Ascultă Radio România Constanța Live

CT Bus reintroduce traseele școlare.

CT Bus reintroduce traseele școlare.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 septembrie 2021, 15:17

De luni, CT Bus reintroduce traseele școlare.

Acestea vor deservi atât grădinițele, cât și școlile în apropierea cărora se află stațiile mijloacelor de transport în comun pentru elevii din ciclul primar și gimnazial. Pe unde vor circula și la ce ore vor pleca din capetele de linie, aflăm de la purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Alin Vintilă:

Pentru ziua de luni, 13.09.2021, programul de circulație al traseelor pentru elevi începe cu o oră mai târziu, din cauza festivităților de deschidere a anului școlar.

Urcarea și coborârea în și din mijloacele de transport se va face doar pe la prima ușă a autobuzului. În fiecare autobuz se va afla un reprezentant al Poliției Locale. La coborâre, copiii vor fi așteptați de un reprezentant al instituției de învățământ care îi va conduce în incinta unității școlare.

Părinții pot utiliza aceste trasee, numai dacă însoțesc copii cu nevoi speciale spre și dinspre școală, și numai cu un titlu de călătorie valabil.

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită
TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au...

TULCEA: Un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord-est a județului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:01

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri

Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Buzău şi Vrancea, arată datele publicate de Institutul Naţional...

Două cutremure s-au produs, duminică, în România, după alte două înregistrate ieri
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 09:49

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

Este record absolut de candidaţi anul acesta la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Pentru cele 1.947 de...

Record de candidaţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 08:37

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța

Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. atrage atenția asupra pericolelor majore generate de apropierea neautorizată de instalațiile...

CFR S.A. avertizează asupra pericolului apropierii de instalațiile electrice feroviare, după un incident grav produs pe raza SRCF Constanța
Actualitate sâmbătă, 25 iulie 2026, 21:27

SEAStreet 2026: A doua zi a secțiunii de teatru stradal culminează cu show-ul Le Grand Mire, în Portul Turistic

Sâmbătă, 25 iulie, în cea de-a doua zi a celei de-a patra ediții SEAStreet, secțiunea dedicată teatrului de stradă din cadrul SEAS –...

SEAStreet 2026: A doua zi a secțiunii de teatru stradal culminează cu show-ul Le Grand Mire, în Portul Turistic