Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Muzee şi situri arheologice, redeschise publicului

TULCEA: Muzee şi situri arheologice, redeschise publicului

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 mai 2020, 12:43

Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării din Tulcea s-a redeschis publicului sâmbătă, alături de alte cinci obiective din subordinea Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM), după ce timp de aproape două luni accesul în acestea a fost interzis, ca măsură de prevenţie în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Obiectivele redeschise sunt Muzeul de Istorie şi Arheologie, Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogea, care înseamnă Muzeul de Artă şi Casa Avramide, toate din Tulcea, precum şi Monumentul Paleocreştin, din satul Niculiţel, şi Cetatea Halmirys, din apropiere satului Murighiol.

„Nu se va permite accesul persoanelor care au temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius, celor care nu poartă mască medicală sau nonmedicală şi persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie. Am achiziţionat peste zece termometre de la distanţă atât pentru vizitatori, cât şi pentru angajaţii instituţiei”, a precizat, directorul ICEM, Sorin Ailincăi.

De altfel, în instituţiile muzeale, accesul publicul s-a făcut pe trasee unidirecţionale, iar responsabila Centrului Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, Cristina Dinu, a afirmat că traseul din instituţie a fost respectat de vizitatori.

„Deocamdată, nu am primit reclamaţii din partea vizitatorilor din cauza noilor condiţii de acces în muzeu. Oamenii sunt responsabili şi au înţeles situaţia. Anul trecut, am avut aproape 87.500 de oaspeţi. Este puţin probabil ca anul acesta să avem la fel de mulţi vizitatori, în contextul în care am pierdut deja două luni, aprilie şi mai”, a afirmat Cristina Dinu.

Cei mai mulţi vizitatori ai Centrului Muzeal Ecoturistic Delta Dunării din Tulcea au ales obiectivul pentru copii.

„Am ales să vedem acest acvariu pentru a fi în ton cu specificul zonei, al deltei, natură, păsări şi peşti. E prima oară când vin cu copiii şi sunt foarte curioşi”, a spus Emil Băltăreţu, din satul Murighiol.

În opinia responsabilei centrului ecoturistic, Cristina Dinu, copiii apreciază cel mai mult peştii de recif, datorită coloritului, însă unii copii susţin că centrul este deosebit şi datorită faptului că oferă şi alte atracţii în afara acvariului.

„Am mai fost şi în alte acvarii din ţară, dar acesta este cel mai frumos pentru că are şi animale, pe lângă peşti”, a afirmat Valeria, în vârstă de 9 ani, la finele vizitei.

ICEM a redeschis publicului încă de săptămâna trecută cetatea Enisala, cel mai vizitat sit arheologic din judeţ, iar numărul vizitatorilor a fost apreciat de directorul Institutului, Sorin Ailincăi.

„În primele două zile, am avut aproape 400 de vizitatori la cetatea Enisala, un început bun, având în vedere faptul că în a doua zi, duminică, a plouat”, a precizat directorul ICEM, Sorin Ailincăi.

De altfel, îngrijitorul cetăţii Enisala, Martin Petre, a declarat că în prima zi de vizitare, sâmbăta trecută, publicul a ajuns la sit înainte de deschidere.

„Au fost multe persoane la barieră înainte de a ajunge eu la cetate. Anul acesta, nu vom mai avea închis nicio zi din săptămână”, a precizat reprezentantul ICEM, Martin Petre.

Potrivit ICEM, cetatea Enisala a numărat anul trecut aproape 50.000 de oaspeţi şi este cel mai vizitat sit arheologic din judeţ.

De asemenea, Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării din municipiul Tulcea este cel mai vizitat muzeu din judeţ.

Sursa – Agerpres / Redacor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate
Ştiri marți, 6 octombrie 2026, 20:39

CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate

Situația platformei TollRo CNAIR informează că incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate,...

CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate
card credit, bancomat - foto - unsplash
Ştiri marți, 6 octombrie 2026, 19:13

AUDIO | Cum se transferă dreptul la pensie în țară pentru românii care au lucrat în străinătate

Tot mai mulți români aleg să revină în țară, după ce au locuit și au muncit o perioadă îndelungată în străinătate, de obicei, în...

AUDIO | Cum se transferă dreptul la pensie în țară pentru românii care au lucrat în străinătate
CONSTANȚA: A fost emisă autorizația de construire pentru bulevardul Madrid
Ştiri marți, 6 octombrie 2026, 18:13

CONSTANȚA: A fost emisă autorizația de construire pentru bulevardul Madrid

Primăria Constanța a emis, astăzi, autorizația de construire pentru bulevardul Madrid, una dintre cele mai așteptate investiții de...

CONSTANȚA: A fost emisă autorizația de construire pentru bulevardul Madrid
Calendar istoric MINAC: 6 octombrie – D’ale urbei. O catastrofă pe mare, spectacole de cabaret și un concurs de ciclism
Ştiri marți, 6 octombrie 2026, 17:48

Calendar istoric MINAC: 6 octombrie – D’ale urbei. O catastrofă pe mare, spectacole de cabaret și un concurs de ciclism

În dimineața zilei de 6 octombrie 1923, în dreptul Capului Caliacra (la acea vreme parte a Cadrilaterului românesc) s-a scufundat  vaporul sub...

Calendar istoric MINAC: 6 octombrie – D’ale urbei. O catastrofă pe mare, spectacole de cabaret și un concurs de ciclism
Ştiri marți, 6 octombrie 2026, 17:40

Încălțăminte „de marcă”, în valoare de aproape 5 milioane de lei, confiscată la Isaccea

Un camion care transporta 1.280 de perechi de încălțăminte purtând mărci celebre, despre care există suspiciuni că ar încălca drepturile de...

Încălțăminte „de marcă”, în valoare de aproape 5 milioane de lei, confiscată la Isaccea
Ştiri marți, 6 octombrie 2026, 17:09

Societatea Termoficare Constanța are o nouă conducere

Societatea Termoficare Constanța are o nouă conducere, după ce raporturile de muncă ale fostului director, Teodor Popa, au încetat astăzi,...

Societatea Termoficare Constanța are o nouă conducere
Ştiri marți, 6 octombrie 2026, 16:16

AUDIO | În ce stadiu este proiectul pasajului rutier la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu

Unul dintre proiectele de anvergură anunțate de municipalitatea din Constanța este construirea viitorului pasaj rutier la intersecția...

AUDIO | În ce stadiu este proiectul pasajului rutier la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu
Ştiri marți, 6 octombrie 2026, 15:32

Autoritățile au reluat căutările persoanei dispărute în urma incidentului maritim grav din largul Mării Negre

Autoritățile au reluat, astăzi, căutările celei de-a 13-a persoane aflată pe nava implicată în incidentul maritim grav de ieri din largul...

Autoritățile au reluat căutările persoanei dispărute în urma incidentului maritim grav din largul Mării Negre