Ascultă Radio România Constanța Live

Viteza medie cu care se poate circula pe infrastructura feroviară din România este de 68,86 km/h

Viteza medie cu care se poate circula pe infrastructura feroviară din România este de 68,86 km/h

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 iunie 2020, 13:24

Viteza medie cu care se poate circula pe infrastructura feroviară din România este de 68,86 km/h, iar la data de 30 august 2019 se înregistrau 1.236 restricţii de viteză permanentă cu o lungime totală de 1.335 km, se arată în raportul Corpului de control al primului-ministru, efectuat la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” – S.A. (CFR SA).

„Potrivit informaţiilor transmise de CFR SA, la data de 30.08.2019 se înregistrau 1.236 restricţii de viteză permanentă cu o lungime totală de 1.335 km. Ca urmare a instituirii restricţiilor de viteză, a fost diminuată viteza medie tehnică cu care se poate circula pe infrastructura feroviară la 68,86 km/h, în comparaţie cu viteza proiectată a reţelei de 86,30 km/h. Cu titlu de exemplu, viteza medie tehnică pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov este de 66,78 km/h, în timp ce viteza proiectată pe această distanţă este de 122,54 km/h (…) CFR SA a efectuat întreţinere, reparaţii şi reînnoiri într-un procent scăzut, fapt ce a condus la apariţia unui număr mare de restricţii de viteză, puncte periculoase şi închiderea unor linii, afectând astfel siguranţa feroviară şi implicit limitarea vitezei de circulaţie a trenurilor în raport cu viteza planificată”, se precizează în document.

Referitor la calitatea elementelor infrastructurii feroviare publice aflate în administrarea CFR SA, concluziile raportului evidenţiază faptul că, pe baza informaţiilor transmise de către reprezentanţii companiei, acestea au scadenţa depăşită la reînnoire, cu ponderi cuprinse între 35% şi 92%. „În acest sens, exemplificăm elementul de infrastructură feroviară publică „linii curente şi directe”, în lungime desfăşurată de 13.545 km, din care este scadent la reînnoire un procent de 73%, respectiv 9.829 km, în anul 2019″, se notează în raport.

Conform Situaţiilor financiare aferente anilor 2017-2019 a reînnoirilor pe elementele infrastructurii feroviare publice, necesarul solicitat a fost aprobat în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli (BVC) al CFR SA, într-un procent cuprins între 27,16% şi 39,75%.

„Cu toate că alocarea bugetară este într-un procent sub necesarul solicitat de CFR SA, programele de investiţii aferente reînnoirilor se execută în procente sub nivelul bugetului aprobat, astfel, la finele anului 2017, s-a raportat o execuţie bugetară a reînnoirilor de 78,97% din aprobat, la 2018 de 82,32%, iar la data de 30.06.2019 de 2,82%. După cum reiese din datele puse la dispoziţia CCPM de către reprezentanţii Direcţiei linii din cadrul CFR SA, în vederea realizării programului de întreţinere şi reparaţii aferent anului 2019, Companiei i-au fost alocate sume inferioare faţă de necesarul propus de sucursalele CFR SA. Astfel, din necesarul de 175.991.150,35 lei solicitat, a fost aprobată suma de 49.100.000 lei, respectiv doar un procent de 27,90%, fiind raportată la data de 30.06.2019 o execuţie a programului de întreţinere şi reparaţii de 0%”, menţionează Corpul de control al premierului.

Datele oficiale cuprinse în raportul citat arată că, la începutul anului 2017, se aflau în evidenţă, pe reţeaua CFR SA, 1.206 de puncte periculoase, însumând o lungime de circa 604 km, iar până la data de 30 august 2019, ca urmare a lucrărilor executate, au fost scoase din evidenţă un număr de 74 de puncte periculoase şi au apărut alte 39 de puncte noi periculoase.

Punctele periculoase sunt zone slăbite, existente la infrastructura feroviară (terasamente instabile, terasamente situate în zone inundabile, poduri cu defecte apărute în exploatare, lucrări de artă cu o stare tehnică necorespunzătoare etc.) care pot apărea în condiţii extreme (ploi torenţiale, inundaţii, căderi de stânci, alunecări de teren etc.) sau din cauza agravării în timp a problemelor de natură tehnică, a carenţei în întreţinerea corespunzătoare a căii, şi care, prin apariţia şi manifestarea lor, pot conduce la afectarea circulaţiei trenurilor şi pot pune în pericol siguranţa circulaţiei trenurilor.

