Ascultă Radio România Constanța Live

Selecţionerul naţionalei de rugby a României, Andy Robinson este mulțumit de meciul cu Argentina

Selecţionerul naţionalei de rugby a României, Andy Robinson este mulțumit de meciul cu Argentina

Publicat de Catalin Donose, 4 iulie 2021, 15:13

Selecţionerul naţionalei de rugby a României, englezul Andy Robinson, s-a declarat mândru de evoluţia pe care ”Stejarii” au avut-o sâmbătă seara, pe Stadionul Naţional ”Arcul de Triumf” din Bucureşti, în meciul-test cu Argentina, pierdut de tricolori la mare luptă, cu 24-17.

Robinson a apreciat efortul jucătorilor români şi dorinţa lor de a câştiga fiecare balon.

”A fost un meci foarte greu, însă jucătorii au muncit enorm pentru fiecare balon, pentru fiecare metru de teren. Au arătat o atitudine extraordinară şi sunt încântat de acest lucru. Sunt mândru de toată echipa, de felul în care au luptat, de atitudinea pe care au arătat-o, de felul în care s-au pregătit în aceste săptămâni. Sunt mândru nu doar de cei 23 de jucători care au evoluat în meciul cu Argentina, ci de toţi băieţii care au fost în cantonament pentru că toţi au muncit foarte mult. S-a creat o atmosferă foarte bună în cadrul echipei, o atmosferă la fel ca cea făcută de publicul extraordinar care a fost la meci”, a spus Robinson.

El a arătat că publicul a fost tot timpul în spatele jucătorilor, încurajându-i, susţinându-i.

”A fost inspiraţional. Acest stadion este inima rugbyului românesc şi de câte ori Stejarii joacă aici se creează o atmosferă senzaţională, care parcă împinge echipa înainte. Este păcat pentru toată lumea care iubeşte rugbyul românesc că nu am reuşit un rezultat de egalitate, am fi meritat cu siguranţă acest lucru după felul în care am jucat. Băieţii au dat totul pe teren, au jucat unul pentru celălalt, au fost curajoşi, iar aceste lucruri se văd în rezultatul final. Cred că este cel mai bun meci de când am preluat echipa şi cel mai bun lucru este că putem în continuare să progresăm, să facem lucrurile să fie şi mai bune”, a afirmat selecţionerul.

Andy Robinson a menţionat că jucătorii tineri au dat dovadă de valoare şi curaj fiind într-o formă foarte bună.

”Sunt jucători tineri care au avut evoluţii foarte bune pentru cluburile lor anul acesta, sunt într-o formă bună, foarte motivaţi şi au dat totul în teren, ceea ce le-am şi cerut să facă. De aceea am preferat să încep cu jucătorii tineri, să le ofer această şansă de a arăta că au puterea de a se ridica la nivelul oricărui adversar, ca în repriza a doua să putem continua să avem un nivel ridicat cu ajutorul jucătorilor mai experimentaţi. Vâzându-i pe Antonescu, Badiu, Macovei intrând în repriza secundă, şi felul în care au jucat, au fost o adevărată inspiraţie pentru toţi jucătorii de pe teren. Este un efort de echipă, un rezultat al echipei şi asta trebuie să repetăm totul timpul. Sper că au obţinut mult mai multă încredere în ei, dar mai avem în continuare foarte mult de muncit şi asta le voi reaminti tot timpul. Trebuie să munceşti mult, să te antrenezi şi dacă faci toate acestea, vor veni şi rezultatele, unele chiar foarte bune. Dar fără această muncă multă va fi imposibil să progresăm”, a mai spus Robinson.

Naţionala de rugby a Argentinei a învins cu 24-17 (17-9) reprezentativa României, într-un meci-test disputat sâmbătă seara, prilej cu care a fost inaugurat oficial Stadionul Naţional ”Arcul de Triumf” din Bucureşti.

A fost cea de-a 9-a confruntare dintre cele două echipe, iar succesul a adus sud-americanilor, care ocupă poziţia a 9-a în ierarhia mondială (România este pe 18), şi Cupa Latină, trofeu care a fost pus pentru prima dată în joc în întâlnirile directe dintre cele două ţări. Trofeul se alătură celorlalte trei puse în joc în meciurile cu Georgia, Cupa Antim Ivireanu, cu Rusia, Cupa Kiseleff şi cu Statele Unite ale Americii, Cupa Pershing.

Într-o partidă în care ”pumele” au dominat doar în momentele în care tricolorii au făcut inexactităţi în meci, replica ”Stejarilor” a fost una extrem de bună şi viguroasă, iar rezultatul a fost decis de mici greşeli de disciplină în timpul jocului.

”Pumele” au deschis în compania ”Stejarilor” turneul pe care-l efectuează în luna iulie în care vor mai juca meciuri cu Ţara Galilor, campioana en titre din Six Nations.

România mai avea programat un meci test, cu Scoţia, pe 10 iulie, la Bucureşti, dar acesta a fost anulat din cauza mai multor teste pozitive la coronavirus în lotul echipei britanice.

Cătălin Donose

Foto – FRR

bani bancnote 100 lei radio romania
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 19:48

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța? Potrivit unui proiect de hotărâre care...

Ce salarii au funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean Constanța
TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 19:08

TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea a fost activat și Centrul Județean de Coordonare și...

TULCEA: A fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției
AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:59

AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului

Zeci de persoane cu dizabilități din Constanța, multe dintre ele parte din Asociația Nevăzătorilor din România, filiala Constanța s-au...

AUDIO | Producții accesibilizate în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului
Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul mortal produs între Techirghiol și Agigea
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:08

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul mortal produs între Techirghiol și Agigea

Astăzi, 22 iulie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui...

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul mortal produs între Techirghiol și Agigea
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 18:04

Cabluri tăiate între stațiile feroviare Palas și Constanța. Trenurile înregistrează întârzieri

Mai multe trenuri care circulă spre litoral înregistrează întârzieri din cauza unor cabluri feroviare avariate accidental de utilaje, între...

Cabluri tăiate între stațiile feroviare Palas și Constanța. Trenurile înregistrează întârzieri
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 17:56

Ateliere de cusături tradiționale vor fi organizate la Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 3-9 august prima ediție a...

Ateliere de cusături tradiționale vor fi organizate la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 17:21

Calendar istoric MINAC: 22 iulie – „Sărbătoarea Durerii”. Funeraliile Regelui Ferdinand, doliul național și acțiunile din Constanța

Pe data de 20 iulie 1927, la ora 2:15 a.m., la Palatul Peleș din Sinaia, monarhul României, Ferdinand I Întregitorul (1914-1927), și-a dat...

Calendar istoric MINAC: 22 iulie – „Sărbătoarea Durerii”. Funeraliile Regelui Ferdinand, doliul național și acțiunile din Constanța
Actualitate miercuri, 22 iulie 2026, 17:20

Din cauza condițiilor meteo, Nibiru NU se deschide astăzi

Din cauza condițiilor meteo, Nibiru NU se va deschide joi, 22 iulie. “Am luat această decizie fiindcă vrem ca experiența voastră în locația...

Din cauza condițiilor meteo, Nibiru NU se deschide astăzi