Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Pacient mort, după ce a căzut de la etajul 5 al Spitalului judeţean

CONSTANȚA: Pacient mort, după ce a căzut de la etajul 5 al Spitalului judeţean

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 februarie 2021, 10:26

Un pacient de 80 de ani, internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul 5 al unităţii medicale.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

‘În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că un pacient internat la Spitalul Judeţean Constanţa ar fi căzut în gol de la etajul 5. Poliţiştii au identificat persoana în cauză, de 80 de ani, din municipiul Constanţa, cadrele medicale declarând decesul. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă’, a transmis IPJ.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Dobrogea’, după alerta primită prin intermediul numărului unic de urgenţe 112, la faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje.

‘De îndată la faţa locului au fost alertate o maşină de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de prim ajutor şi un echipaj de ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa – C2. Din păcate, bărbatul în vârstă de aproximativ 80 de ani a fost declarat decedat la faţa locului în urma protocolului de resuscitare’, a informat ISU.

Sursa – Agerpres / Foto – Arhivă

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie
Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:03

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor

Liderul instigatorilor la violenţele din Piaţa Victoriei şi alţi patru manifestanţi care au atacat forţele de ordine vor fi duşi în...

Protest în Piaţa Victoriei: Procurorii cer arestarea a 5 manifestanţi violenţi, printre care şi liderul instigatorilor
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:42

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii

Exporturile de animale vii din România s-ar putea debloca în cel mult o lună, anunță vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din...

Animals International susține unele revendicări ale crescătorilor privind gestionarea bolilor, dar respinge reluarea exportului de animale vii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:24

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale

Noile sisteme antidronă Black Talon și Sentinel, ce pot descoperi, identifica, clasifica și neutraliza drone aeriene, de suprafață și...

BlackTalon și Sentinel, noi sisteme antidronă pentru protecția porturilor, testate de Forțele Navale
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea