Ascultă Radio România Constanța Live

HÂRȘOVA: Aproape 900 de persoane s-au vaccinat anti-COVID la Spitalul Orășenesc

HÂRȘOVA: Aproape 900 de persoane s-au vaccinat anti-COVID la Spitalul Orășenesc

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 ianuarie 2021, 11:47

Spitalul din Hârșova este unul dintre centrele din județul Constanța implicate în campania de vaccinare împotriva COVID. Despre cum decurge vaccinarea aici am aflat la „Interviul dimineții” Radio Constanța de la dr. Dumitru Dumitrescu, director medical la Spitalul Orășenesc Hârșova.

Cum au fost organizate fluxurile de vaccinare astfel încât să nu apară întârzieri,iar procedurile să fie respectate fără vreo abatere?

Dr. Dumitru Dumitrescu : Am constituit o echipă de organizare împreună cu domnul manager și cu medicii din spital și am organizat circuitele care se impun în asemenea situații, în așa fel încât să respectăm toate procedurile și să efectuăm această acțiune într-un timp cât mai scurt. Respectăm toate circuitele, sunt cabinetele de așteptare unde se completează chestionarele, este cabinetul medical de triaj unde un medic face triajul pacientului și dă OK-ul pentru vaccinare. De acolo pacientul este condus către locul de vaccinare. După vaccin pacientul este îndrumat în cabinetele de supraveghere. După 15 minute de supraveghere, pe un alt circuit, pacientul părăsește incinta spitalului.

Câte persoane au fost vaccinate la Hârșova până în prezent?

Dr. Dumitru Dumitrescu: Aseară la ora 19 figurau în evidențele noastre 859 de pacienți vaccinați.

Au fost probleme, situații în care au apărut reacții adverse în urma vaccinării?

Dr. Dumitru Dumitrescu : Nu au apărut reacții adverse deosebite, lucrurile au decurs destul de bine până în prezent și sperăm să fie așa și de acum încolo.

Cum procedați când se prezintă la vaccinare persoane care au antecedente alergice frecvente sau importante?

Dr. Dumitru Dumitrescu : Ne luăm toate măsurile de precauție, suntem dotați cu medicație și aparatura necesară. La interviu, la anamneză și chestionar identificăm aceste persoane și luăm măsurile de rigoare. Prindem o linie venoasă, avem medicația la îndemână, oxigeno-terapia și așa mai departe. Nu am avut situații de șocuri anafilactice în antecedente. Poate una sau două. Dacă am luat aceste măsuri nu s-a întâmplat nimic. De regulă, în asemenea situații monitorizăm pacientul și îi administrăm un antihistaminic. Aproximativ 40-50 de minute îl ținem sub supraveghere și apoi efectuăm vaccinarea. Am procedat în felul acesta la peste 20 de persoane din cei 859 vaccinați și nu am întâmpinat nicio problemă.

Există personal medical suficient pentru a susține această campanie într-un ritm intens câteva luni?

Dr. Dumitru Dumitrescu : Personal medical suficient nu există în toată România, știți foarte bine, nu numai în campania de vaccinare. Deci v-am răspuns indirect. Ne străduim să facem față. Este foarte greu să știți dar colegii, cadrele medicale medii și medicii fac eforturi mari pentru a participa la această activitate. Suntem puțin strânși cu ușa în sensul că suntem puțini ca număr. Avem un medic de compartiment, dar deocamdată ne descurcăm. Și chiar astăzi am o întâlnire cu colegii să facem un grafic de activitate, astfel încât lucrurile să decurgă bine și pe viitor.

Materialele sanitare consumabile (seringi, mănuși, dezinfectanți etc) sunt achiziționate în cantitățile necesare, există stocuri suficiente?

Dr. Dumitru Dumitrescu : Să spunem stocuri suficiente poate este prea mult. Avem la ora actuală tot ce ne trebuie. În fiecare seară, în fiecare zi noi facem un bilanț să vedem dacă cel puțin pentru următoarea zi sau următoarele 2-3 zile avem materialele sanitare necesare. În prezent stăm bine.

Au fost solicitări de vaccinare din partea unor persoane care nu erau programate anterior, sau care erau programate în alte zile? Cum se soluționează astfel de situații?

Dr. Dumitru Dumitrescu : Da. Au existat și din fericire le-am putut soluționa. Chiar ieri am avut un caz deosebit, un pacient din București cu transplant hepatic care nu figura pe platformă. Au fost persoane din cele planificate care nu s-au prezentat în ziua respectivă. Și pentru a nu pierde dozele le-am folosit în astfel de situații. Până acum nu au existat cereri pe care să nu le putem soluționa. Am găsit soluții de moment.

Cum ne pregătim de vaccinare, există restricții de vreun fel înainte sau după administrarea dozei?

Dr. Dumitru Dumitrescu : Aici ar fi bine să punctăm niște lucruri. Unii pacienți au venit cu adeverințe de la medicul de familie sau din alte centre medicale ambulatorii sau societăți civile medicale care atestau starea lor de sănătate și acesta este un lucru excepțional. Pregătirea ar fi nemaipomenită dacă chestionarele pe care acești pacienți trebuie să le completeze înaintea vaccinării la noi, la centrul de vaccinare, ar fi completate în alte centre medicale nu de vaccinare cum ar fi medici de familie, ambulatorice și așa mai departe. Am câștiga astfel foarte mult timp. Această etapă necesită timp și evităm aglomerația. În plus, ar trebui ca pacienții care sunt cu boli cronice să se monitorizeze puțin înainte. Am avut situații de hipertensivi cu tensiuni mari pe care a trebuit să îi tratăm și să-i ținem sub observație. După vaccin nu sunt indicații în mod deosebit. Nu am avut probleme, deci din punctul acesta de vedere pcientul își continuă viața pe care o avea înainte. În legătură cu pregătirea pentru vaccinare, vreau să subliniez un lucru important la persoanele care în tratament au anticoagulante de genul sintrom sau trombostop. Numai la aceste două medicamente acestea sunt foarte importante. Poate ne aud. Este bine ca ei să se prezinte la noi cu un INR. Este o analiză care ne permite nouă să evaluăm cazuri și să dăm OK-ul pentru vaccinare. În situațiile în care nu s-au prezentat cu această analiză, noi le-am făcut-o în spital. Apoi pacienții s-au vaccinat.

Ce sfaturi le dați celor care sunt programați la vaccinare?

Dr. Dumitru Dumitrescu : Să vină cu încredere la noi.

Numărul românilor care s-au înscris pentru imunizare se apropie de 900.000. Cum apreciați acest număr, e mare, e mic?
Dr. Dumitru Dumitrescu : Îmi este greu să îmi exprim un punct de vedere deoarece nu am cunoștințe așa per global. Vreau să vă spun că eu sunt plăcut surprins de faptul că lumea se vaccinează. Am încredere în lucrul acesta și cred că mergem pe un trend ascendent și cu cât se vor vaccina mai mulți oameni, cu atât vor veni mai mulți să se vaccineze. Este ca un efect al bulgărului de zăpadă. Puțină teamă, puțină emoție, mai apar și informații false. Dar când se vede că totul decurge bine oamenii vin să se vaccineze pentru că îi ajută experiența celorlalți.

Realizator – Larisa Calistru / Foto – Arhivă

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:46

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie

Sistemul informatic e-Terra este încă indisponibil, dar baza de date centrală a sistemului cadastral, care conţine evidenţa proprietăţilor şi...

Sistemul informatic al ANCPI rămâne indisponibil. Cota redusă de TVA a fost prelungită până la 30 septembrie
Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere