Ascultă Radio România Constanța Live

Conf. univ. dr. Marius Lungu: Ținutul românesc dintre Dunăre și Marea Neagră ocupă un loc important în sistemul turistic național

Conf. univ. dr. Marius Lungu: Ținutul românesc dintre Dunăre și Marea Neagră ocupă un loc important în sistemul turistic național

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 septembrie 2020, 10:08

Este o zi frumoasă de weekend, iar noi trebuie să profităm de ea! Ce poate fi mai tentant decât să te recreezi în mijlocul naturii?

Marius Lungu, conferențiar universitar doctor la Universitatea Ovidius, specializarea Geografie, ne-a vorbit la „Interviul dimineții” despre potențialul turistic al Dobrogei și ne-a făcut câteva recomandări pentru o excursie de o zi.

Cum apreciați regiunea Dobrogei din punct de vedere al potențialului turistic?

Conf. univ. dr. Marius Lungu : Oriunde vei merge, vei descoperi mereu peisaje fascinante. Practic asta este Dobrogea. Ținutul românesc dintre Dunăre și Marea Neagră ocupă un loc important în sistemul turistic național, atât ca suprafață cât și ca varietate a potențialului turistic natural și antropic. Dobrogea este un spațiu geografic deosebit de ofertant din punct de vedere turistic, aici întâlnindu-se în primul rând litoralul favorabil turismului estival pentru helioterapie și talasoterapie sau Delta Dunării, o rezervație a biosferei, una dintre cele mai importante regiuni turistice din România prin originalitatea dar mai ales prin abundența de specii de păsări și pești. Se pot adăuga cetățile antice Histria, Argamum, Enisala, Capidava dar și numeroase arii protejate floristice, faunistice și geologice. În afară de istoria milenară care mustește practic de sub fiecare piatră, natura ,peisajul dobrogean în sine este de o frumusețe a pașnicului rural, a depărtării și a liniștii naturii. Întâlnim câmpii întinse și arse de soare alături de dealurile molcome, stânci aride și pârâuri firave, parcă uitate de civilizație și totuși pline de o persistență a vieții și o voință nestrămutată de a exista. Și asta la numai 50-80 de kilometri de litoralul aglomerat.

Considerați că avem un potențial turistic exploatat suficient de bine?

Conf. univ. dr. Marius Lungu : Nu, nu este suficient de bine exploatat! Și asta în primul rând pentru că nu este suficient de bine promovat. Interesul oficialităților pare să tindă spre zero în a organiza și a dezvolta anumite trasee de cunoaștere a Dobrogei, a naturii și a potențialului turistic al zonei, în afara litoralului și a Deltei Dunării.

Care credeți că sunt cele mai interesante zone ale acestui frumos ținut dobrogean?

Conf. univ. dr. Marius Lungu : Sunt foarte multe zone interesante care merită să fie vizitate. În primul rând Delta Dunării, acolo unde se poate practica turismul pentru odihnă și recreere prin intermediul companiilor de turism, combinând excursiile pe canale și lacuri pitorești, băile de soare și apă marină cu plajele situate de-a lungul coastei Mării Negre. De asemenea, aici se poate practica turismul specializat de tip științific, turismul de cunoaștere este potrivit pentru grupurile mici de vizitatori și turismul pentru practicarea pescuitului sportiv. O altă zonă turistică foarte importantă este zona Cheilor Dobrogei , cel mai vechi sector de chei din România, respectiv o rezervație de 11.000 de hectare. Gura Dobrogei este o rezervație de interes național și are aproximativ 243 de hectare. Este situată la aproximativ 40 de kilometri de Constanța, este o zonă foarte interesantă din punct de vedere floristic dar mai ales geologic. Aici se află unele dintre cele mai mari peșteri din Dobrogea : Peștera Gura Dobrogei și Peștera la Adam. De asemenea, siturile arheologice vechi, antice Histria(acolo unde grecii din Milet au pus bazele primei așezări urbane din România în anul 657 înainte de Hristos), Cetatea Argamum(în apropiere de Jurilovca), Cetatea Enisala, Cetatea romano-bizantină Halmiris, Cetatea Capidava(pe malul drept al Dunării) sau Cetatea Ibida de la poalele Munților Măcinului. O altă locație foarte interesantă este Parcul Național Munții Măcinului, o arie protejată de interes național. Pe teritoriul acestui parc există una dintre cele mai vechi rezervații din România: Rezervația Naturală Valea Fagilor. Lacul Turcoaia sau Iacob deal, situat în apropiere de Munții Măcinului este un lac unic în România de care foarte puțini au auzit, format într-o veche carieră de granit. Aș putea aminti și complexul rupestru de la Basarabi (Murfatlar). Se crede că acest ansamblu adăpostește prima biserică și primele chilii ale unei mănăstiri din România. Se adaugă și Lacul Techirghiol, un lac sărat cu nămol sapropelic și Gura Portiței.

Avem o paletă bogată în oferte, după cum ne-ați povestit. Totuși… unde preferă turiștii să meargă?

Conf. univ. dr. Marius Lungu : Cu toate că Dobrogea este deosebit de ofertantă din punct de vedere al potențialului turistic, cei mai mulți dintre turiști preferă cu prisosință doar trei areale: zona litorală cu salba de stațiuni de la Capul Midia până la Vama Veche, Delta Dunării, care nu mai are nevoie de nicio prezentare și Munții Măcin din partea de nord.

În final vă rog să le oferiți turiștilor noștri un traseu de relaxare…

Conf. univ. dr. Marius Lungu : Putem petrece timpul liber în natură, descoperind o parte din frumusețile Dobrogei. Sunt foarte multe sugestiile pe care le pot face. În primul rând se poate vizita pornind din Constanța sudul Dobrogei spre Pădurea Dumbrăveni. Puteți opta și pentru a vizita Dobrogea Centrală, în special Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei. La doar 40 de kilometri de Constanța se află un spațiu verde dedicat plimbărilor lungi și a descoperirii giganților de calcar cu înălțimi de peste 30 de metri ce datează din jurassic și cretacic. Puteți opta pentru a vizita Pădurea Hagieni, situată la doar câțiva kilometri de Mangalia. Pădurea Hagieni a fost declarată rezervație naturală încă din anul 1970. E bine să profitați de vremea frumoasă și să descoperiți cu adevărat Dobrogea!

Realizator – Larisa Calistru

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc