Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | Dr. Alina Dobrotă, directorul CRTS: „Avem nevoie de donatori fidelizați, în special de persoanele care sunt de grupă 0 cu Rh pozitiv și Rh negativ, pentru a putea prepara componente pentru bebeluși, sugari, nou-născuți”

Publicat de Doina Sirbu, 11 august 2020, 08:42

Sunt tot mai puțini donatori de sânge și tot mai multe solicitări din partea spitalelor! Îngrijorător este că 65% dintre cei care s-au prezentat, luna trecută, la Centrul de Transfuzii Constanța au venit doar pentru că aveau o cunoștință în spital. Medicii spun că din sângele celor aflați la prima donare nu se pot prepara componente sanguine pentru cei cu afecțiuni oncologice, hematologice sau pentru bebeluși.

Despre situația stocurilor de sânge de la Constanța, dar și despre importanța donării periodice, a vorbit directorul CRTS, dr. Alina Dobrotă.

Care este situația, în prezent, la Centrul de Transfuzii Sanguine Constanța. Aveși un număr suficient de donatori?

Alina Dobrotă – Nu putem spune că numărul de persoane care vin să doneze este suficient, comparativ cu solicitările care vin din partea spitalelor, solicitări ce se mențin la un nivel ridicat. Nu există, la ora aceasta, lipsă de componente sanguine pe vreo grupă sanguină, dar există stocuri reduse, de exemplu, pentru grupa 0 pozitiv și foarte redus pe grupa 0 negativ.

Puteți onora toate solicitările spitalelor?

Alina Dobrotă – Trebuie să nuanțăm puțin. Niciun Centru de Transfuzii nu este obligat să răspundă integral, în sensul de a distrubui spitalelor întreaga cantitate solicitată. Noi monitorizăm stocurile existente în unitățile de transfuzie, în sensul că urmărim ceea ce declară medicul coordonator al Centrului de Transfuzie din fiecare spital, astfel încât, să nu transferăm o cantitate prea mare de componente sanguine către un spital, cu riscul consecutiv ca aceste produse să expire în spitale și să ne aflăm în incapacitatea de a da unui alt spital la nevoie.

Cine sunt donatorii constănțeni? Aveți o statistică referitoare la tipul donatorilor?

Alina Dobrotă – Dacă urmărin informațiile privind categoriile de donatori, a crescut numărul persoanelor care s-au prezentat pentru prima dată să doneze sau după foarte mulți ani, persoane care au acceptat ideea de a veni să doneze doar pentru să au avut o rudă cu nevoie de tratament  transfuzional. Vă pot da pentru lunile iunie și iulie informații mai concrete. Pentru luna iunie, din totalul persoanelor prezentate, 51% au fost persoane care au venit să doneze doar pentru că știau pe cineva care avea nevoie de transfuzie. În iulie, situația a progresat în sens negativ, în sensul că, da, am recoltat mai mult, colecta a avut un nivel bun pentru perioada sezonului estival, dar 65% dintre cei care s-au prezentat pentru a dona nu ar fi făcut-o în mod obișnuit. Au venit să doneze, conform declarațiilor dumnealor, doar pentru că o cunoștință sau rudă avea nevoie în acea perioadă de tratament transfuzional. Sigur, orice persoană care dorește să doneze și care are o stare bună de sănătate, este binevenită, dar fiecare persoană majoră care ar putea dona, trebuie să înțeleagă faptul că de la cineva care se prezintă pentru prima dată la donare, nu se pot prepara, din sângele recoltat, toate tipurile de componente sanguine, ori pacienții pentru care, în general, vin acești oameni în urma unui mesaj de pe Facebook sau informare de pe diverse rețele, acești pacienți, în marea lor majoritate, sunt pacienți cu boli hematologice, cu boli oncologice, pacienți ce necesită, printre altele, și acele concentrate trombocitare, cu valabilitate de doar 5 zile, componente sanguine pe care le putem prepara doar de la persoane care vin periodic la donare. Avem nevoie, de asemenea, de donatori fidelizați, în special de persoanele care sunt de grupă 0 cu Rh pozitiv și Rh negativ, pentru a putea prepara componente pentru bebeluși, sugari, nou-născuți. Este foarte simplu să înțelegi de ce, pe lângă testele care se fac, e de preferat ca persoana respectivă, donatorul să fi venit în repetate rânduri la donare, pentru că acești donatori fidelizați deja au învățat procedura, au înțeles importanța sincerității manifestate în timpul interviului medical în timpul completării chestionarului. Au înțeles de ce este vital să revină periodic la donare în limitele normelor în vigoare.

Redactor – Cătălina Radu / Foto – unsplash.com

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie