Ascultă Radio România Constanța Live

Teodora Meţiu, trainer şi expert în comunicare: „Radioul public, o sursă sigură de informare” | Ce înseamnă să comunici eficient într-o situaţie de criză?

Teodora Meţiu, trainer şi expert în comunicare: „Radioul public, o sursă sigură de informare” | Ce înseamnă să comunici eficient într-o situaţie de criză?

Publicat de , 1 noiembrie 2020, 13:31

În stare de criză, amânarea comunicărilor oficiale îi împinge pe oameni spre ştirile false. Este momentul în care lumea caută siguranţă, iar, într-o asemenea situaţie, Radioul public devine locul în care oamenii găsesc, la timp, informaţia corectă şi verificată.

Care este astăzi rolul Radioului public, într-o diversitate de canale de informare, am aflat de la Teodora Meţiu, trainer şi expert în comunicare.

Comunicarea la radio a suferit schimbări de-a lungul timpului, schimbări dictate de evoluţia tehnologiei, dar şi de faptul că şi noi, oamenii, ne-am schimbat, avem alte aşteptări. Radioul public îşi dovedeşte misiunea, mai cu seamă în situaţiile de criză. Ce înseamnă să comunici eficient într-o situaţie de criză?

Teodora Meţiu: În situaţiile de criză, acele momente care implică oameni, emoţii, destine, reputaţii, nelinişte şi, într-un cuvânt, panică. Pentru că, oricât de diferite ar fi situaţiile de criză, ele întotdeauna vin la pachet şi cu o doză mare sau mai mică de panică. Şi, tocmai de aceea, în astfel de moment, toţi cred că ar trebui să fim responsabili, pentru că eu cred că aici este o mică neînţelegere. Toată lumea crede că doar instituţia, care comunică această criză, trebuie să fie responsabilă. Nici vorbă. Eu cred că toţi trebuie să fim responsabili, de la cei care gestionăm criza, la cei care o comunicăm şi aici mă refer la mass media, dar şi la cei care o comentăm, şi aici vorbim inclusiv de micile opinii aruncate de toată lumea pe facebook sau pe oricare altă reţea de socializare. De aceea, eu, ca specialist, tratez un astfel de moment de criză ca pe o boală, pe care trebuie să o tratez bine şi în scurt timp, ca să nu doboare pe nimeni. Ce înseamnă în termeni tehnici să comunici eficient într-o situaţie de criză? Eu cred că să ieşi bine dintr-o situaţie de criză înseamnă să dovedeşti, în astfel de momente la limită, cât de pe fază eşti ca instituţie sau ca o companie şi cât de priceput eşti să îi faci faţă. Dar, mergând în zona practică a lucrurilor, eu cred că marele secret într-o situaţie de criză, după câte crize am gestionat, este promptitudinea. Totul se joacă la timpul de reacţie, la timpul de gestionare a crizei, pentru că, ştiţi care e treaba? Pericolul major în crize, nuanţat şi de evoluţia tehnologiei, de care vorbeaţi, este ca lucrurile să degenereze foarte uşor. Dacă nu linişteşti spiritele la timp, probabilitatea ca cei care gestionează criza să se găsească în nefericita situaţie de a fi singuri împotriva tuturor este foarte mare.

Cât de importante sunt sursele şi canalele oficiale de informare, în contextul unui volum mare de ştiri false şi vă întreb asta din perspectiva unui om care a stat adesea în spatele mesajelor guvernamentale?

Teodora Meţiu: Sursele şi canalele oficiale sunt totul în criză. Sursele şi canalele oficiale ar trebui să fie singurul reper de informare în situaţiile de criză, dar, de foarte multe ori, lipsa unor informaţii a acestor canale îi împinge pe oameni spre informarea pe tărâmul speculaţiei. De asta spun că amânarea unor informaţii oficiale, chiar şi incomplete, duce spre o efervescenţă a ştirilor false şi, cumva, este şi normal. Într-o situaţie de criză, toată lumea caută siguranţa, toată lumea caută liniştea, dacă nu e nimeni să livreze această linişte, atunci oamenii caută disperaţi veşti oriunde şi tind să le şi creadă, pentru că în conştiinţa publică tăcerea prelungită a celor care ar trebui să vorbească, a celor care ar trebui să gestioneze criza, în mod oficial, este asociată automat cu ascunderea adevărului sau cu frica de asumare şi inclusiv cu ezitarea.

Care ar fi, în acest context, rolul radioului public într-o perioadă în care, desigur, sursele de comunicare s-au dezvoltat foarte mult?

Teodora Meţiu: Rolul Radioului public este simplu – să prezinte adevărul oficial, fireşte, după ce îl scormoneşte şi îl găseşte din amestecul de contradicţii în jurul aceleiaşi informaţii. Oamenii să ştie că, după ce sunt confruntaţi cu informaţii contradictorii pe acelaşi subiect, deschid radioul public şi îşi pun capăt confuziei. Radioul public trebuie, în opinia mea, să devină locul din care ascultătorii să înţeleagă cu claritate care e situaţia de fapt. Dacă vreţi, un fel de instanţă, de care nu trece informaţia toxică.

Cum deosebim ştirile false de cele adevărate, ce mijloace avem la îndemână noi, ca jurnalişti?   

Teodora Meţiu: Eu spun că foarte simplu, uitându-ne la cine comunică ştirea, în primul rând. Vedeţi bine că apar foarte des acele ştiri pe surse. Au fost destul de multe situaţii, în care aceste ştiri pe surse au propagat adevăruri mincinoase. De ce aş lua în seamă eu, ca ziarist, sau eu, ca om, o ştire pe surse, o informaţie comunicată de cineva care se ascunde misterios aşa, în spatele unei cortine? De ce aş lua în seamă informaţii sau vorbe spuse de cineva care, pur şi simplu, nu are curajul să se prezinte cu nume, prenume şi funcţie? În opinia mea, ştirile adevărate au întotdeauna o sursă cu identitate, cu chip, cu voce, cu funcţie. Aşa că, haideţi, să ne uităm doar la acestea!

Ar fi mai bine să aşteptăm mai mult până să difuzăm o informaţie, ca ea să fie confirmată din mai multe surse, decât să ne grăbim să difuzăm o informaţie, care este pe surse?

Teodora Meţiu: Fireşte, numai că în lumea asta, în care publicitatea dictează totul, în care reacţia rapidă, inclusiv a dumneavoastră, mass-media, e foarte importantă, cine iese, înaintea cui… eu înţeleg, cumva, nevoia de-a arunca pe piaţă şi aceste informaţii pe surse, dar, cum spuneam la începutul interviului, toţi avem o responsabilitate, iar responsabilitatea o jucăm în contextul liniştii populaţiei. Ştirile pe surse, de multe ori, pot agita spiritele şi pot duce în situaţii care degenerează. Din care cine pierde? Toată lumea pierde, nu? Câtă vreme o populaţie îşi pierde liniştea înseamnă că avem o problemă. Haideţi să verificăm întâi informaţiile din surse oficiale!

Cum ar trebui formulate mesajele publice, ca ele să fie înţelese şi să ajungă la oameni?

Teodora Meţiu: Aici aţi atins un punct important, pentru că şi aici este o mare bubă. Mesajele publice sunt, de cele mai multe ori, prea complicat formulate. Ele, în loc să surprindă adevărurile relevante pentru public, se complică aşa în nişte detalii tehnice care, practic, nu spun nimănui nimic. Şi cred că unul dintre secretele, ca adevărul oficial să fie preluat de public şi însuşit, este ca acesta să fie prezentat cât mai simplu şi concret şi la timp. Există studii care arată că orice comunicare publică, în care limbajul folosit depăşeşte lexicul clasei a IV-a, este sortită neîntelegerii. Iar când omul nu înţelege ceva, ce să vezi…? Va căuta sursele care îl ajută să o facă. Şi dacă găseşte o astfel de sursă, o şi crede, indiferent că are sau nu are identitate, o crede pentru simplul fapt că a reuşit să-l facă să înţeleagă.

Comunicarea se realizează astăzi pe diferite canale media digitale, care sunt numeroase şi la îndemâna oricui, ce ar putea oferi în plus Radioul public?

Teodora Meţiu: Un singur lucru: sursa sigură de informare. Câtă vreme oamenii simt că au garanţia adevărului, pe un canal sau altul, credeţi-mă, nu-l mai abandonează. Toţi avem nevoie de linişte şi de un loc spre care să ne uităm atunci când vrem să cunoaştem adevărul. Este foarte simplu, Radioul public trebuie să devină, şi este deja, o sursă sigură de informare.

Interviu realizat de Cristina Ghelasie / Foto – Arhivă 

Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice ajung în țară
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 13:37

Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice ajung în țară

Guvernul României anunță repatrierea coifului de la Coțofenești și a celor două brățări dacice recuperate. “Este un moment de mare...

Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice ajung în țară
Izvorul Tămăduirii | Recomandări de la polițiști pentru pelerini și conducătorii auto
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 13:25

Izvorul Tămăduirii | Recomandări de la polițiști pentru pelerini și conducătorii auto

Sărbătoarea creștin-ortodoxă a Izvorului Tămăduirii este celebrată pe 17 aprilie, ocazie cu care autoritățile estimează un aflux...

Izvorul Tămăduirii | Recomandări de la polițiști pentru pelerini și conducătorii auto
Demetria Ana Mărgărit, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Pedagogic “Constantin Brătescu”, a obținut locul I la Olimpiada Națională de Limbi Romanice, Limba spaniolă
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 13:19

Demetria Ana Mărgărit, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Pedagogic “Constantin Brătescu”, a obținut locul I la Olimpiada Națională de Limbi Romanice, Limba spaniolă

Tânăra Demetria Ana Mărgărit, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Pedagogic “Constantin Brătescu” din Constanța a obținut locul...

Demetria Ana Mărgărit, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Pedagogic “Constantin Brătescu”, a obținut locul I la Olimpiada Națională de Limbi Romanice, Limba spaniolă
OVIDIU: Un șofer care avea o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, oprit în trafic de polițiști
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 12:35

OVIDIU: Un șofer care avea o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, oprit în trafic de polițiști

La data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 20.15, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 58 de ani,...

OVIDIU: Un șofer care avea o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, oprit în trafic de polițiști
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 12:28

Căști de telefon, jucării și alte bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

O echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța şi inspectori vamali din cadrul...

Căști de telefon, jucării și alte bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 12:15

Bugetul municipiului Constanța este în consultare publică

Bugetul municipiului Constanța este, de astăzi, în consultare publică. În conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele...

Bugetul municipiului Constanța este în consultare publică
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 12:02

Nava-școală „Mircea” a plecat în cel de-al patrulea marș transatlantic de instrucție

Nava-școală „Mircea” pleacă joi, 16 aprilie, din portul militar Constanța, într-un marș internațional de instrucție, cu durata...

Nava-școală „Mircea” a plecat în cel de-al patrulea marș transatlantic de instrucție
Actualitate joi, 16 aprilie 2026, 11:37

CONSTANȚA: Locuitorii din Tomis I rămân fără apă

Pentru executarea unor conectări a rețelelor nou edificate la sistemul centralizat de apă, de pe Bd. Tomis, din municipiul Constanța, echipele...

CONSTANȚA: Locuitorii din Tomis I rămân fără apă