Ascultă Radio România Constanța Live

Universitatea Craiova a câştigat Cupa României

Universitatea Craiova a câştigat Cupa României

Publicat de Catalin Donose, 23 mai 2021, 05:48

Universitatea Craiova a câştigat cu emoţii Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Astra Giurgiu cu 3-2 (1-1, 1-1), la capătul prelungirilor, sâmbătă seara, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti.

Universitatea a cucerit trofeul pentru a opta oară, potrivit site-ului său, după cupele obţinute în 1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983, 1990-1991, 1992-1993 şi 2017-2018.

Universitatea, deşi era mare favorită, după retrogradarea Astrei în Liga a II-a, a dominat jocul, dar nu a reuşit să se impună, echipa din Giurgiu crescând treptat în joc, iar în prelungiri a condus chiar pe tabelă. Dan Nistor a avut o evoluție foarte bună, reuşind un gol, într-un moment în care echipa sa era condusă şi două pase de gol.

La primul meci de fotbal cu spectatori din România după debutul pandemiei (25% din capacitatea stadionului ”Ilie Oană”, circa 3.700 de spectatori), Universitatea a reuşit să deschidă scorul prin Andrei Ivan (14), care a trimis peste portarul Mihai Popa, după o lansare genială a lui Dan Nistor.

Astra a reuşit egalarea la scurt timp (17), prin Valerică Găman, dintr-un penalty acordat eronat de arbitrul Horaţiu Feşnic, după un fault comis de Marius Constantin la Albert Stahl, însă în afara careului.

Astra putea decide soarta trofeului în min. 88, când Mirko Pigliacelli s-a opus şutului expediat de Dario Canadjija de la 26 de metri (88). Bălaşa a ratat şi el o situaţie bună (90), trimiţând imprecis cu capul din 5 metri.

Astra a intrat mai bine în prelungiri şi a marcat prin francezul Yann Boe-Kane (93), cu capul, după mingea respinsă de Pigliacelli la şutul lui Valentin Gheorghe.

Universitatea a egalat graţie lui Dan Nistor, cu un şut splendid de la 26 de metri (100). Tot Nistor a fost şi la originea golului victoriei, centrând din lovitură liberă în min. 113, iar Vladimir Screciu a înscris cu capul, profitând de ieşirea greşită a portarului Popa.

Astra a încercat să trimită meciul la loviturile de departajare, dar şutul lui Valentin Gheorghe (117), de la 18 metri, a fost prins de Pigliacelli, Bălaşa a repins şutul lui şut Dragoş Gheorghe (120+2), iar Pigliacelli a salvat golul la ultima ocazie, şutul lui Balaure (120+2).

Înaintea meciului solista Paula Seling a interpretat imnul ”Deşteaptă-te române!”.

Astra rămâne cu un singur trofeu în palmares în Cupa României, cel obţinut în 2014. Astra a pierdut trei finale, 2016-2017, 2018-2019, 2020-2021, toate la Ploieşti.

Astra Giurgiu – Universitatea Craiova 2-3 (1-1, 1-1), după prelungiri

Au marcat: Valerică Găman (17 – penalty), Yann Boe-Kane (93), respectiv Andrei Ivan (14), Dan Nistor (100), Vladimir Screciu (113).

Ploieşti, Stadion ”Ilie Oană”

Cupa României – finala

Au evoluat echipele:

Astra Giurgiu: 12. Mihai Popa – 2. Hugo Sousa (92. Robert Riza, 69), 25. Valerică Găman (căpitan), 27. Igor Jovanovic, 3. Abdel Lamanje – 91. Yann Boe-Kane, 7. Dario Canadjija, 21. Ljuban Crepulja – 77. Albert Stahl (96. Silviu Balaure, 67), 9. Sulejman Krpic, 11. Valentin Gheorghe (99. Dragoş Gheorghe, 118). Antrenor: Ionuţ Badea.

Rezerve neutilizate: 23. Mirel Bolboaşă – 5. Andrei Ion, 6. Paulian Banu, 20. Alexandru Duminică, 22. Gabriel Şerban, 43. Abdul Fatai Adeshina.

Universitatea Craiova: 13. Mirko Pigliacelli – 5. Bogdan Vătăjelu, 4. Mihai Bălaşa, 23. Marius Constantin (26. Stephane Acka, 75), 11. Nicuşor Bancu (căpitan) – 10. Alexandru Cicâldău, 8. Alexandru Mateiu (6. Vladimir Screciu, 75), 16. Dan Nistor – 28. Alexandru Cîmpanu (24. Juan Camara, 66; 21. Matteo Fedele, 109), 9. Andrei Ivan, 17. Ştefan Baiaram (20. Alexandru Tudorie, 75). Antrenor: Marinos Ouzounidis.

Rezerve neutilizate: 12. Laurenţiu Popescu – 27. Vasile Constantin, 29. Ovidiu Bic, 33. Mihai Căpăţînă.

Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Florin Mihai Marcu (Oradea)

Observatori: Constantin Ştefan (Bucureşti) – CCA, Octavian Goga (Braşov) – LPF

Cartonaşe galbene: Lamanje (52), Crepulja (90+2), Camara (103), Popa (107), Screciu (114), Pigliacelli (114).

Cătălin Donose

Foto – FRF

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 15:06

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale

Institutul Național al Patrimoniului a lansat, la Muzeul de Artă Populară Constanța, volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare...

AUDIO | A fost lansat volumul „Gustul Dobrogei / Taste of Dobruja”, o lucrare dedicată gastronomiei tradiționale
Decizie în favoarea evazioniștilor la Instanța supremă, după ‘o eroare umană’
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 14:38

Decizie în favoarea evazioniștilor la Instanța supremă, după ‘o eroare umană’

Un complet pentru dezlegarea unei chestiuni de drept de la Instanța supremă a luat o decizie cu efecte în dosarele de evaziune fiscală aflate pe...

Decizie în favoarea evazioniștilor la Instanța supremă, după ‘o eroare umană’
UPDATE / Județul TULCEA: Dacă ați văzut-o, sunați la 112. Minora a plecat de acasă și nu a mai revenit
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 14:22

UPDATE / Județul TULCEA: Dacă ați văzut-o, sunați la 112. Minora a plecat de acasă și nu a mai revenit

UPDATE IPJ Tulcea informează că minora a fost identificată pe raza localității de domiciliu, în apropierea unității de învătământ din...

UPDATE / Județul TULCEA: Dacă ați văzut-o, sunați la 112. Minora a plecat de acasă și nu a mai revenit
Dialoguri la zi: O discuție despre gastronomie nutrițională cu dr. ing. Mihail Balaban
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 14:02

Dialoguri la zi: O discuție despre gastronomie nutrițională cu dr. ing. Mihail Balaban

Suntem în perioada iernii în care sistemul nostru imunitar are nevoie de întăriri și soluția cea mai apropiată este farfuria, sănătatea...

Dialoguri la zi: O discuție despre gastronomie nutrițională cu dr. ing. Mihail Balaban
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 13:35

Parlament/ Raportul CSAT pe 2024 – Weber: A existat o imixtiune a actorilor statali și non-statali

Comisiile reunite de apărare ale Parlamentului au discutat, marți, Raportul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pe...

Parlament/ Raportul CSAT pe 2024 – Weber: A existat o imixtiune a actorilor statali și non-statali
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 12:33

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist. Decembrie...

În urmă cu 36 de ani, la 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 12:06

Primăria Constanța: Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă

Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă și nu a fost...

Primăria Constanța: Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă
Actualitate marți, 16 decembrie 2025, 09:51

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat accidentul din staţiunea 2...

Instanţa supremă judecă marţi o cerere de recurs în casaţie, în cazul lui Vlad Pascu