Ascultă Radio România Constanța Live

TAROM suspendă cursele către şapte ţări până pe 15 august

TAROM suspendă cursele către şapte ţări până pe 15 august

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 iulie 2020, 12:14

TAROM va suspenda, până pe 15 august 2020, inclusiv, operarea curselor comerciale către Egipt, Israel, Iordania, Moldova, Serbia, Turcia şi Liban, ca urmare a restricţiilor de călătorie impuse de către autorităţi, a anunţat compania.

„Biletele pot fi reprogramate pentru date viitoare de călătorie, fără taxe de modificare sau pot fi rambursate. Modificările se pot face în 12 luni de la data emiterii biletelor”, precizează reprezentanţii TAROM.

Potrivit sursei citate, de la aceste restricţii sunt exceptate anumite categorii de curse aeriene, respectiv cele care transportă mărfuri (cursele cargo), cursele speciale de intervenţie solicitate de către autorităţi, cursele medicale, cursele care transportă personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură, dar şi zborurile de repatriere (chartere speciale).

TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Compania naţională operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share.

TAROM deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa, alcătuită din 29 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:12

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Consultările președintelui Nicuşor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de...

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:40

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”

Suntem în a doua săptămână de școală, însă copiii au intrat din a doua zi în febra temelor pentru acasă. Și nu doar elevii, ci și...

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale

Unităţile de cazare cu specific local din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării vor beneficia de promovare prin instrumente digitale dezvoltate în...

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:43

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei

„Țara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie, se pregătește pentru transformare. Lucrările de modernizare vor fi corelate cu cele de reabilitare...

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:21

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Aproape 33 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate şi rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentinţă definitivă, după...

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:10

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare

Noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța, disponibil AICI, propus de primarul Vergil Chițac,...

CONSTANȚA: 130.000 de mașini la puțin peste 40.000 de locuri de parcare
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:00

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate

La Palatul Cotroceni continuă consultările președintelui Nicușor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare, în vederea desemnării unui...

Consultări la Palatul Cotroceni: PSD cere guvernarea, PNL și USR îl propun pe Mureșan, iar AUR vrea anticipate