Ascultă Radio România Constanța Live

Ninsori moderate, precipitaţii mixte şi polei în întreaga ţară

Ninsori moderate, precipitaţii mixte şi polei în întreaga ţară

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 februarie 2021, 17:07

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de ninsori moderate cantitativ, precipitaţii mixte şi polei, valabilă până sâmbătă seara la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 februarie, ora 20:00 – 20 februarie, ora 18:00, în nordul, nord-estul şi local în centrul teritoriului, iar din dimineaţa zilei de sâmbătă (20 februarie) şi în regiunile sud-vestice, respectiv pe arii restrânse în cele sudice, vor fi perioade în care se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ploaie, care vor favoriza formarea poleiului.

La munte temporar va ninge.

Ninsorile vor fi, în general, moderate cantitative, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 10 – 15 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Statele Unite trimit mii de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 19:53

Statele Unite trimit mii de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu

Pentagonul va trimite mii de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu și aceștia ar trebui să ajungă acolo în jurul datei expirării...

Statele Unite trimit mii de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu
CONSTANȚA: Peste 150 de posturi ar urma să fie tăiate din aparatul de specialitate al primarului și de la SPIT
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 19:07

CONSTANȚA: Peste 150 de posturi ar urma să fie tăiate din aparatul de specialitate al primarului și de la SPIT

Peste 150 de posturi, majoritatea vacante, dispar de la Primăria Constanța, Serviciul Public de Impozite și Taxe, precum și de la  Clubul...

CONSTANȚA: Peste 150 de posturi ar urma să fie tăiate din aparatul de specialitate al primarului și de la SPIT
Relocarea campusului social Henri Coandă, în atenția consilierilor locali constănțeni
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 18:15

Relocarea campusului social Henri Coandă, în atenția consilierilor locali constănțeni

Relocarea campusului social Henri Coandă revine în atenție, după incendiul devastator de aseară. Liderul consilierilor locali AUR, Ovidiu...

Relocarea campusului social Henri Coandă, în atenția consilierilor locali constănțeni
După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 17:44

După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța

Atelierele de pictură pentru copii, coordonate de specialiștii Muzeului de Artă din Constanța sunt o încântare pentru cei mici, o spun toți...

După o scurtă vacanță, din 9 mai, vor reîncepe atelierele de pictură pentru copii la Muzeul de Artă din Constanța
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 17:09

UPDATE | Accident grav în Constanța. Un motociclist a murit pe strada Traian

UPDATE Accidentul a avut loc în jurul orei 14.50, pe strada Termele Romane din municipiul Constanța. Polițiștii sosiți la fața locului au...

UPDATE | Accident grav în Constanța. Un motociclist a murit pe strada Traian
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 16:47

Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii

Monumentul pe care îl prezentăm astăzi este unul dintre cele mai frumoase artefacte din patrimoniul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie...

Calendar istoric MINAC: 15 aprilie – Dubla reprezentare a zeiței Nemesis, protectoare a echilibrului și ordinii
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:55

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD

Inspectorii ecologi din cadrul Serviciilor de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică ale ARBDD au efectuat controale privind respectarea...

Mai multe acțiuni de control au avut loc în zonele de pescuit și prohibiție în RBDD
Actualitate miercuri, 15 aprilie 2026, 15:36

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC

Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., descoperit anul trecut de arheologii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța pe...

AUDIO | Un inel din bronz din secolul al IV-lea p.Chr., cu inscripția “Iisus Hristos, Biruitorul!”, poate fi admirat la sediul MINAC