Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Defibrilatoare publice în zone de maxim trafic pietonal sau rutier

CONSTANȚA: Defibrilatoare publice în zone de maxim trafic pietonal sau rutier

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 august 2021, 12:44

Asociația „Viitorul Orașului Tău” a concurat anul acesta la Campionatul de voluntariat organizat de OMV – Petrom, la categoria „Sănătate și siguranță în comunități”, cu proiectul „Inima Mării” pentru care a obținut o finanțare de aproximativ 4000 de euro.

Proiectul inițiat de voluntarii Mihai Bănică și Ateș Casimceali constă în amplasarea unor defibrilatoare publice în zone de maxim trafic pietonal sau rutier în municipiul Constanța.

Pentru început vor fi amplasate două astfel de aparate, urmând ca pe viitor, la nivelul municipiului să mai fie amplasate și altele. Concomitent cu procesul de amplasare a primelor două defibrilatoare, Asociația Viitorul Orașului Tău urmează să demareze parteneriate cu Serviciul Județean de Ambulanță Constanța și cu Asociația Studenților Mediciniști și a Tinerilor Medici din Constanța pentru organizarea de cursuri de prim ajutor cu scopul de a pregăti cât mai mulți concetățeni în a acorda aceste manevre de maximă importanță și urgență.

Președintele Asociației VOT, Ateș Casimceali, a declarat: „Sunt deosebit de fericit că am reușit să convingem juriul concursului de necesitatea acestui proiect care este de o importanță foarte mare pentru municipiul Constanța. Este foarte important să conștientizăm toți cât de eficiente sunt aceste aparate și mai ales cât de util va fi să participe cât mai mulți cetățeni la cursurile gratuite de prim-ajutor pentru a ști să intervenim cât mai mulți în caz de urgență și să salvăm cât mai multe vieți. Este totodată și un pas important către standardele europene pe care ni le dorim pentru orașul nostru. Acesta este doar începutul, nu ne vom opri la două defibrilatoare. Fiecare minut scurs într-o situație de stop cardio-respirator scade cu 10% șansa de supraviețuire a pacientului, iar amplasarea acestor echipamente va fi una strategic aleasă: Piața Ovidiu și intrarea în stațiunea Mamaia, lângă Campusul Universității Ovidius. Mă folosesc de această oportunitate și vă invit să ne urmăriți pentru a afla când puteți participa gratuit la cursurile de prim ajutor.”

Redactor – Cecilia Pătrăhău

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării