Ascultă Radio România Constanța Live

Tătarii din Tulcea au marcat Sărbătoarea primăverii, Nawrez

Tătarii din Tulcea au marcat Sărbătoarea primăverii, Nawrez

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 martie 2021, 15:06

Sărbătoarea primăverii, Nawrez, unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului, prilejuit de echinocţiul de primăvară, a fost marcată sâmbătă, la Tulcea, de filiala Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR).

În deschiderea manifestării, preşedintele filialei tulcene a UDTTMR, Adilşah Reian, a amintit că această sărbătoare este marcată în România din anul 2016.

În lume, ea este sărbătorită de peste 300 de milioane de persoane din Balcani, Caucaz, Asia Centrală, Orientul Mijlociu, potrivit reprezentantei Uniunii, Menat Negivan, care a menţionat că, din anul 2010, sărbătoarea face parte din patrimoniul cultural UNESCO.

‘Cu 15 zile înainte de această sărbătoare, se punea pe o farfurie sau un alt vas cu apă, grâu sau linte pentru a încolţi, iar fiecare om să aibă în casă un crâmpei de natură în ziua de Nawrez. În ajun de Nawrez, oamenii îşi curăţau casele, anexele, staulele şi grajdurile. Apoi, curăţau, tundeau şi văruiau copacii. Un alt obicei tradiţional, înainte de ziua Nawrez, era arderea lucrurilor vechi. Se sărea apoi peste foc, iar acest obicei însemna curăţarea, alungarea bolilor, a suferinţelor şi necazurilor’, a mai spus Menat Negivan.

Tot de Nawrez, alaiurile de copii şi tineri, îmbrăcaţi în haine noi, porneau să colinde rudele şi vecinii, cu o creangă de copac înmugurită cu flori de primăvară, numit ‘bayrak’, steag, în limba tătară, care era împodobită de cei colindaţi cu batiste, prosoape şi marame. Persoanele colindate le dăruiau copiilor ouă vopsite, mere, nuci, bani, zahăr şi dulciuri. De altfel, tradiţia spune că cel care gustă zahăr în dimineaţa zilei de Nawrez nu va avea neplăceri pe tot parcursul anului.

Duminică, de Nawrez, toţi membrii familiei se adunau la masă, iar aceasta trebuia să fie dintre cele mai bogate. După mesele de prânz, într-un spaţiu deschis, participanţii la sărbătoare recitau poezii din folclorul tătăresc, cântau şi dansau.

‘Cel mai spectaculos moment al zilei de Nawrez îl constituia aprinderea focurilor peste care săreau cei mai curajoşi tineri şi alţi membri ai comunităţii, în sunetul cântecelor tradiţionale, pentru a intra sănătoşi în Noul An şi pentru a alunga bolile şi grijile’, a spus Menat Negivan.

Unii membri ai comunităţii de tătari din Tulcea mai păstrează o serie de obiceiuri.

‘E trist că nu se mai practică jocurile tinerilor, dar noi încercăm să păstrăm tradiţia, să o scoatem în public, iar eu, acasă, fac un foc mic, atât cât se poate. Mă rog, ne facem ritualul’, a declarat Geanbai Camis, una din membrele comunităţii.

Potrivit preşedintei Adilşah Reian, UDTTMR numără circa 600 de membri.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor