Ascultă Radio România Constanța Live

Conferință de presă a candidatului PNL la primăria Mangalia, Radu Cristian

Conferință de presă a candidatului PNL la primăria Mangalia, Radu Cristian

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 septembrie 2020, 10:04

Într-o conferință de presă susținută, ieri, în stațiunea Neptun, primarul municipiului Mangalia și candidat PNL, Radu Cristian, a vorbit despre infrastructura stațiunilor din sudul litoralului.

Acesta a precizat că un proiect pentru îmbunătățirea infrastructurii stațiunii Venus este în evaluare, iar pentru celelalte stațiuni municipalitatea lucrează la proiecte.

Radu Cristian a precizat că infrastructura celor șase stațiuni aflate în componența Mangaliei datează de la inaugurarea acestora.

Primarul Mangaliei, candidat liberal la alegerile de la sfârșitul lunii septembrie pentru această funcție, susține că în ultimii patru ani municipalitatea a accesat 50 de milioane de euro prin proiecte cu finanțare europeană.

Aflat la finalul celui de-al doilea mandat de primar, Radu Cristian a susținut că în ultimii opt ani la Mangalia au fost atrase peste 60 de milioane de euro din fonduri comunitare.

Redactor – Dana Malciu

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:18

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:57

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști

Urmare a cercetărilor în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă asupra a două persoane, de 57, respectiv 72 de...

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:47

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență....

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 09:38

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”

La invitația Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait și a comandantului (rectorului) Academiei Navale „Mircea cel...

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 20:01

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil

UPDATE 1 Reprezentanții ISU Dobrogea informează că un scurtcircuit electric este cauza probabilă de producere a incendiului. UPDATE Incendiul a...

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 19:31

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe...

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei