Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Sunt gratuite primele 30 de minute de parcare? Explicațiile autorităților

CONSTANȚA: Sunt gratuite primele 30 de minute de parcare? Explicațiile autorităților

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 iunie 2021, 12:50

Regulamentul privind plata parcărilor publice, în municipiul Constanța, stârnește nemulțumire.

Consilierii locali URS-PLUS consideră că ar fi o ilegalitate, dacă acesta ar fi implementat în forma în care apare pe site-ul primăriei. Aleșii locali URS-PLUS acuză aparatul administrativ al municipalității că ar fi eliminat cele 30 de minute de parcare gratuită, promise la ultima consultare publică. Pe de altă parte, reprezentanții primăriei spun că la mijloc nu este decât o interpretare greșită a textului.

“Pe pagina de Facebook a primăriei au apărut ori propunerile de indicatoare, ori chiar indicatoarele, așa cum ar fi fost comandate, deși mă îndoiesc, pentru că ar fi trebuit să le supună atenției (n.r. consilierilor), înainte de orice, ca să nu comită erori, cum se pare că se comit. Avem de-a face cu neimplementarea corectă a prevederilor unui regulament, pentru că indicatoarele respective nu respectă prevederile regulamentului”, afirmă consilierul local Dumitru Caragheorghe. Supărarea sa și a colegilor săi de la USR PLUS pornește de la cele 30 de minute gratuite, în prima oră de staționare.

DUMITRU CARAGHEORGHE, consilier local: “Pe indicatoare se face o aluzie cu steluță, că cele 30 de minute sunt incluse în tarif. Asta este o interpretare abuzivă și nelegală. Adică, nu poți să interpretezi, câtă vreme acolo scrie clar că sunt 30 de minute gratuite. Și, în al doilea rând, nu există nicăieri tariful de 2 lei pe oră. Ei vin și spun că prima oră este doi lei, nu mai este 4 lei, pentru că include și cele 30 de minute. În regulament nu scrie nicăieri 2 lei.”

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Alin Vintilă, spune că în fapt, s-a avut în vedere binele cetățeanului.

ALIN VINTILĂ: “Cine parchează și staționează doar 30 de minute nu plătește nimic. Confuzia a fost creată, poate, de faptul că s-a oferit posibilitatea logică pentru cei care stau mai mult de 30 de minute într-o parcare să nu plătească o oră întreagă, ci să plătească la fracție de jumătate de oră. De aceea, prima oră a fost dată la jumătate de preț, pentru că am văzut ca au fost confuzii în spațiul public.”

Cu alte cuvinte, cine staționează mai mult de 30 de minute, cu unul, două sau chiar 15 minute, nu va plăti tariful pentru o oră întreagă, ci jumătate din preț, adică 2 lei.

ALIN VINTILĂ: “Primele 30 de minute, în fiecare zi, sunt gratuite, este important de spus, pentru că altfel lumea ar putea înțelege că pot parca câte 30 de minute, în diverse locuri. Nu, doar primele 30 de minute sunt gratuite. Și atunci am venit în sprijinul lor cu această prevedere.”

Deocamdată, parcările publice în Constanța și stațiunea Mamaia nu sunt taxate, dar nu va mai dura mult. Montarea noilor panouri este indiciul că parcarea se taxează și, dacă nu o plătim, putem fi amendați.

ALIN VINTILĂ: “Exact asta face acel panou. Pe de o parte, înștiințează pe cel care a parcat că are niște îndatoriri și, în același timp, îi și explică cum să se achite de aceste îndatoriri. Va fi aplicația CONSTANȚA PARKING, care este în teste la acest moment, va fi o posibilitate de plată prin SMS și vor mai fi și alternative, pentru cei care vin în stațiunea Mamaia (n.r. turiști) și au nevoie de parcări pe o perioadă mai extinsă, o zi, șapte zile, o lună, s.a.m.d.”

Parcometrele reprezintă o altă modalitate de plată, dar deocamdată nu au fost instalate. Cea mai la îndemână metodă, pentru cei care dețin telefoane mobile smart, va fi aplicația CONSTANȚA PARKING, spune Alin Vintilă.

Aceasta are o serie de beneficii, de la indicarea zonelor cu locuri de parcare libere, până la notificările trimise pe telefon, privind expirarea timpului de parcare. Cei care nu dețin asemenea telefoane sau pur și simplu nu vor să le folosească pot cumpăra tichete de parcare răzuibile, care se vor comercializa la punctele de lucru ale Confort Urban şi în punctele de vânzare CT BUS.

ALIN VINTILĂ: “Va fi o rețea de parteneri comerciali, de unde se pot achiziționa aceste abonamente, dar în principal de la agențiile fiscale ale Serviciului Public de Impozite și Taxe și se vor comercializa și acele tichete răzuibile, să spunem o formă analogică de plată a parcării. Acolo nu ai nevoie nici de aplicație de pe un telefon inteligent, nici de SMS”, explică reprezentantul Primăriei Constanța.

Prevederile regulamentului parcărilor vor fi aplicate treptat, începând din stațiunea Mamaia, apoi din zona zero, adică zonele cele mai aglomerate de autoturisme și, ulterior, vor fi extinse la nivelul întregului oraș.

Dacă aplicarea noului regulament privind parcările publice va fi considerată nelegală, aleșii locali de la USR-PLUS spun că poate fi atacată în justiție.


Redactor – Cristina Ghelasie

AUDIO | România, în topul țărilor din Europa cu cea mai mare creștere a prețului energiei electrice
Ştiri luni, 8 decembrie 2025, 09:09

AUDIO | România, în topul țărilor din Europa cu cea mai mare creștere a prețului energiei electrice

România ocupă locul întâi în rândul țărilor din Europa raportat la puterea de cumpărare și are cea mai mare creștere a prețului energiei...

AUDIO | România, în topul țărilor din Europa cu cea mai mare creștere a prețului energiei electrice
City manager Tulcea, Nicolae Bibu RC
Ştiri luni, 8 decembrie 2025, 08:54

TULCEA: Ritmul investițiilor diferă de cel prognozat, iar proiectele mari avansează mai lent decât era prevăzut

În ultimul an, schimbările economice și fiscale au complicat planificarea bugetelor locale. La Tulcea, ritmul investițiilor diferă de cel...

TULCEA: Ritmul investițiilor diferă de cel prognozat, iar proiectele mari avansează mai lent decât era prevăzut
Rezultate finale AEP: Ciprian Ciucu a câştigat Primăria Capitalei cu 36,16%
Ştiri luni, 8 decembrie 2025, 08:32

Rezultate finale AEP: Ciprian Ciucu a câştigat Primăria Capitalei cu 36,16%

Candidatul PNL Ciprian Ciucu a obţinut 36,16% din voturi, la alegerile locale parţiale organizate duminică pentru Primăria Capitalei,...

Rezultate finale AEP: Ciprian Ciucu a câştigat Primăria Capitalei cu 36,16%
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România 2025 și-a desemnat câștigătorii
Ştiri luni, 8 decembrie 2025, 07:49

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România 2025 și-a desemnat câștigătorii

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, a 32-a ediție, desfășurată la Romexpo București, s-a încheiat duminică. Organizatorii au anunțat...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România 2025 și-a desemnat câștigătorii
Ştiri luni, 8 decembrie 2025, 07:30

DRDP: Trafic rutier închis pe o porțiune din DN22, Constanța – Tulcea

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a informat că, începând din 8 decembrie, traficul rutier pe DN22 va fi închis complet, timp...

DRDP: Trafic rutier închis pe o porțiune din DN22, Constanța – Tulcea
Ştiri luni, 8 decembrie 2025, 07:21

CONSTANȚA: Simulările județene ale examenelor naționale, în perioada 8 – 12 decembrie

Elevii din ultimul an de gimnaziu și de liceu din județul Constanța susțin, săptămâna aceasta, simulările județene ale examenelor de...

CONSTANȚA: Simulările județene ale examenelor naționale, în perioada 8 – 12 decembrie
Ştiri luni, 8 decembrie 2025, 06:51

Vremea se menține predominant închisă, în Dobrogea și pe litoral

Începutul de săptămână aduce vreme în general mohorâtă, în Dobrogea. Luni, nebulozitatea va fi în general persistentă și vor fi ploi...

Vremea se menține predominant închisă, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri luni, 8 decembrie 2025, 00:21

Alegeri parțiale în județul Constanța: Daniel Emilian Mantea (PSD), noul primar al comunei Lumina

În urma scrutinului electoral desfășurat duminică în comuna Lumina, din județul Constanța, viitorul primar pentru următorii doi ani și...

Alegeri parțiale în județul Constanța: Daniel Emilian Mantea (PSD), noul primar al comunei Lumina