O altă concluzie a Corpului de Control al Guvernului scoate în evidenţă faptul că, din informaţiile prezentate de CFR SA, iniţierea demersurilor, în vederea realizării investiţiilor, se face ulterior aprobării sumelor alocate de la bugetul de stat, „cu toate că legislaţia în vigoare condiţionează iniţierea procedurii de atribuire doar de elaborarea documentaţiei de atribuire şi a publicării în SEAP împreună cu documentele-suport, şi nu este strict legată de asigurarea fondurilor”.

„Astfel, lipsa de coordonare şi organizare a reprezentanţilor CFR SA conduce la o execuţie bugetară deficitară şi, pe cale de consecinţă, la diminuarea creditelor de angajament şi/sau bugetare alocate CFR SA, determinând totodată neutilizarea eficientă a creditelor bugetare aprobate în vederea întreţinerii, reparării şi/sau reînnoirii infrastructurii feroviare. Având în vedere că la jumătatea anului 2019, pagubele cu autori cunoscuţi sunt puţin mai mari decât cele înregistrate la finele anului 2017, iar suma de recuperat aferentă pagubelor cu autori neidentificaţi a scăzut cu 2,34% comparativ cu anul 2017, se constată ineficienţa demersurilor pentru recuperarea pagubelor din sustrageri sau distrugeri”, susţine sursa citată.

Corpul de control al primului-ministru a efectuat o acţiune de control la Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. (CFR SA) care a vizat perioada 1 ianuarie 2017 – 31 iulie 2019.

Obiectivele controlului au vizat: verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă, în ceea ce priveşte desemnarea şi remunerarea forurilor decizionale ale companiei, verificarea respectării prevederilor legale cu privire la atribuirea, încheierea şi derularea contractelor la nivelul companiei, verificarea modului de realizare a programelor anuale de investiţii, inclusiv în domeniul asigurării securităţii infrastructurii feroviare şi verificarea respectării prevederilor legale cu privire la constituirea şi realizarea veniturilor, precum şi cu privire la angajarea şi constituirea cheltuielilor la nivelul societăţii.

Raportul de control a fost finalizat la data de 20 mai 2020 şi transmis spre informare prim-ministrului Ludovic Orban, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), CFR S.A. (spre valorificare) şi Curţii de Conturi a României (spre informare).

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 12:18

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism, destructurată
Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:57

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști

Urmare a cercetărilor în dosarul penal privind infracțiunea de tâlhărie calificată, comisă asupra a două persoane, de 57, respectiv 72 de...

Tâlhărie în CERNAVODĂ: Două persoane, reținute de polițiști
Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 11:47

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență....

Apicultura din Dobrogea se bazează pe o tradiție solidă, transmisă din generație în generație și îmbogățită prin experiență
FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:39

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”

Vineri, 06.02, au început tragerile cu artilerie și rachete în cadrul exercițiului multinațional „Dynamic Front 26”. Conform MApN,...

FOTO: Activitate intensă în poligonul Capu Midia. Exercițiul multinațional „Dynamic Front 26”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 10:08

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea informează că, în urma sesizării și a investigațiilor de laborator...

Județul TULCEA: Focar de GRIPĂ AVIARĂ descoperit la gospodăria mănăstirii Saon
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 09:38

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”

La invitația Șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait și a comandantului (rectorului) Academiei Navale „Mircea cel...

CONSTANȚA: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, prezentă la inaugurarea bazinului de înot al Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 20:01

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil

UPDATE 1 Reprezentanții ISU Dobrogea informează că un scurtcircuit electric este cauza probabilă de producere a incendiului. UPDATE Incendiul a...

UPDATE / NĂVODARI: Un apartament a fost cuprins de un incendiu. O persoană ar fi fost găsită decedată în imobil
Actualitate vineri, 6 februarie 2026, 19:31

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei

Astăzi, în jurul orei 12.20, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe...

CERNAVODĂ: Un bătrân de 72 de ani, tâlhărit pe strada Unirii. Victima ar fi rămas fără 13 mii de lei