Ascultă Radio România Constanța Live

UPDATE: Elena Udrea urmărită penal de DNA! Procurorii au dispus măsura controlului judiciar!

Publicat de valentin.lungeanu, 29 ianuarie 2015, 17:25

UPDATE: Procurorii DNA  au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 29.01.2015 până la data de 29.03.2015 faţă de UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) şi fals în declaraţii de avere.

………………………………………………………………………………………………………………………………..

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) şi fals în declaraţii de avere.

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 28.10.2014, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, iar ulterior arestarea preventivă a inculpatului Cocoș Dorin (fostul soț al suspectei UDREA ELENA GABRIELA), pentru infracţiunile de trafic de influență și spălare de bani.
În sarcina inculpatului Cocoș Dorin s-a reținut că, în anul 2009, în baza înţelegerii prealabile cu inculpaţii Gheorghe Ştefan şi Sandu Gabriel, a pretins de la două persoane suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru Gheorghe Ştefan, suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul Gabriel Sandu, toate acestea pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern şi respectiv din cadrul ministerelor implicate – MCSI, Ministerul de Finanţe, în scopul de a asigura firmelor susţinute de un om de afaceri adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009. Inculpatul Cocoș Dorin a primit de la omul de afaceri, prin intermediar, suma de 9.000.000 USD.
Sumele de bani au fost transferate din contul D-CON.NET (liderul asocierii de firme favorizate la adjudecarea contractului), în mod succesiv, în conturile altor firme, ajungând în cele din urmă la Cocoș Dorin. La baza plăţilor au stat contracte comerciale ce atestă operaţiuni comerciale fictive şi care au avut rolul de a disimula provenienţa şi circuitul sumelor de bani.
Contrar dispoziţiilor legale, în declaraţiile de avere din anul 2010, nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la persoana fizică Dorin Cocoş, deşi Udrea Elena declară încasarea de dividende de la această societate.
Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriel a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică, se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora.
Potrivit art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2001, dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor.
Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă că inculpatul Cocoş Dorin a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor. De asemenea, există acte (contracte de împrumut, chitanţe, contracte de vânzare – cumpărare imobile) şi declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, din care rezultă că suspecta Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut pe care l-ar fi luat de la unul din cei doi mituitori.

Suspectei Udrea Elena Gabriela i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern