Ascultă Radio România Constanța Live

Nelu Tătaru: Numărul de noi îmbolnăviri ar putea începe să scadă abia peste două-trei săptămâni şi numai dacă populaţia va respecta regulile de protecţie sanitară

Nelu Tătaru: Numărul de noi îmbolnăviri ar putea începe să scadă abia peste două-trei săptămâni şi numai dacă populaţia va respecta regulile de protecţie sanitară

Publicat de , 30 iulie 2020, 19:40

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că urmează două săptămâni de „creştere progresivă“ a cazurilor de infectare cu COVID-19, iar în acest timp se lucrează la adaptarea spitalelor din zonele afectate, dar şi din judeţele limitrofe pentru a putea trata pacienţi infectaţi cu acest virus.

„Începând cu 3 iulie, odată cu intrarea în vigoare a legii, am reluat această muncă titanică de identificate, diagnosticare, izolare, carantinare sau izolare la domiciliu. În acest moment suntem în săptămânile în care se consumă boala acelor aproape 4.000 de pacienţi care au refuzat internarea sau au solicitat externarea în cele aproape trei săptămâni. Sunt două săptămâni grele în care vom avea o creştere progresivă a numărului de cazuri. Rămâne ca noi, ca sistem sanitar, ca Minister, ca guvern, să adaptăm unităţile sanitare pe care le avem, paturile de terapie intensivă, aparatura, la numărul care în fiecare zi îl vedem ca şi terapie intensivă, ca şi adresabilitate la unităţile de primiri urgenţe“, a declarat Tătaru, joi, la Sibiu.

Potrivit ministrului, sunt adaptate şi spitalele din judeţele limitrofe celor cu cazuri multe pentru a putea tratata pacienţi infectaţi.

„Ventilatoare avem, s-au şi adaptat la spitalele modulare care le avem, avem obţinut aviz pentru acel spital pe care-l avem în Chitila, se operaţionalizează astăzi primele 100 de paturi, se vor operaţionaliza tot în zilele următoare şi 100 din cele 500 de paturi din spitalul modular ce ţine de Victor Babeş din Pipera, avem spitalul Elias cu acel spital din incintă, tot spital modular care este operaţional în acest moment şi avem şi unităţile mobile de terapie intensivă pe care în acest moment le avem trimise către Piteşti, Prahova, Galaţi şi Timişoara. Noi adaptăm aceste unităţi mobile, după cum ştiţi avem nişte judeţe care în acest moment au o creştere ridicată: Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Braşov, Galaţi şi municipiul Bucureşti. Adaptăm unităţile medicale din judeţele limitrofe şi din judeţele aflate la distanţă pentru a putea acoperi necesarul atât de paturi de terapie intensivă, ventilatoare, şi de spitale suport COVID“, a mai spus Tătaru.

El a spus că, dacă sunt respectate măsurile de prevenţie, după două-trei săptămâni se poate vorbi despre o aplatizare a numărului de cazuri.

„Suntem în cele două săptămâni pe care dacă le gestionăm, nu doar noi Guvernul, şi populaţia, şi agenţii economici care au beneficiat de acele relaxări, dacă le luăm şi le aşezăm fiecare în parte, portul măştii, păstrarea distanţării fizice, spălatul pe mâini, un dezinfectant prezent la locul de muncă, prezent la o terasă, respectarea acestor reguli şi seara, după ora 22,00, respectarea acestor reguli şi în zonele turistice, putem vorbi peste două-trei săptămâni de o aplatizare şi de o scădere a numărului de cazuri. Dacă nu vom respecta aceste reguli, să ne aşteptăm la o creştere relativă progresivă pe care sistemul sanitar se va strădui să o gestioneze“, a afirmat Tătaru.

Sursa: Agerpres / Foto: Arhivă

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate
AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 10:49

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța

În cadrul programului „Școala Altfel”, ne-am bucurat să-i primim în vizită la Radio Constanța pee elevii clasei a IV‑a C de la Școala...

AUDIO | Curiozitate, energie și multe zâmbete: elevii de la Școala 37, în vizită la Radio Constanța
GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 09:24

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: Mitul că „toate înregistrările video trebuie păstrate exact 30 de zile” este fals
Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:28

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei

Judecătoria Sectorului 1 a dispus aseară arestarea preventivă a unui bărbat şi arestul la domiciliu pentru alte patru persoane acuzate de...

Arest preventiv și arest la domiciliu pentru inculpații reținuți în urma protestelor violente din Piața Victoriei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 07:27

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în încercarea de a găsi o soluţie pentru...

Noi consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea premierului. Ce-și doresc partidele parlamentare
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 18:31

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România

Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de...

Misiunea pompierilor români în Grecia a ajuns la final. Salvatorii revin în România
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:42

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Ministrul apărării naționale, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au avut marți, 16 septembrie,...

Miniștrii român și spaniol ai apărării au vizitat Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 17:36

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie

Au fost dezbateri aprinse, în această după amiază, pe tema noului regulament al parcărilor, propus de Primăria Constanța. Modificările aduc...

CONSTANȚA: Dezbateri aprinse pe tema noului regulament al parcărilor propus de Primărie