Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | Iustinian Brătulescu, campion naţional la înot: “Pentru viitorul îndepărtat îmi doresc să mă calific la Olimpiada de la Paris din 2024 și să cuceresc o medalie”

INTERVIU | Iustinian Brătulescu, campion naţional la înot: “Pentru viitorul îndepărtat îmi doresc să mă calific la Olimpiada de la Paris din 2024 și să cuceresc o medalie”

Publicat de Doina Sirbu, 12 iunie 2021, 14:09

Astăzi vom afla „povestea” vieții unui elev cu activitate extrașcolară la nivel național și internațional. Iustinian Brătulescu are 16 ani și este elev în clasa a IX-a la Liceul Teoretic “Traian” din Constanța. Practică înotul de un deceniu și are în palmares aproximativ  150 de medalii cucerite la competițiile interne și internaționale.

Legitimat la „Atena Sport Club”, este antrenat de medaliatul olimpic Răzvan Florea,  căruia speră să îi calce pe urme. Iustinian are și un vis: acela de a reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris, în anul 2024.

De ce ai ales înotul și nu alt sport?

Iustinian Brătulescu: Un prieten m-a îndrumat spre înot. Mi-a zis că este foarte distractiv să te joci cu apa și am vrut să încerc și eu să văd cum este. La vârsta de 4 ani am încercat să merg la un bazin de înot și să înot, doar că mi-a fost prea frică. Am plecat acasă și m-am reapucat la vârsta de 6 ani, când căpătasem mai mult curaj.

Unde ai început înotul?

Iustinian Brătulescu: Înotul l-am început la Palatul Copiilor din Constanța, împreună cu antrenorul Octavian Tileagă. Și pot spune că a fost o experiență foarte plăcută.

Îți amintești de primul tău concurs?

Iustinian Brătulescu: Da, a fost la vârsta de 7 sau 8 ani, la Cluj. A fost un concurs amical, special organizat pentru noi cei mai mici. Am luat atunci prima mea medalie. O medalie de bronz care m-a făcut să îmi placă și mai mult înotul.

Adică poți spune că înotul a devenit de atunci ceva serios?

Iustinian Brătulescu: La început nu a fost ceva serios, abia pe la 11-12 ani, când îi vedeam pe cei de vârsta mea că sunt campioni naționali , am început să realizez că acel concurs nu a fost chiar așa de important și că vreau să  devin și eu ca ei, campion național.

Înoți de peste 10 ani. Câte medalii ai adunat? Le-ai numărat vreodată?

Iustinian Brătulescu: Nu le-am numărat, dar pot spune că am peste 100, cam 150. Cel mai mult și mai bine înot procedeul bras, unde am reușit să câștig medalia de aur la noi în România, la Campionatele Naționale, și medalia de argint în Ucraina, la un campionat internațional.

Care suntcelemaiimportantemedaliipentru tine?

Iustinian Brătulescu: Cele câștigate în 2021, la Cupa României, unde am reușit să mă clasez pe locul I la junior și pe locul II la tineret. După competiția din România am avut un concurs internațional în Ucraina, unde am reușit să mă clasez de 2 ori pe locul al II-lea (la 200 metri bras și cu ștafeta României de 4X100 metri liber) și un loc III în proba de 100 metri bras. A fost un rezultat excepțional pentru mine. Au participat pe lângă sportivi din România și înotători din Turcia, Slovacia, Cehia și Ucraina. Nu îmi venea să cred că am reușit așa performanțe și pe podium m-am simțit foarte mândru de mine, chiar dacă timpii nu au fost cei mai reușiți.

Să le spunem ascultătorilor noștri că de puțin timp te-ai transferat la „Atena Sport Club” și că te antrenează RăzvanFlorea, singurul medaliat olimpic al României.

Iustinian Brătulescu: Da, transferul s-a realizat în urmă cu un an tocmai pentru că îmi doream să fac parte din echipa lui Răzvan Florea. Știam că este un mare campion și am văzut cum decurg antrenamentele sale la bazin. Mi-am dorit ceva mai mult de la performanță și a fost o mutare foarte inspirată.

Ai vreun idol?

Iustinian Brătulescu: Am mai mulți sportivi de talie mondială care sunt idolii mei. Răzvan Florea este unul dintre ei. El a reușit să obțină medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004 și am multe de învățat de la el, chiar dacă el înota procedeul „spate”. Îi idolatrizez pe actualul campion olimpic Adam Peaty din Marea Britanie (este cel care înoată procedeul meu) și pe renumitul Michael Phelps din SUA.

Care este visul tău ascuns?

Iustinian Brătulescu: Pentru viitorul apropiat îmi doresc să-mi fac baremul de calificare în proba de 200 metri bras la Campionatele Europene de junior,  iar pentru viitorul îndepărtat îmi doresc să mă calific la Olimpiada de la  Paris din 2024 și să cuceresc o medalie.

Până la aceste competiții europene și mondiale importante te așteaptă un week-end viitor …cu concurs. La București se vor desfășura Campionatele Naționale. Ce obiectiv ai pentru această competiție?

Iustinian Brătulescu: Da, săptămâna viitoare va fi Campionatul național de natație pentru juniori, tineret și seniori la București. Nu sunt în cea mai bună formă a mea, deoarece am fost în ultima perioadă foarte încărcat cu aceste concursuri, dar mi-am propus să-mi păstrez titlul de campion național la junior și pe mai departe, la tineret și seniori, vom vedea ce va fi.

Ai spus că ai avut un program foarte încărcat din punct de vedere al competițiilor. Dar cu școala cum te descurci?

Iustinian Brătulescu: Cu școala pot spune că mă descurc binișor. Unii profesori mai încearcă să-mi pună bețe-n roate, dar, în principiu, mă descurc. Încerc să practice și sportul de performanță, dar și să învăț la școală.

Cum arată o zi din viața înotătorului Iustinian Brătulescu?

Iustinian Brătulescu: La ora 5.30 trebuie să mă trezesc și să mă pregătesc pentru antrenamentul de înot, la ora 6 intru în apă și termin antrenamentul pe la 8.30. Ajung acasă și mănânc, la 9.30 mă culc. În unele zile am al doilea antrenament de la ora 12.00 până la ora 14.00,  iar în alte zile am antrenament la sală, tot de la 12.00 la 14.00.  Apoi am școală de la 14.30 până seara la 19.20. Ajung acasă,   mănânc și trebuie să mă culc cât mai repede pentru că în următoarea zi mă trezesc din nou la 5 dimineața. Nu prea îmi mai rămâne timp pentru nimic altceva, dar mai apuc să învăț ceva pentru la școală.

Mai ai și alte pasiuni în afara înotului?

Iustinian Brătulescu: Sigur că da, pasiunea mea cea mare este plimbatul cu bicicleta, chiar dacă sunt obosit. Îmi place foarte mult să mă dau pe teren accidentat, să merg în drumeții cu bicicleta.

Ce le-ai transmite tinerilor care ne ascultă și care stau mai mult în fața calculatorului?

Iustinian Brătulescu: Îi sfătuiesc să încerce un sport de care se simt atrași. Sportul este benefic deoarece dezvoltă organismul foarte bine, îți ocupi timpul cu ceva constructiv.

De la teama de apă până la dragostea de apă a fost un pas dificil de făcut?

Iustinian Brătulescu: A fost un pas destul de dificil având în vedere că o lună de zile nu aveam curaj să intru într-un bazin cu adâncime  mai mare, olimpic, ca să pot da drumul antrenamentelor de înot. Era o teamă care mă ținea pe loc, nu puteam să fac performanță. Dar într-o zi, actualul meu antrenor, Răzvan Florea, a venit să îmi dea un imbold. El tot încerca să mă ajute să fac pasul acesta. A venit în spatele meu și când l-am văzut așa mare m-am speriat și am sărit singur în bazinul mare. Atunci a fost momentul în care a început drumul meu spre performanță.

Noi te felicităm pentru cele peste 100 de medalii pe care le-ai obținut și așteptăm noi izbânzi ale tale la competițiile majore europene și mondiale!

Iustinian Brătulescu: Mulțumeasc și eu pentru invitația la interviu și sper să ajung la cea mai important competiție și să cuceresc o medalie olimpică!

Interviul integral oferit de înotătorul Iustinian Brătulescu îl veți putea asculta duminică, 13 iunie, de la ora 9.15, pe 100,1FM.

Interviu realizat de Larisa Calistru / Foto – Iustinian Brătulescu, arhivă personală

 

TULCEA: Prezență record, de 50.000 de participanţi, în prima zi a Festivalului Enisala – Unitate la cetate
Actualitate duminică, 24 august 2025, 13:20

TULCEA: Prezență record, de 50.000 de participanţi, în prima zi a Festivalului Enisala – Unitate la cetate

Aproximativ 50.000 de persoane au participat, sâmbătă seara, la primele concerte oferite în cadrul Festivalului Enisala – Unitate la...

TULCEA: Prezență record, de 50.000 de participanţi, în prima zi a Festivalului Enisala – Unitate la cetate
Apa mării s-a răcit din nou și are doar 16 grade în sudul litoralului
Actualitate duminică, 24 august 2025, 13:01

Apa mării s-a răcit din nou și are doar 16 grade în sudul litoralului

Fenomenul de „upwelling” a dus, din nou, la o răcire bruscă a apei mării pe întreg litoralul, astfel că temperatura a scăzut de la...

Apa mării s-a răcit din nou și are doar 16 grade în sudul litoralului
UER: „Ar trebui şi noi, elevii, să lucrăm part-time în timpul şcolii, aşa cum le-aţi spus studenţilor?”
Actualitate duminică, 24 august 2025, 11:51

UER: „Ar trebui şi noi, elevii, să lucrăm part-time în timpul şcolii, aşa cum le-aţi spus studenţilor?”

Uniunea Elevilor Reprezentanţi critică modul în care se vor acorda bursele începând cu anul şcolar 2025-2026. Reprezentanții UER îi...

UER: „Ar trebui şi noi, elevii, să lucrăm part-time în timpul şcolii, aşa cum le-aţi spus studenţilor?”
COD GALBEN de vânt puternic în nordul Dobrogei
Actualitate duminică, 24 august 2025, 11:46

COD GALBEN de vânt puternic în nordul Dobrogei

ANM a emis o avertizare Cod Galben de intensificări ale vântului, valabilă pentru intervalul 24 august, ora 10.00 – 24 august, ora 20.00....

COD GALBEN de vânt puternic în nordul Dobrogei
Actualitate duminică, 24 august 2025, 09:50

VIDEO | Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia, seara a doua: Invitați de excepție, momente emoționante

A doua seară a Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia a adus recitaluri ale unor artiști cunoscuți și îndrăgiți ai scenei românești....

VIDEO | Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia, seara a doua: Invitați de excepție, momente emoționante
Actualitate duminică, 24 august 2025, 08:14

Cutremur în judeţul Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs duminică, la ora 7.15, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de...

Cutremur în judeţul Vrancea, în această dimineață
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 16:00

De la Cetatea Ester Abad la Mânăstirea Sf. Dionisie cel Mic și Sf. Efrem cel Nou, arc peste timp în Rezervația Naturală Gura Dobrogei

Cunoaștem astăzi, un loc de poveste cu floră și faună deosebite, cu multe grote și stânci bătrâne, dar și încărcat de sfințenie,...

De la Cetatea Ester Abad la Mânăstirea Sf. Dionisie cel Mic și Sf. Efrem cel Nou, arc peste timp în Rezervația Naturală Gura Dobrogei
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 14:15

CONSTANȚA: Percheziții la o agenție de turism! Peste 20 de clienți ar fi fost înșelați

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economico – Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...

CONSTANȚA: Percheziții la o agenție de turism! Peste 20 de clienți ar fi fost înșelați