Ascultă Radio România Constanța Live

Protest în Piața Victoriei împotriva legii privind carantinarea

Protest în Piața Victoriei împotriva legii privind carantinarea

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 iulie 2020, 08:11

Câteva sute de persoane s-au adunat, duminică, în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de legea carantinei.

Participanţii au scandat „Demisia! Demisia!”, „Noi nu suntem o naţie de sclavi!”, „Libertate! libertate!”, Hai în piaţă!”.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat, pentru AGERPRES, că numărul forţelor de ordine prezente în Piaţa Victoriei s-a adaptat în funcţie de numărul persoanelor participante la protest şi de modul de manifestare.

„Numărul forţelor de ordine este unul dinamic. Acesta se adaptează în funcţie de numărul persoanelor participante la protest şi în funcţie de modul de manifestare. Nu este un număr fix de jandarmi, el poate fi dimensionat în funcţie de nevoi”, a precizat Georgian Enache.

El a afirmat că echipele de dialog ale Jandarmeriei le-au adus la cunoştinţă participanţilor că este importantă purtarea măştii şi i-au informat pe cei prezenţi în Piaţa Victoriei care sunt prevederile legale.

„Încă de la prezenţa primelor persoane în Piaţa Victoriei, jandarmii, prin echipele de dialog pe care le avem şi care discută cu participanţii, le-au adus la cunoştinţa acestora prevederile legale, faptul că este importantă protecţia sănătăţii lor şi a celorlalţi cetăţeni, le-au făcut recomandări privind purtarea măştii, privind distanţarea socială, distanţarea fizică şi celelalte prevederi legale pe care aceştia sunt obligaţi să le respecte. (…) Trebuie să spunem foarte clar că, în această perioadă, ne aflăm sub efectul Legii 55 din 2020 care prevede unele măsuri de prevenire şi combatere a epidemiei cu noul coronavirus. Printre măsurile stabilite de această lege este şi aceea că, în perioada stării de alertă, sunt interzise manifestaţiile publice şi adunările publice în general, în spaţii deschise. Aceste lucruri le-au fost comunicate atât organizatorilor, cât şi celorlalţi participanţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

Potrivit Jandarmeriei Capitalei, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, în continuare fiind desfăşurate activităţi specifice de identificare şi sancţionare şi a altor persoane care încalcă prevederile legii.

Comisia juridică a Senatului urmează să reia, luni, dezbaterile asupra proiectului de lege privind carantinarea şi izolarea.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Agerpres

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:32

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicție pe social media pentru copiii sub 13 ani și acces restricționat...

Comisia Europeană propune o interdicție pe rețelele sociale pentru copiii de sub 13 ani și mini-conturi până la 15 ani
Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:14

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival în ritmuri muzicale, cu organizarea de concerte live în Piaţeta Cazino, în perioada 18 – 20...

Staţiunea Mamaia încheie sezonul estival cu trei seri de concerte live în Piaţeta Cazino
Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 15:04

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi

Consiliul Județean Constanța este convocat de președintele Florin Mitroi în ședință extraordinară convocată de îndată pentru data de...

Ședință extraordinară a Consiliului Județean Constanța, convocată vineri de președintele Florin Mitroi
Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:48

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat, astăzi, 17 septembrie a.c., o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea...

Acțiune de amploare a polițiștilor din toate structurile în portul Constanța și portul Constanța Sud Agigea
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 14:12

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru

Consultările președintelui Nicuşor Dan cu reprezentanții partidelor parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de...

Consultări la Cotroceni cu liderii politici pentru desemnarea unui nou prim-ministru
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:40

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”

Suntem în a doua săptămână de școală, însă copiii au intrat din a doua zi în febra temelor pentru acasă. Și nu doar elevii, ci și...

AUDIO | Copiii au revenit în bănci, părinții și bunicii, la… teme: „Ai, n-ai răbdare, trebuie să îți faci!”
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale

Unităţile de cazare cu specific local din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării vor beneficia de promovare prin instrumente digitale dezvoltate în...

TULCEA: Unitățile de cazare cu specific local din Deltă, promovate prin instrumente digitale
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:43

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei

„Țara Piticilor” din Parcul Tăbăcărie, se pregătește pentru transformare. Lucrările de modernizare vor fi corelate cu cele de reabilitare...

CONSTANȚA: Lucrările la „Țara Piticilor”, corelate cu reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie, pentru refacerea unitară a zonei