Velier cu 4 persoane la bord, răsturnat pe Lacul Siutghiol

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 iunie 2021, 14:46
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitate să intervină duminică, pe Lacul Siutghiol, unde un velier s-a răsturnat.
Potrivit primelor informații, incidentul s-a petrecut în dreptul zonei Butoaie din Mamaia.
4 persoane au ajuns în apele lacului, în urma incidentului.
I.S.U. Dobrogea a intervenit cu o autospecială de stingere, una de intervenție cu remorcă și barcă, și opt pompieri.
A fost alocat și elicopterul SMURD.
Cele 4 persoane au fost recuperate din apă și aduse la mal.