se așteaptă o explozie a  numărului de cazuri de cancer.

Suntem după aproape doi ani de pandemie în care resursele sanitare au fost concentrate în special pentru tratarea bolnavilor de COVID. Cum au fost afectaţi bolnavii de cancer? Putem să spunem că sunt victime indirecte ale pandemiei?

“Da, aveţi dreptate, am fost victime colaterale COVID-ului şi aici au derivat şi multe decese care ar fi putut fi evitate. Pacienţii nu au avut acces la investigaţii, nu au avut acces la examene medicale de specialitate, nu au avut acces chiar la tratament. Ştiţi bine că încă din 2020 s-a dat acel ordin prin care doar urgenţele erau rezolvate în spitale şi eu m-am întrebat atunci public dacă cancerul nu reprezintă o urgenţă în fiecare minut. Din păcate, vocea noastră nu a fost auzită şi atunci am căutat toate modalităţile pentru a ne mai salva dintre pacienţii pe care îi reprezentăm şi am reuşit să găsim o mână întinsă la medicii noştri, medicii curanţi. Vreau să vă spun că în cei doi ani 2020-2021 a scăzut diagnosticarea cu 45%, un procent care va copleşi într-un final sistemul de sănătate din România şi ne aşteptăm la un val mare de diagnosticări pe anul acesta care va fi ca o pandemie oncologică, deoarece în anii precedenţi, diagnosticarea a scăzut procentual. Am fost, repet, victime colaterale ale COVID-ului”, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Aţi spus cu cât a scăzut diagnosticarea. După doi ani de pandemie aveţi date şi referitoare la mortalitate?

“În anul 2020, în perioada de urgenţă, noi am făcut un studiu comparativ cu Marea Britanie care a declarat 18.000 de decese faţă de media zilnică în Marea Britanie pe perioada de urgenţă. Raportat la populaţia noastră, noi am concluzionat că au fost 6.000 de decese peste media zilnică de 150 de pacienţi decedaţi. Deci, pierderile au fost şi la noi foarte mari şi doar acest studiu comparativ îl am la îndemână, în rest nimeni nu suflă o vorbă despre decesele evitabile din sistemul de sănătate din România. Şi până la urmă, dacă a mai murit cineva de o altă patologie, tot COVID-ul a fost de vină. Nu sunt ironic la cee ace spun acum, dimpotrivă, trag un semnal de alarmă, mai ales că astăzi marcăm Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, este un semnal de alarmă în ceea ce priveşte responsabilitatea unor programe  care să ajute pacienţii şi să le îmbunătăţească situaţia atât din punct de vedere medical, cât şi chiar a calităţii vieţii acestora”, a mai spus Cezar Irimia.

Au bolnavii din România acces la tratamente inovative la fel ca pacienţii din Occident?

“O să vă dau un termen comparativ. Dacă în ultimii ani, în UE au intrat peste 160 de molecule inovative pentru tratarea cancerului, în România au intrat doar 39. Aceasa este diferenţa între noi, care ne pretindem a fi europeni şi ceilalţi cetăţeni europeni. Chiar dacă noi, la un moment dat, am cerut eliminarea discriminării şi egalitatea de şanse între cetăţenii europeni, am fost priviţi cu compasiune de decidenţii de la Bruxelles, care ne-au spus că rezolvarea e la noi în ţară, nu la nivel european, aşa că acest Plan European de Cancer sper să  aibă directive clare asupra ţărilor membre şi lucrurile să se întâmple aşa cum prevede acel Plan European de Cancer”, precizează Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Ce poate face un pacient din România care are nevoie de un tratament care nu există în ţara noastră?

“Am recurs la multiple metode de a ajuta fiecare pacient – de la acţionarea statului în judecată şi ne-am săturat. Avem peste 195 de procese castigate su statul roman pentru sute de pacienţi şi care au primir prin ordonanţă prezidenţială acces la tratamentele inovative, care aşteptau să fie introduce pe lista de compensate. Ne-am gandit la a ajuta prin acele trialuri clinice. Să îi include cumva în acele trialuri clinice atât la noi în ţară cât şi în străinătate, dar am rezolvat un număr infim de pacienţi şi pot spune, generos, că 1% au găsit o rezolvare în aceste trialuri clinice. Problemele nu au fost rezlovate. Astăzi, de Ziua Mondială a Luptă Împotriva Cancerului avem încă în România medicamente lipsă care nu se găsesc în spitale. Avem o lipsă de medicamente necesare tratamentului uzual, medicamente ieftine până la urmă, nu cele inovative, aşa că tratamentele pacienţilor sunt şi astăzi, cumva, amânate din lipsă de medicamente şi nimeni nu poate să facă o schemă de tratament  incompletă unui pacient. Niciun doctor nu îşi asumă acest malpraxis vis-à-vis de pacient. Am fost informat că chiar ieri, din Institutul Oncologic  Bucureşti lipsesc două medicamente esenţiale şi pacienţii sunt amânaţi la tratamente. Mă întreb şi eu…dacă într-un institute în care oamenii merg ca la Mecca, lipsesc medicamente, ce să mai spunem de o secţie de Oncologie sau un compartiment de Oncologie într-un oraş oarecare în România? Proasta gestionare a prezenţei acestor medicamente pe piaţa românească, care, din cauza preţului impus de România, s-au retras de pe piaţa Româniein pentru că nu mai aveau niciun beneficiu şi cele care au mai rămas, multe din ele sunt duse la exportul paralel şi tot nu beneficiem de aceste medicamente. Până la urmă pacientul oncologic din România luptă mai mult cu sistemul decât cu boala”, declară Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

În afara problemelor legate de tratament, de medicamente, accesul la oncolog cum este? Ştiu că la Constanţa sunt foarte puţini oncologi care au mii de pacienţi pe listă.

“Aşa este, aveţi dreptate! Lipsa specialiştilor din piaţă face ca aşteptarea să dureze. Pe lângă faptul că aşteptăm până ni se va pune un disgnostic de certitudine, durează şi 5,6 luni. De exemplu, în cancerul bronho-pulmonar, de multe ori, pacienţii nu mai apucă să ajungă la oncolog, dar când totuşi ajung la oncolog, trebuie şi aici să aştepte pentru că în fiecare zi, la uşa unui oncolog sunt de la 30 la 70 de pacienţi în fiecare zi. Şi nu exagerez spunând lucrul acesta pentru că am văzut în mai multe locuri din ţară aceste cozi immense, dar nu este vina medicilor, este vina tot a sistemului. Nu se poate cu 300, aproape 400 de oncologi să tratezi 125.000 de pacienţi în tratament în România, plus cei până în  850.000 care sunt în monitorizare. Avem foarte puţini oncologi, foarte puţini specialişti. Investigaţiile sunt limitate de fondurile Casei, accesul la inovaţie, aşa cum v-am mai spus, este redus faţă de celelalte ţări europene şi numai cu probleme ne confruntăm. Sperăm  ca noul ministru al Sănătăţii şi acest plan de combatere a cancerului, lansat de curând, va rezolva multe din problemele cu care ne confruntăm astăzi şi trebuie să subliniez că ministrul Sănătăţii chiar are o deschidere către noi, pacienţii, fără a ţine cont de culoarea politică, pentru că celula malignă nu are culoare politică. Aşteptăm cu nerăbdare acţiune, atitudine şi implementarea cât mai urgentă a Planului Naţional de Cancer”, spune Cezar Irimia.

Pe scurt, ce prevede acest plan national de combatere a cancerului?

“Prevede o ordine în sistemul de sănătate privind oncologia, adică, sunt multe segmente plecând de la programe de informare, prevenţie, depistare, control şi tratament al cancerului. Toate aceste segmente vor fi introduce gradual în sistem şi vor rezolva problem cu care se confruntă pacienţii, inclusiv un registru national de cancer, care va monitoriza atât eficienţa medicamentelor, tratamentelor date pacienţilor, cât şi banii cheluiţi. Deci, totul va fi sub cheie, să spunem aşa, iar pacientul nu are decât să lupte cu boala, doar cu boala, nu cum a luptat până astăzi, cu sistemul de sănătate din România”, a mai declarat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Interviu realizat de Cătălina Radu / Foto – unsplash.com

 

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:01

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă

Polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au organizat, în perioada 25 – 26 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pe linia prevenirii...

EFORIE: Comercianții ambulanți de pe plaje, amendați și lăsați fără marfă