Ascultă Radio România Constanța Live

Ioana Mihăilă, propunerea USR PLUS pentru funcţia de ministru al Sănătăţii

Ioana Mihăilă, propunerea USR PLUS pentru funcţia de ministru al Sănătăţii

Publicat de , 21 aprilie 2021, 12:23

USR PLUS a propus-o pe Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, pentru a prelua conducerea acestei instituţii.

Propunerea a fost înaintată premierului Florin Cîţu, anunţă un comunicat al USR PLUS.
„Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic şi cunosc îndeaproape care este situaţia din spitale şi cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluţii ferme şi clare şi asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat. Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu şi a medicinei de familie, precum şi alocarea finanţărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esenţial al mandatului meu”, a declarat Ioana Mihăilă, citată în comunicat.
Ioana Mihăilă s-a născut în 1980 şi este de profesie medic primar endocrinolog. Ea a fost numită în funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii la începutul anului 2021. În această calitate, a coordonat activităţile de gestionare a investiţiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe şi elaborarea componentei de sănătate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, potrivit Agerpres.
AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor