Povestea a trei donatoare de plasmă vindecate de COVID-19

Publicat de Doina Sirbu, 14 octombrie 2020, 07:56

Poveștile a trei donatoare de plasmă din Constanța – internare mai bine de o lună și sechele încă trei, teama și vinovăția că i-au îmbolnăvit pe cei dragi și… coronavirusul nu e Moș Crăciun ca să crezi în el

“M-am internat în spital când pomii nu aveau frunze și am ieșit când aveau deja fructe. Izolarea și frica au fost cumplite, la fel și sechelele”. “Pe mine m-au externat pentru că nu mai aveau locuri, când eram în spital mă sunau cunoscuți să mă întrebe dacă acest virus chiar există”. “Cel mai greu a fost că am infectat persoane foarte dragi mie”. Sunt mărturiile a trei constănțence care s-au vindecat de COVID 19 și care au devenit donatoare de plasmă. Infectate în momente diferite ale pandemiei, cu experiențe diferite, ele vor să le dea șansa celor bolnavi să se vindece. Au acceptat să își spună povestea pentru Radio Constanța, în speranța că îi vor convinge și pe alții să doneze plasmă iar pe cei sceptici, să respecte măsurile de prevenire a infectării cu virusul SARS – CoV2.

Florența Stănăgui este actriță, iar în primăvară s-a trezit într-un rol pe care nu și l-a imaginat vreodată, acela de bolnav COVID, într-o pandemie care bloca o lume întreagă. Virusul l-a luat de la soțul ei, care se întorsese din străinătate. El a fost asimptomatic și a stat doar în izolare, ea a ajuns la spital. ”Într-o noapte am avut un puseu de febră, nu mă durea carnea pe mine, mă dureau oasele, durerea aceea de gripă, fiecare oscior l-am simtit și o durere cumplită de cap. Cât am stat în izolare, patru – cinci zile, am avut dureri cumplite de cap și o stare de moleșeală, am tușit o dată, de două ori pe zi. În momentul în care am trecut pe tratament, nu am mai avut nimic. Problema nu a fost ca m-am simțit rău, problema era că nu mă negativam. Eu tot spun că am intrat când copacii nu aveau frunză, nu aveau floare și am ieșit când aveau deja fructe. În spital am petrecut ziua numelui, ziua mea de naștere și Paștele. Noroc cu câțiva prieteni foarte buni care au făcut ca în noaptea de Înviere să am cozonac, ouă și pască”, a povestit Florența Stănăgui.

În aprilie se știau puține despre virusul care se răspândea rapid pe glob și, din acest motiv, frica și izolarea au fost greu de suportat în cele 35 de zile petrecute în spital. “Exista acea incertitudine, pentru că nu știam cum se manifestă boala, cum se transmite. Cel mai greu a fost să suport izolarea din spital, în mai bine de o lună am ieșit doar de trei ori pe hol, și frica, frica de a nu mă reinfecta, atingând anumite obiecte. Mă dezinfectam și dacă puneam mâna pe colțul scaunului, atât de speriată am fost. Cadrele medicale din Spitalul de Boli Infecțioase Constanța ne-au înțeles și ne-au sprijinit. Stând atât în spital, pentru că într-o lună vezi multe, începi să plângi, ai căderi psihice, ne-au înțeles, ne-au ajutat, cu lacrimi în ochi, vreau să le multumesc”, spune Florența Stănăgui.

Problemele nu s-au încheiat în momentul în care testul a fost negativ. În vârstă de 49 de ani și fără să aibă alte probleme de sănătate, actrița spune că sechelele i-au creat mari probleme. “M-am externat în mai și abia la sfârșitul lui august am început să mă simt mai bine. În prima perioadă, și dacă dădeam cu mopul de două ori prin cameră, deja oboseam foarte tare.  În plus, eu am avut fantome olfactive, adică simți miros de fum, dar, de fapt, fumul ăsta nu există. Închideam geamurile pentru că mi se parea ca intră fum. Apoi a fost lipsa mirosului. Când ți-e lumea mai dragă, nu simțeai miros, nu simțeai gust. Mă apucam să fac mâncare și nu tu gust, nu tu miros. După o lună, mi-a căzut părul masiv, știți ce înseamnă să iei o mână zdravănă de păr, când treci cu mâna, doar așa? A fost cumplită treaba asta! Uscăciunea ochilor, ori mi se înroșeau ochii, ori mi se uscau ori lăcrimam foarte mult. Uitam foarte mult. De exemplu, voiam să iau un sac de gunoi să îl duc din bucătărie în baie. Am făcut drumul ăsta de șapte ori și nu înțelegeam ce se întâmplă. La un moment dat, m-am enervat și am început să fac exerciții de memorie”, a explicat Florența Stănăgui.

Abia acum, la 5 luni de la externare, Florența Stănăgui a putut să doneze plasmă pentru bolnavii de COVID aflați la Terapie Intensivă. “Am văzut că sunt tot mai mulți bolnavi și vreau să ajut cât pot”, spune ea. Alături de Florența Stănăgui, la Centrul de Transfuzii Sanguine Constanța am întâlnit o altă pacientă vindecată de COVID, o tânără de 35 de ani. “Eu am fost norocoasă și am făcut o formă ușoară a bolii, am dorit să fac o faptă bună și să îi ajut și pe cei care nu au fost așa de norocoși ca mine. Este un lucru extraordinar ca se poate face donarea de plasmă și se poate ajuta multă lume în felul acesta. Este mai ușor decât mă așteptam și aș recomanda ca fiecare care a trecut printr-o asemenea experiență să doneze plasmă și să salveze o viață”, ne-a spus tânăra care a dorit să își păstreze anonimatul.

Dacă peste boală a trecut ușor, mai greu este să treacă peste faptul că și-a infectat iubitul și o prietenă. “Cel mai rău este să îi pui în pericol pe cei dragi și, din acest motiv, cei care nu cred în acest virus, ar trebui să fie un pic mai precauți și să le respecte. Aceste măsuri de igienă sunt și pentru alte boli, și atunci nu ar trebui să fie o problemă în a le respecta”, spune tânăra.

La cei dragi s-a gândit și o altă constănțeancă, de 37 de ani, în momentul în care a aflat că este infectată cu virusul SARS – CoV2. “Experiența în sine te zdruncină psihic, mai ales că lăsasem acasă multe persoane în izolare, din cauza noastră, inclusiv fetița noastră de 5 ani jumate. Ea a fost negativă, dar, până am primit rezultatul, a fost un cosmar. O lăsasem cu părinții mei, care suferă și de alte boli. Psihic, zdruncină orice familie experiența asta. Eu am fost externată după 10 zile, deși aveam testul pozitiv, pentru că nu mai erau paturi, adică nu foloseam tubul de oxigen și s-a hotărât că mai bine l-ar folosi altcineva. Soțul meu a stat 14 zile, iar eu am continuat tratamentul acasă, cu injecții în burtă și ce tratament mi-au mai dat. Nu știu de unde am luat virusul, nu am plecat nicăieri, nu am ieșit, nu am comandat nici măcar o pizza în perioada pandemiei, poate de la serviciu”, spune tânăra care lucrează în domeniul juridic.

Constănțeanca spune că s-a hotărât să doneze plasmă din momentul în care a ajuns la spital. “M-am gândit când eram acolo internată că și eu aș fi vrut să fiu ajutată, la rândul meu, mai ales în situația asta, când totul este nou și necunoscut. Dacă știm că există cel puțin o șansă cu plasma asta să vindecăm, de ce să nu încercăm până când o să vedem efectiv un tratament? Nu e nimic greu, mă speriase un pic procedura în sine, pentru că e prima dată, dar aș repeta experiența”, spune tânăra pe care o îngrijorează numărul mare al celor care nu cred în existența virusului SARS – CoV2. “Sunt foarte mulți care nu cred, inclusiv eu am primit telefoane când eram în spital. În timp ce făceam perfuzii și luam medicamentele, ei mă întrebau: e adevărat? Crezi că am luat bani ca să stau aici?, le răspundeam. Le-aș spune să facă ce ține de ei. Să creadă, să nu creadă, este o opțiune personală! Virusul ăsta nu este Moș Crăciun să credem în el, dar să facă tot ce ține de ei, adică să se spele pe mâini, să poarte masca, să respecte normele. Mai departe, că au ei dubiile lor, acesta e dreptul lor, dar să nu îi pună în pericol și pe ceilalți prin neîncrederea lor sau prin răzvrătirea lor pentru că acum e un trend să fii răzvrătit împotriva sistemului”.

Potrivit conducerii Centrului Regional de Transfuzii Sanguine, până acum, la Constanța 40 de persoane vindecate de COVID 19 au donat plasmă pentru pacienții aflați în stare critică, iar trei dintre ele au făcut acest gest umanitar de două ori.

Redactor – Cătălina Radu / Foto – Cătălina Radu